Volumul 1 din seria: Spinii Răzbunării
Răzbunarea nu a fost niciodată mai complicată, mai dureroasă și mai chinuitoare. Trăind până la 28 de ani ca o marionetă, Morgana are șansa să schimbe taberele aliindu-se cu cei corecți. Dar oare asta îi va adu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Partea a doua...
- Pe Jacques? Să-l pierzi pe traseu? Pariu pe o sticlă de vin că nu reușești.
-Provocare acceptată. La radio se aude piesa Devil de la Shinedown și Morgana o dă mai tare.
Îi plac la nebunie provocările. Nu se temea de posibilitatea de a pierde, ei nu îi plăcea să piardă. Oricum ea nu poate să conceapă posibilitatea de a pierde pentru că ea nu eșuează. Ori căștigă, ori învață ceva.
Apasă pe accelerație și face brusc la dreapta. Inima îi pompează puternic. În oglinda retrovizoare vede că și mașina neagră se ține după ele în viteză, dar nu e atât de rapidă ca a ei. Ambalează mașina și face o rotire de 120 de grade pe o stradă la stânga. Strânge puternic de volan. În urma roților a lăsat un nor de praf și câteva dâre pe șosea.
Strada duce către intrarea într-o pădure plină de umbre. Acolo e un pod. Când era mică a fost adusă odată aici. Se temea de acel pod. Era foarte șubred. Calcă accelerația și își aruncă țigara care a început să îi ardă degetele, pe geam. Aparent acest mic diavol din spate îi dansează pe nervi.
Prin natura firii ei, se opunea mereu în fața oricărei forme de autoritate și oricărei structuri, chiar dacă asta a costat-o mult o vreme. S-a mulat după cerințele lui Simon, apoi a luat-o razna, iar făcând mereu ce îi convine. Mereu și-a dorit să fie liberă, mereu a vrut să ia singură decizii în ceea ce o privește și până acum câteva zile, această posibilitate i-a fost reprimată.
În acel moment bunătatea ei se scurgea ușor pe țeava de eșapament.
- Ești gata să sari de pe pod? Spune forțând accelerația. Își mușcă buzele de jos arătându-și o parte din dinții din față. E entuziasmată.
- N-ar fi prima dată, draga mea.
Tonul lui Sarah e neutru, de parcă nu ar impresiona-o faptul că sare de pe un pod. De parcă nu ar impresiona-o că Morgana își asumă riscul că amândouă ar putea să moară în acel moment, iar asta o derută puțin, dar își reveni rapid. Aproape ai crede că nici măcar nu a afectat-o.
Accelerația e la pământ. Mașina își ia avânt. Primele plăci de lemn ajută mașina să înainteze, apoi sub ele frânghiile cedează și podul cade în haos, ele fiind încă în aer. Parcă zburau. Zâmbește și simte gustul victoriei, gust atât de similar cu cel al sângelui. Căci își aminti că înaintea oricărei victorii, se varsă întotdeauna mult sânge. Inima îi bate foarte puternic. Când a văzut că au trecut mai bine de jumătate de pod și mașina e încă în aer și nu o ia în jos, s-au uitat una la alta, zâmbind simultan.
Mașina ajunge pe cealaltă parte a podului, iar Morgana încetinește. Drumul deveni ușor pietros și nu voia ca în nebunia vitezei să se lovească de vre-un copac. Corpul Morganei tremură ușor din cauza euforiei. Respiră ușor și zâmbește larg. După câteva secunde tremurul se liniștește și o privește cu ochii mari pe Sarah. Se vede o scâteie în aceștia.
