You're my business ♡︎ Namjin ♡︎ română [FINALIZATĂ]

Capitolul 2

Ies din lift și merg printre angajații care se dădeau la o parte și făceau o plecăciune când mă vedeau până la biroul meu. Ajung la biroul meu și-mi caut cheile prin servietă, dar secretara mă oprește.

- Domunele Kim, biroul Dvs este deschis. I-am dat dimineață drumul tatălui Dvs ca să să intre. Sper să nu vă supărați. Apropo, noul Dvs asistent este înăuntru.

- Mersi, Mabel. Să-mi trimiți raportul tău pe luna asta până la finalul zilei.

O las pe Mabel să-și facă treaba și intru în birou. Dacă vă întrebați de ce nu m-am culcat și cu ea, motivul este că ea are peste 50 de ani. Închid ușa mare a biroului meu și rămân surprins când văd că nu era nimeni la mine în birou. Nu trebuia să fie aici noul asistent? Îmi pun servieta pe birou și oftez. Deodată scaunul meu de la birou se rotește, iar pe el stătea un bărbat bruten în poziție gânditoare și cu ochelari la ochi. M-am speriat puțin.

- Te-am speriat?

- Nu, deloc.

Bărbatul, presupun Kim Seokjin, se ridică de pe scaun. Are umerii foarte lați și e înalt, dar eu și mai înalt. Vine în fața mea și mă analizează. De ce sunt așa de tensionat?

- Bună ziua, eu sunt Kim Seokjin, noul Dvs asistent personal.

Brunetul face o plecăciune în fața mea. De ce mă simt așa de inconfortabil? Probabil e din cauza la cât vin am băut aseară.

- Mi-am dat seama. După cum prea bine știi, numele meu este Kim Namjoon.

- Cu ce pot începe?

- Vrei deja să intrii la lucru? Mă gândeam azi să me cunoaștem mai bine și să ne ocupăm cu mutarea.

- Putem face și asta. Sunteți sigur că nu avem azi mult de lucru?

- Normal. Oricum eu sunt șeful. I-ați haina și haide. Mergem să luăm prânzul. Te aștept afară.

Primesc un surâs drăguț din partea lui Seokjin. Îmi las servieta pe birou și ies pe hol. De ce sunt ușor înfierbântat? E prea cald aici. Iese și Seokjin din biroul meu cu un sacou negru în mână și o geantă în cealaltă.

- Putem merge, domnule?

- Sigur. După mine.

O iau înainte urmat de Seokjin. Când să ies din clădire, observ că afară este plin de reporteri. De ce? Din instinct îl apus pe Seokjin de mâna acoperită cu cămașa sa albastru deschis cu mânicile prea lungi și-l opresc din mers.

- D-domnule, s-a întâmplat ceva?

- Sunt reporteri afară. Haide să o luăm prin spate, e mai bine să-i evităm.

Merg spre ieșirea de incendiu fără să-mi dau seama că încă țineam de încheietura lui Kim Seokjin. Ieșim amândoi pe o străduța pe printre clădiri unde nu era nimeni. Mă uit spre Seokjin care era puțin îmbujorat și-mi evita contactul vizual. Atunci realizez că-l țineam de mână, așa că-i dau drumul și-mi dreg vocea.

- Um... Cred că planul nostru pentru prânz a fost abjudecat de reporteri. Mașina mea este parcată acolo.

- Cred că aveți dreptate, domnule. Dacă doriți, știu eu un restaurant bun din apropiere.

- Nu știu ce să zic. Poate ne vor urmării reporterii. Nu vreau să fiu observat, iar ținuta mea strigă "Sunt bogat, așa că am costum la 100,000$".

Kim Seokjin iar îmi dă un surâs de-al său drăguț, care mă face și pe mine să zâmbesc. Simt ceva în stomac. Foamea mă apasă, cred...

- Puteți lua paltonul meu, nu mă deranjează.

- Bine gândit, Dvs îmi puteți lua sacoul, nu vreau să va fie frig.

Îmi dau ușor sacoul jos și fac schimb cu Kim Seokjin. Paltonul lui îmi venea bine, iar și lui sacoul meu îi stătea mănușă. Chiar îi sta bine, îmi place stilul lui. Cămașă albastră băgată în pantaloni negrii și strânși pe talie. Ce talie mică și finuță are. Simt ceva apăsat în burtă, într-un fel plăcut. Ce e asta?! Fluturași?! Nu, sigur mi-e doar foame. O iau la pas împreună cu Kim Seokjin și-mi pun și niște ochelari de soare la ochi. În puțin timp ajungem la un local specific. Ne oprim în fața restaurantului.

- Sper să vă placă locul, cunosc proprietarii. Mâncarea este foarte bună aici.

- Pot sa vă cred. Atunci haideți să intrăm.

Seokjin dă afirmativ din cap, iar apoi intrăm amândoi pe ușa localului. Suntem întâmpinați de un miros foarte delicios care îți stârnește și mai tare foamea. Ne așezăm la o masă din colț. Deja îmi curgea puțină salivă din gură. Kim Seokjin se apropie și-mi șterge dâra de salivă cu degetul său mare, apoi se șterge de pantalonii săi. Asta m-a uimit puțin, iar urechile mi-au devenit roșii. Pentru Seokjin nu părea ceva de așa mare scofală. Doar se uita prin meniul de băuturi. Iau și eu un meniu și-l deschid. Sper să supraviețuiesc mesei. Nu știu ce e cu mine, dar nu mă simt prea bine. Mă doare stomacul de la foame chiar așa?