Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 35

Și-au luat rămas bun pe ziua de azi, fiecare mergând spre drumul propriei case. Mark a urcat în mașină și și-a pus centura. A bombănit ușor pentru că nu își mai găsea cheile. A uitat că și le-a pus în buzunarul de sus al tricoului. Și-a lovit fruntea cu palma amintindu-și unde sunt și a început să râdă de cât de uituc este. Le-a introdus în contact.

O cheie. Două chei. Rabla nu avea să pornească și probabil că nici nu avea de gând dacă nu i-ar fi oferit, gratuit, un ritual plin de înjurături. După multe încercări, într-un final a reușit, iar mașina a pornit de pe loc. Motorul hârâie, iar asta l-a făcut să își ridice suprins sprâncenele. Are mașina de ceva timp, dar niciodată nu i-a hârâit în halul acesta motorul. O va duce mâine la reperat. Fumul se înalță spre cer.

Reflectează asupra acestei zile. S-a ocupat de niște recruți, a fost într-o misiune de teren unde nu a aflat nimic și a găsit un document super interesant pe care avea să îi trimită ziua următoare lui Soul.

Gândurile i-au oferit un moment de neatenție și mașina a depășit linia continuă de pe mijlocul autostrăzii. Un sunet ascuțit i-a atras atenția readucându-l la realitate. Printr-o mișcare rapidă a mâinii a reușit să evite impactul cu automobilul din fața lui, în ultima secundă.

- A fost aproape. A expirat ușurat.

În minte îi încolțeau diverse scenarii în care el nu ar fi reușit să se salveze. Că ar fi murit dintr-un amărât de accident rutier înainte de a spune ce anume a descoperit. Involuntar, gândul îi zbură la documentul găsit. Un document despre Simon, un document blocat de o cheie de acces pe care spera că poate Soul o are. Deși, Simon e mort, își dorește să nu le fi scăpat nimic. Dar asta nu e important acum, nu? Poate aștepta până dimineață, nu-i așa?

În timp ce reflecta la acest gând, o pocnitură zdravănă îi făcu sângele să înghețe. A pierdut controlul. Volanul a început să se miște haotic. Sistemul de prindere al roților a cedat, acestea dezlipindu-se de mașină și piezându-se pe șosea. Mașina virează violent. Se rostogolește dincolo de șanțul din partea dreaptă al șoselei și se oprește într-un stâlp. Brusc. Atât de simplu. E atât de groaznic cum poți să mori fără ca măcar să faci ceva care să te conducă spre moarte. Strada e pustie acum.

Imaginea mașinii în șant stă ca mărturie a unui aspect neplăcut al vieții omenești: finalitatea ei. Mark are ochii ațintiți asupra mormanului de fiare zguduit de această finalitate. Câteva cioburi ale parbrizului i-au intrat în față.

Pentru Sett, toate semnele acestei zile i-au adus o stare mohorâtă. A incendiat un depozit în Scandinavia pierzându-și din oameni, a fost pus la muncă în plus de Soul și, s-a și certat cu Morgana despre atitudinea ei superficială pe teren. Sett crede că ea ar fi potrivită pentru Departamentul de Cercetare, mai mult decât ca agent pe teren.

Cu o oră mai devreme, a decis să își încheie ziua cu un film prost. Și-a pus capul pe pernă, somnul având să îl doboare imediat. Și-a administrat deja un tratament numai bun pentru odihnă, trei pahare de Jack Daniel's băute ca pe apă. Nu a durat mult până când, în liniștea nopții, a fost purtat pe tărâmul visării. Câteva imagini i se derulează rapid în minte și se ghemuiește strângând o pernă în brațe. E copleșit de un presentiment. De o premoniție sumbră. În vis aude un țipăt grav, masculin și se trezește speriat. Îl văzuse pe Mark țipând și intră în starea de alertă. 

După cum bine știți, cei doi sunt frați, gemeni chiar, deși n-ai crede. E uimitor cum cei doi pot simți când celălalt se află în pericol.

Acel sunet înfricoșător s-a transformat într-un cântec funebru. Sett stă așezat pe marginea patului, ecoul acelui cântec înfricoșător încă bântuindu-i auzul. E blocat între tărâmul dintre vis și realitate. Privirea lui a căzut pe unul dintre pereții albi ai camerei. Respiră greoi. A fost doar un vis, își repetă în minte.