Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 24

Un alt capitol fascinant scris de PatyLoveBooks

Încrederea. Atât de sigură și totuși atât de incertă. E ciudat cum se câștigă atât de greu și se poate pierde atât de ușor. E un joc al cărților, încrederea fiind unul dintre ași. Trebuie să știi cum să îți joci cărțile pentru a nu trăda aparențele deja create și a nu te pune într-un posibil pericol. Ceilalți ași sunt bunătatea, răbdarea și intuiția. O mână cu full de ași având miza propiei tale vieți pe masă.

E un joc pe care tu îl alegi cum să-l joci. Îl poți juca simplu cu cărțile pe față, sau îți poți masca mâna de cărți cu pope, dame, valeți și un singur as. Ceilați să fie ascunși în mânecă.

Sau poate fi o citire a cărților de tarot. Cu împărăteasa, dreptatea, echilibrul, spânzuratul și moartea.

Un joc al Destinului. Iar în ciuda acestui joc, nici până în ziua de azi Morgana nu putea să își explice ce anume îi provoacă starea aia de panică și caldă anticipare, cu nucleul la ea în stomac. Avea de multe ori sentimentul că nu știe ceea ce face, dar știa că orice ar fi, orice s-ar întâmpla, i-ar defini viața. Depinde de ce cărți are în mână.

Ori, poate că senzația de căldură și sufocare este comună tuturor celor care se apropie cu pași mărunți către moarte.

Sarah a parcat mașina și o observă tăcut pe roșcata de lângă ea. O vede privind pierdută într-un punct fix, într-un punct imaginar fixat dincolo de orizont. Vede valurile cum se izbesc de tărm și vede luna trălucind puternic pe cer. E liniște. Jocul a luat o întorsătură ciudată și nu știe ce căți i s-au dat, nu știe dacă are o mână proastă sau nu. Tocmai intrase pe un teren străin, un teren ce e deja dominat de alte persoane care sunt deasupra ei. Posibil să fie un teren minat din care nu va mai pleca vreodată, sau să fie un teren avantajos unde și-ar putea lărgi orizonturile. Ochii i s-au mărit aducându-și aminte că în acest joc al morților vii, ea e de una singură. Pe când Sarah are pe cineva care poate distruge această partidă a vieților de pe cărțile expuse. Luna i se oglindește în ochi făcându-i argintii.

- E și Jacques aici? Vocea îi tremură și respirația i se îngreunează.

- Nu știu dacă e acasă acum, el e mai mult la sediu cu Dennis. În schimb, avem un corb. Îl cheamă Arthur.

- Drăguț animal de companie. Spune Morgana ieșind din mașină și luându-și cârja de pe bancheta din spate. Am să vreau să existe cât se poate de puțină interacțiune între mine și Jacques. Spune Morgana pe un ton dur făcând câțiva pași mici în față.

Pe fundal, se aud valurile izbindu-se de stânci. Luna se reflecta în apă, iar plaja e pustie. Pentru a ajunge în casă, aveau ceva de mers prin acest mic deșert rece. Sarah își luă pantofii în mână și păși desculță pe nisipul fin.

- Nu îl placi chiar deloc, nu-i așa?

- Nu mă înțelege greșit, mă bucur pentru tine că salvați împreună Agenția, dar eu nu aș putea să stau lângă un astfel om. Simt, unoeri, că privește prea mult din interiorul meu. Iar unele lucruri trebuie să rămână știute doar de mine. Fiecare are câte un secret. Spune Morgana făcând referire la replica Sharei din seara de la bar.

Au înaintat pe plaja întunecată.

- Urăsc secretele.

Morgana îi zâmbește blând în timp ce picioarele ei înaintează în pustiu. Secrete? Îi zâmbi blând. Avea să îi spună un lucru pe care nu l-a spus nimănui până acum. Nu știa dacă ea îl va înțelege, însă nu conta.

- Risse. Spune râzând parcă amar.

- Risse?

- Da, zice Morgana încă râzând. Mă cheamă Williamson Morgana Risse. Doar că nimeni nu îmi știe și al doilea prenume. Ăsta e singurul lucru care mă face oarecum reală, dacă poți spune așa. Morgana e un nume iluzoriu, pe când Risse rupe această iluzie a primului prenume. Sunt acel gen de om care apare și dispare, asemenea unei iluzii. Dacă nu m-ar fi chemat și Risse, probabil că aș fi fost cu adevărat o iluzie. Plus că Risse o chema pe mama. O femeie minunată de altfel. A fost prima mea crimă.