Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 4

După ce primește mașina, derapează repede de pe loc. Nu mai voia să știe nimic. Îi era frică de ceea ce urma să i se întâmple. Folosi GPS-ul de pe telefon pentru a ajunge la garsoniera ei din Denver. Unde a fost dusă? Aproape că a facut o oră până la garsoniera ei. Lăsă mașina parcată puțin mai departe și o luă de jos. Când a ajuns în garsonieră, fu întâmpinată de privirea plină de degust a lui Allan. Oare de cât timp era aici?

- Măi, măi, măi. Ce să vezi? S-a întors prințesa?

- Ce cauți aici?

- Nu sunt aici din plăcere, te asigur. Să îmi petrec timpul cu o zdreanță ca tine nu se află pe programul zilei de azi. Pentru mine, cel puțin.

- Treci odată la subiect.

- Aww. Zdreanța e curioasă? Simon m-a trimis.

Morgana amuți.

- E supărat pe tine.

- De ce? I l-am dat pe Alistar.

- Misiunea ta era să faci totul în liniște și neobservată. Ai îndeplinit jumătate din misiune. Ai fost văzută, ba mai mult, ai interacționat cu cel care te-a văzut. Apoi ai dispărut.

- Nu știu ce s-a întâmplat, crede-mă!

Allan începuse să râdă.

- Lasă scuzele. Cine e tipul?

- Ce tip?

- Nu face pe proasta cu mine, zdreanțo! Tipul care a dezamorsat bomba. Cine e?

 - Îl cheamă Soul. Mai mult nu știu.

- Cum ai scăpat? Oamenii mei mi-au spus că te-a lovit, iar tu ca o cațea proastă a leșinat. Iar el a profitat. Unde te-a dus și cum ai reușit să scapi?

- Un fel de sediu subteran. A spus cum se numea, dar nu îmi pot aminti. Și nu am scăpat eu, el mi-a dar drumul.

- Ce voia de la tine?

- Mi-a spus... În acel moment se gândea că mai bine nu i-ar spune ce i-a zis Soul.

- Ascult!

- M-a întrebat pentru cine lucrez. I-am spus că pentru nimeni și el mi-a spus că nu prea îi vine să creadă. Nu m-a întrebat de ce aveam un pistol în mână și într-un final după multe rugăminți m-a lăsat să plec.

- Și ce ți-a spus?

- Să am grijă data viitoare când mai vin la petreceri de genul.

Allan o privește neîncrezător. Își dă ochii peste cap și se oprește în dreptul ușii de la ieșirea din garsonieră.

- Ai grijă câte greșeli îți permiți să faci în Denver, zdreanțo. Simon le ține numărul și fiecare greșeală o să te coste scump. Morgana dă afirmativ din cap.

- A, era să uit. Allan o lovește pe Morgana peste față zgâriind-o cu inelul pe care îl are la mână. Pe fața ei, aproape de bărbie, era acum o dungă roșiatică de sânge.

- Asta e pentru că ai fost văzută.

Allan plecă. Ușa se închise în urma lui, iar ea căzu în genunchi plângând. După câteva minute s-a dus să facă un duș. Își tamponă fața cu vată și spirt și apoi se băgă la somn și adormi destul de greu. Vocile din capul ei nu voiau să se mai oprească. Ajunseră să fie un chin. Greșelile ei erau precum un caleidoscop plin cu imagini ce i se plimbau prin minte. Sufletul ei era bântuit de furtuni puternice asupra cărora nu avea niciun fel de control, iar sub stratul de carne se găsea o bucată înghețată de inimă ce unori mai țipa după căldură și lumină. Se trezi în jurul orei 8 dimineața. Mâncase niște biscuți. Se temea că Simon îi va face ceva mult mai rău decât i-a făcut seara trecută Allan. Își șterse lacrimile care începuseră să curgă fără voia lor și porni spre oraș.