You're my business ♡︎ Namjin ♡︎ română [FINALIZATĂ]

Capitolul 39

Seokjin POV:
Ies din camera de spital a lui Namjoon și mă duc în grădină. Afară era înnorat, dar plăcut. Nu prea era lume, decât niște bătrânii care stăteau pe bancă. M-am așezat și eu pe o bancă lângă un bătrâel. M-am lăsat pe spate și am oftat.

- Ești bine, tinere?

Mă uit spre moșul care îmi zâmbea.

- Da, domnule...

- Ești în grădina spitalului. Nimeni care trece le aici nu e bine.

Surâd la spusele bătrânelului. Pare simpatic.

- Șeful meu a fost înjunghiat și tocmai s-a trezit din comă.

- Acum e bine?

- Da, trebuie să-și revină.

- Atunci de ce ești trist?

- Tot din cauza lui. E ...complicat.

- Am peste 50 de ani, am trecut și eu prin lucruri complicate.

Surâd din nou la spusele bătrânelului. Pare chiar simpatic.

- Eu sunt Bang Si-Hyuk. Îmi poți spune Bang.

- Eu Kim Seokjin. Spuene-ți-mi Seokjin. Mă bucur să vă cunosc.

Dau mâna cu Bang.

- Dvs de ce sunteți aici?

- Ști cum sunt bătrâni, mereu au ceva. În tinerețe nu mi-am tratat apendicita, iar acum am probleme din cauza asta.

- O să vă operați?

- Da, mâine.

- Oh. Nu păreți îngrijorat.

- Am trăit destul și la maxim. N-am regrete. Am fost tânăr, m-am distrat, am făcut tot ce am vrut. M-am și căsătorit cu iubirea vieții mele...

Când aud cuvântul iubire zâmbetul îmi dispare și lăcrimez puțin. Bang observă asta.

- Probleme cu șeful, dar și cu iubirea?

- Într-un fel, dar doar una.

Mă uit în jos și-mi sprijin capul în mâini, punându-și coatele pe genunchi.

- Sunt așa un prost... Era așa evident...

- Pot întreba ce anume?

- Spuneți-mi, semănăm?

Îi arăt o poză cu mine și Namjoon.

Bătrânul se uită la ecranul telefonul analizând și așezându-și mai bine ochelarii pe nas.

- Tu ești ăla cu telefon care are carcasă cu Mario în mână?

- Da.

- Ce feminin arăți...

- Ce?!

- Dar nu semănați deloc. De ce mă întrebi asta?

- Doar așa...

Deodată vine o asistenă la noi.

- Domnule Bang Si-Hyuk, vă rog să veniți la radiografie.

- Desigur. La revedere, Kim Seokjin!

- La revedere...

Bătrânul pleacă ajutat de asistentă și rămân din nou singur pe bancă. Un strop de ploaie îmi lovește obrazul. Începe sa bureze. Era plăcut. Îmi amintea de prima dată când eram cu Namjoon aici, în Japonia. În acea zi ploioasă ne-am sărutat pentru prima dată... De la început am fost atras de el. Am crezut că e numai ceva fizic, dar a devenit mai profund. Mă bucur că și el simte lafel, iar acum suntem o chestie. Știu că e greșit ce facem, mereu a fost, mereu am știut și e vina mea. Dar faptul că eu și Namjoon am putea fi legați prin sânge mă... scârbește. Deșii asta ar putea fi o explicație destul de logică. De asta îi amintesc lui de mama sa, de asta am și eu un jurnal din acela. Vreau să aflu adevărul chiar dacă doare. Toți urâm minciuna, dar ea nu ne rănește, chiar ne facem să ne simțim mai bine uneori, dar adevărul e crud și doare, uneori nici nu te aștepți la el. Eu la ce să mă aștept? Momentan, la un răspuns.