Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 36

O serie de cuvinte fără sens și fără fond îi împânzesc auzul. Cuvinte care au început să se încurce, împleticindu-se la fiecare sunet, ca mai apoi, nimic ceea ce formau, să nu se mai înțeleagă. Și-a lăsat capul pe perna canapelei și a închis ochii. O doare foarte tare capul. A încetat să mai asculte acele cuvinte ce îi țiuie în timpane, interzicându-și să cadă iar pradă gândurilor ce îi întunecă rațiunea. Era aceeași poveste. O știa cap coadă pe de rost. E o poveste plină de suferință, cu garnitură de dezamărire și condimentată cu cadavre. E o poveste ce a devenit o adevărată amenințare asupra stării ei de bine. Dar e povestea ei și nu o poate schimba.

Are corpul amorțit și stă pe spate. Se uită la tavan. Acum, în întuneric, casa i se pare mult mai pustie decât e atunci când o străbate lumina. Chiar dacă afară e lumină, draperiile sunt trase și nu lasă soarele să părundă în casă. A scos o țigară din pachetul ce se află pe masă și a aprins-o. Trage adânc fumul în piept și apoi îl eliberează. Trage fumurile lent, de parcă ar fi ultima țigară de pe lume și ea voia să o savureze pentru sine. Și-a ridicat capul privind spre ușa din sticlă a băii. Se privește stupefiată încercând să înțeleagă de unde o cunoaște pe femeia roșcată care se uită la ea. Seamănă atât de mult încât ai spune că e aceeași persoană, dar ea nu o recunoaște.

Ochii alunecă către becul aprins de la intrare ce oferă o lumină vagă livingului și care pâlpâie ușor, aproape insesizabil. Își lasă capul pe spate și mai trage un fum trântindu-se iar pe canapea. Scrumul cade pe masă. Își duce mâna la frunte, masând-o ușor. Probabil ar trebui să ia ceva pentru dureri. Înfige țigara în scrumiera de pe masă și se ridică apoi cu totul. Calcă desculță pe covorul pufos cu Yin și Yang, apoi dă de parchetul rece. Mai devreme și-a făcut o baie fierbinte și acum e în pantaloni scurți verzi și un maieu albastru. Se duce în bucătărie cu gândul de a își pune apă la fiert și de a își face un ceai care să îi mai liniștească din durere.

Privește tăcută camera. Pare atât de rece și întunecată. Își sprijină coatele de blatul mesei proptindu-și capul în palme. Geme șoșotit în timp ce masează, cu degetele,tâmplele. Când își îndreaptă spatele, aude o bătaie la ușă. Pentru câteva secunde simțurile ei intră în alertă. Cine ar putea fi la ora asta? Apucă un cuțit din suportul de pe masă și îl ascunde la spate. Cu pași de pisică se îndreaptă spre ușa de la intrare privind spre vizorul acesteia. Vede o femeie cu părul vopsit în multiple culori aprinse, lung și cu bucle, gros ca firul de rafie. Ochii ei au culoarea smaraldului luminat de soare și fața e pictată de pistrui discreți. Are nasul drept și mic, pe care sunt evidențiați pistruii. Buzele îi sunt ușor arcuite și au culoarea piersicii. E de statură medie, cu un corp bine clădit, cu talie subțire și picioare scurte. Poartă o salopetă portocalie pe o pânză colorată, iar în picioare are espadrile împletite. În părul vopsit curcubeu are prinsă o bandană sub forma unei funde dezordonate, iar în colțul pleoapelor are desenate mici inimioare făcute cu tuș negru. În mâini ține o cutie albă desenată cu auriu. Are un zâmbet predominant pe chip, un zâmbet naiv și pur. Aștepta să i se deschidă.

Morgana se uită la clanță și se încruntă înainte de a deschide ușa străinei.

- Da?

- Bună! o salută fata pe un ton entuziasmat, zâmbind cu gura până la urechi. Eu sunt Iris! Locuiesc vizavi, îi arată, mișcâdu-și capul spre o ușă învecinată. Am văzut că tocmai te-ai mutat și am vrut să îți urez bun venit!

Morgana o privește câteva secunde neputând să înțeleagă cuvintele ei printre groaznicele dureri de cap. Se strâmbă și închide ușa cu zgomot. Un val de vină o cuprinde imediat, fără să știe exact semnificația acestei stări. Soul i-a spus ceva despre oameni exteriori parcă. Numără până la trei, expiră, apoi deschide larg ușa încercând să afișeze un zâmbet.