Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 37

Știți acel moment când neașteptatul te lovește peste față atât de puternic încât nu ai habar cum ar trebui să reacționezi? Haideți să vă dau un exemplu. Când venim acasă după o zi obositoare de la muncă o și o pisică neagră ne taie fața, sau când dăm cel mai bun randament la locul de muncă și, brusc, ne trezim că suntem dați afară. În cazul Morganei e altfel de neașteptat. Firele sângerii de păr i se ridică în sus, pielea i se face de găină, ochii i se măresc, respirația îi îngheață, inima i se oprește, viața i se scurge printre sforile energetice ce o leagă de sol. Norocul ei că e pe scaun.

Soul se retrage blând, încă mângâindu-i chipul. Înafară de un șoc evident, fața ei nu prezintă nicio altă stare. Albastrul ei electric pe care îl avea mai mereu în ochi, s-a evaporat. Acum având o culoare de-un albastru spălăcit. Obrajii îi sunt ușor rozalii, iar buzele au căpătat culoarea unei piersici. Cum ar trebui să reacționeze într-o astfel de situație. Își duce mâna la tâmplă, îngrozită de faptul că ea a acceptat invitația lui la sărut. Nici măcar nu s-a opus. A executat clar și foarte la obiect cerința.

Soul o privește blând, ochii lui sclipind a victorie. Morgana își mușcă ușor buza de jos.

- Ce a fost asta? spune la un moment dat roșcata.

- Ție ce ți se pare că a fost? Soul trage jaluzelele de la biroul lui.

- Nu. Stai. Aș vrea să îți poți da seama ce invitație la duel mi-ai făcut. Poate realizezi prea puțin sau poate că nu realizezi deloc, dar dacă ți-aș accepta invitația atunci nu ar putea să mai existe această relație de lider-operator.

Și chiar așa e. Dacă ar accepta relația mai mult decât profesională cu el, atunci ar însemna să o poată folosi mai mult decât o face în mod obișnuit. Nu. Nici decum. Am fi complici la cel mai mare păcat divin al omenirii!

- Ce ține de Agenție se întâmplă în Agenție, ce ține de viața ta personală te privește.

- Oare? Nu tu ești cel care mi-a spus că nu pot trăi două vieți diferite? Sunt operator atât în EYE cât și în viața mea privată. Sau și asta a fost o minciună?

- Nu. Ai dreptate. Nu poți trăi două vieți. Dar eu vreau să te ajut să poți.

- Câtă bunăvoință! De ce?

- Păi, spune sprijinindu-se de un perete și încrucișându-și mâinile. Nu prea poți trăi o viață de agent fără să te dai de gol la un moment dat, iar relațiile între operatori eu nu le prea accept.

- Păi și tu? Aparți de Agenție.

- Eu sunt liderul Agenției. La mine povestea stă puțin altfel. Eu fac legea pe domeniul meu.

Replica lui Iris îi invadă imediat urechile: Femeile știu cel mai bine să facă artă. Femeile cunosc și tainele artei manipulării. Morgana își mări pentru o fracțiune de secundă ochii. O idee care ar putea să o coste scump a încolțit în mintea ei. Dacă el s-a putut juca cu ea până acum, ea de ce nu ar putea să se joace cu el? Până la urmă femeile cunosc cel mai bine arta de a îi manipula pe cei din jur. Dacă nu știa cum să o facă foarte bine până în momentul actual, are acum în fața ei exemplarul perfect pe care și-ar putea exersa aptitudinea. Până la urmă cât de des un lider al unei Agenții anti-teroriste se trezește să te sărute?

- Și dacă ar fi să îți accept această invitație, ce ai de gând să faci cu mine?

Soul o apucă galant de mână și o sărută delicat.

- Vreau să te fac să strălucești alături de mine.

Replica lui i-a dat un subit sentiment de siguranță, o siguranță că planul care tocmai a încolțit în mintea ei, avea să meargă bine dacă își calculează strategic mutările. Siguranța oferă un sentiment foarte plăcut, un sentiment cald, fierbinte. E o stare de pândă care te aruncă mai aproape de prada pe care vrei să o dobori. Și-a adus aminte de misiunea când i-a fost testată capacitatea ei de viclenie feminină. Soul nu e chiar așa bătrân, adică nu e un cadavru. E mai bătrân cu vreo patru, cinci ani față de ea, dar nu o vede ca fiind o problemă. Până la urmă scopul scuză mijloacele, nu?