You're my business ♡︎ Namjin ♡︎ română [FINALIZATĂ]

Capitolul 8

Am ajuns pe acoperiș și m-am dus în locul meu tipic, la balustradă. Îmi iau o țigară și o aprind cu bricheta mea. Inspir fumul și-l țin câteva secunde în plămâni, apoi îl expir în aer. Îmi place cum arată fumul. Pare că este liber să facă ce vrea, dar se duce în sus. Este obligat să urce, să fie în vârf. Așa sunt și eu. Sunt cel mai sus, dar toți mă cred și cel mai rău. Încă urc puțin cu câte puțin și devin din ce în ce mai rău în ochii celorlalți. Dar o persoană nu mă crede așa. De când l-am cunoscut pe Seokjin nu mai simt nevoia să-mi înec amarul cu băutură și să-l afund cu fum. Mai trag de câteva ori din țigară și o aunc pe jos, stingând-o cu piciorul. Intru înapoi în clădire și mă duc în birou. Seokjin era le canapea și citea acte, lafel cum face de dimineață așa că mă așez lângă el.

- Pfoai! Ce miroși așa? Ai fumat?

- Da. Și nu miros așa rău.

- Ba da! Miroși mai rău decât hoitul!

- Ești tu sensibil.

- Sensibil pe naiba. Îți miroase gura rău când vorbești. Ține gumă.

Seokjin îmi întinde un pachet cu gumă mentolată de unde iau 2 bucăți și le mestec. Ce sensibil e. Încă se ține de nas.

- Nu, nu pot.

Seokjin se ridică de lângă mine și se duce fix în cealaltă parte a biroului și respiră adânc.

- Ești prea dramatic.

- Nu îmi place mirosul de țigară, ok? De acum înainte cât stai pe lângă mine nu mai ai voie să fumezi.

- De ce te-aș asculta?

Seokjin vine la mine din nou și se pune la mine în poală cu genunchi de o parte și cealaltă a mea. Își duce mâinile pe talia mea în jos. Se uita la mine serios. Vreau să zic ceva, dar își pune degetul arătător pe buzele mele și face "Șșșșt". Cu cealaltă mână îmi arată o brichetă. Stai, aia nu e bricheta mea? Ba da! Seokjin se ridică natural de pe mine și i-a un marker de pe birou, apoi se întoarce lângă mine și scrie pe brichetă "•Y•K•", apoi mi-o dă înapoi.

- Ce înseamnă "YK"?

- "You Know".

- I know what?

- You know not to smoke.

- And why that?

- Because I say so and I say so too să ne oprim din vorbit în engleză.

- De acord.

Aud o bătaie la ușă. Cine mai e? Seokjin se ridică să deschidă ușa și se întoarce cu un colet.

- Ați comandat ceva?

- Nu. Deschideți-l.

Seokjin i-a caterul și deschide pachetul destul de mare. Când se uită ce e înăuntru, face o față îngrozită și face doi pași în spate.

- Ce?! Ce e acolo?!

- U-uit-tați-vă s-singur-r.

Mă uit și eu în pachet ușor speriatși văd ce era acolo. Îmi dau o palmă peste față când văd că în cutie erau doar niște ștampile. Seokjin începe din nou să râdă abținându-se. De ce se abține? Devine enervant.

- De ce te tot abții din râs? E enervant.

- Oh. Ați observat. Credeți-mă, nu vreți să-mi auziți râsul.

- De ce? E rău?

- Foarte. Seamănă cu sunetul acela de spălat geamuri.

- Dacă zici tu, te cred. Cât e ceasul?

- Este ora 15.

- Hai sa mergem acasă să ne facem bagajele.

Seokjin dă afirmativ din cap. Ne luăm lucrurile și coborâm în parcarea subterană. De acum în colo aici îmi voi parca mașina, e mai sigur și nu au voie reporterii.