You're my business ♡︎ Namjin ♡︎ română [FINALIZATĂ]

Capitolul 37

Încă eram la Namjoon în cameră. Eu sunt singurul care stă cu el acum. Taehyung și Jeongguk au plecat împreună înapoi în Coreea, lafel și Yoongi. Namjoon a fost vizitat și de Jay și soțul său Jimin. Le stă bine împreună, dar sunt foarte scunzi. Mă uitam în jos la ei, sincer. O asistentă intră în cameră cu un lighian în mână și-mi întrerupe gândurile.

- Dacă nu vă supărați, ați putea părăsii salonul pentru puțin timp? Este ora băiței.

- Și Dvs. îl veți spăla?

- Da, asta este una dintre treburile mele.

- O fac eu.

Asistenta în vârstă se uită la mine puțin uimită.

- Atunci să vă explic cu-

- Nu-i nevoie. Am avut grijă de bunica mea când și-a rupt spatele, știu cum se face.

- Oh, înțeleg. Atunci aici aveți ligheanul cu apă și buretele.

Asistenta îmi zâmbește cald, apoi pleacă din salon. Îmi frec umpic fața cu mâna și casc. Sunt puțin obosit, dar trec peste asta. Iau chestiile și mă pun pe scaunul de lângă pat. Ligheanul îl așez pe masa de lângă. Înmoi buretele de baie în apă și apoi îl storc. Încep să-i spăl fața și apoi urechile. Îi dau părul de pe față. Mă uitam la fața sa care nu schița nimic. Nu era furios, nu era vesel, nu era nimic. Era inert. Din nou mi se scurge o lacrimă pe obraz. Mă doare inima mai tare decât ar durea rana lui. Are buzele așa de uscate, neatinse de mult timp. Nu mă pot abține și i le sărut. Urăsc că nu-mi răspunde, dar nici n-ar avea cum. Trag adânc aer în piept. Kim Seokjin, nu acum, abține-te. Îi spăl și gâtul ajungând ușor pe piept. Arată așa vulnerabil acum Namjoon... Și gâtul său stă întins expunându-se, iar linia maxilarului său e așa de proeminentă... De ce mă excit așa de ușor?... Mă aplec mai spre el și-i sărut din nou buzele. Rămân surprins când îmi rădpunde. Vreau să mă trag din sărut, dar mâinile lui Namjoon mă cuprind și mă trag mai aproape. Eram în picioare. Mă sprijin cu mâna dreaptă de patul lui Namjoon și-l sărut înfometat, lafel și el. Deodată se aude un tuset din spatele meu. Mă retrag de lângă Namjoon rapid să văd că era asistenta aceea bătrână.

- Știți că atunci când un pacient se trezește din comă, mai întâi se cheamă doctorul, nu?

Mă uit roșu în obraji la asistentă, dar Namjoon ne ajută să ieșim din situația asta stânjenitoare.

- Știți că se bate mai întâi la ușă când intrați într-o cameră, nu-i așa?

- Am bătut. Dar nu ma-ți auzit voi doi pentru că-

- Da. Ah, ce neatenți suntem, Namjoon, nu-i așa? Ne pare rău. Acum, unde s-o fi ascuns doctorul acela?

Spune eu uitându-mă prin cameră și deschizând un sertar. Namjoon și asistenta râd de mine, apoi asistenta merge să cheme doctorul. După ce-l examinează din nou pe Namjoon, pleacă și ne lasă singuri. El încă stătea în pat, dar se uita la mine.

- Tu asta faci cu o persoană inconștineată?

- Ce anume?

- O săruți? De 2 ori?

- Oh... Păăăăii... Stai, de unde ști că te-am sărutat de 2 ori?

- Um...

- Te-ai prefăcut?!?

- Păăăăii... Nu aș rata șansa să mă speli tu.

- Off...

- Ai zis ceva de bunica ta...

- Aha...

- Nu ziceai că nu-ți ști familia sau ceva de genul?

- Nu e fix bunica mea. Ea a fost una dintre asistentele care a avut grijă de mine la orfelinatul spitalului, dar a murit acum 3 ani.

- Orfelinatul spitalului?

- Mama a murit la nașterea mea.

Namjoon face o față uimită.

- Ce e?

- Mama ta a murit, nu te-a abandonat?

- Da, geniule.

- Umm... Dar tatăl tău?

- Asistentele au spus că s-a sinucis când a aflat că mama a murit.

- Î-îmi p-pare rău... Nu am știut...

- Nici nu aveai cum, fraierule.

- De ce vorbești așa cu mine?

- Păi nu ne-am certat?

- Da, dar a fost din vina ta.

- Ba nu.

- Ba da.

- Ba nu.

- Ba da.

- Hey, stob it!

- E "stop it". Ar trebuii să spui "Hey, stop it!"

- Speeling well! S-T-O-P ...I-T!!

Namjoon râde la cât de copilăroși eram, lafel și eu. Dar devenim din nou serioași.

- Nu am vrut să sune așa, ști asta...

- "Tu doar la joaca ești bun". Asta m-a rănit. Tare.

- Namjoon... Kim Namjoon... Namu... Îmi place să-ți rostesc numele.

- Știu, o faci mereu cât ești sub mine. Sau mai nou când mă călă-

Îi dau una lui Namjoon peste umăr și strânge din dinți de durere. Vai, am uitat că a fost înjunghiat!

- Scuze, scuze! Am uitat că ești rănit.

- E Ok, te iert cu asta.

- Namjoon, te plac. Tu o faci?

- Mai tare ca orice. Nu știu ce mi-ai făcut, Kim Seokjin, dar mă înnebunești din-ce-în-ce mai tare pe zi ce trece. Și ador asta. Ador totul la tine, te ador pe tine la propiu.

- Deci... acum suntem gen- împreună.

- Da, dar este o problemă. Și mi-e frică rău de ea.

Expresia mea facială din veselă se transformă într-una tristă și serioasă.

- Ce anume?

- Am realizat ceva. Jurnalul pe care îl ai tu, de la mama ta, sunt specifice familiei mamei mele și numai în a ei există așa ceva.

- Adică vrei să spui ca noi doi am putea fi...?

- Să spunem că da. Să sperăm că nu.