Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 4

<<<PREPOTENTUL>>>

L-am plesnit. Ticmai mi-am ridicat mâna asupra obrazului său şi l-am plesnit dur şi cu mânie, lăsându-i o urmă roşiatică pe chipul său fară urmă de vreo expresie.

Pură groază pune stăpânire pe întreaga mea ființă şi mă trezesc împietrind de şoc sub privirea lui rece şi lipsită de orice urmă de viață.
Lăsându-mi instinctul să preieie controlul îmi ridic frumos capul în semn sfidător şi îmi blochez orice gând rațional mergând mai mult pe vârfuri cu  frica că probabil va reacționa în vreum fel. Spre fericirea mea mă lasă să plec şi o tulesc cât mai repede spre lift.

Abia atunci când uşile metalice se închid reuşesc să respir realizând că până acum mi-am ținut respirația  şi nu pot să nu mă gândesc la sunetul contopirii  dintre palma mea şi orazul lui sunet ce e ca o alarmă ce mă trezea la realitate. Nu îmi venea să cred că  tocmai am făcut acest lucru. Era imposibil ca totul să decurgă cum am sperat dar nu mă aşteptam nici chiar aşa rău.

Sunetul uşilor ce se deschid mă trezesc la realitate din gândurile ce mă macină şi încerc să fiu cât mai politicoasă cu persoanele ce mă salută zicându-mi bine venit

-"Oh tu eşti asistenta. Acesta este biroul tău. Vei fi sclava pardon asistenta domunului Russo. Tocmai ce a sosit şi țin să îți spun că în fiecare zi vrea cafeaua pregătită" aceste spuse bruneta mă priveşte perplesă cu o sprânceană în sus

-"Ce ?" Îi răspund văzând că se tot uita fără să adauge altceva

-"Pai ce aştepți?! Cafeaua. Haide fuguța. A şi astăzi este mai nervos decât de obicei deci Baftă!" îmi pune o mână pe umăr ca apoi cu cealaltă să îmi facă semn să plec odată.

Îmi dau ochii peste cap şi plec oftând. Doamne ce au toți cu împinsul astăzi, cred că ziua groaznică abia a început.
În sfârşit reuşesc să fac amărâta aceea de cafea şi merg spre uşā. Lovesc cu două degete în ea şi aştept până când din partea cealaltă se aude un INTRĂ.
Zis şi făcut intru cum pot mai bine şi închid uşa în spatele meu cu tocul sandalei stând atentă să nu dau cafeaua pe jos şi privesc biroul foarte modern unde aproape tot era alb singurul lucru de o culoare diversă erau scaunele de un negru ca tăciunele.

-"Cafeaua dumneavoastră!" Bossul de care le era teamă tuturor tocmai ce se întorcea cu fața spre mine fiind probabil prins de priveliştea de pe geam. Atunci când privirile noastre se întâlnesc mai că nu fac un stop cardiac. Măresc ochii la el incredulă de ceea ce văd. Nu este posibil tipul pe care mainainte îl pălmuisem stătea acum în fața mea cu mâinile în buzunare.

-"Şi ce aştepți pune ceasca pe masă. Sau vrei vreo invitație specială?"

Afirm pozitiv din cap înghițând în sec şi ce să vezi la cum îmi tremurau mâinile ceaşca am pus-o pe lângă birou căzând pe jos

-"Tu chiar nu eşti în stare de nimic. Cine mama naibii te-a angajat nici o cafea nu eşti capabilă să îmi aduci." bufneşte într-un râser ironic şi îşi bate joc de mine în ultimul hal. Mai mult ca sigur este răzbunarea pentru cele petrecute mai devreme

-"Hei nu îți permit să mă insulți în felul acesta. Ştiu cinci limbri străine şi am terminat facultatea cu note exemplare. Chiar dacă sunt angajata ta nu îti permit asta. Nu ai decât să mă dai afară!" mă răstesc la el aruncând pe loc cioburile ce tocmai le culegeam

-"Oh nu nu păpuşă. Nu te voi concedia dar ai cuvântul meu dacă nu pleci singură îți voi face viața un calvar. Acum du-te şi adu altă cafea bine înțeles dacă nu ai de gând să pleci." se amuză pe seama mea sunt sigură şi aroganța lui mă enerva la culme. Am ieşit pe uşă val vârtej trântind-o în urma mea şi i-am auzit înjurăturile de după ea.
Eram decisă să plec, nu aveam de gând să muncesc pentru un astfel de om. Incredibil cum de din toți bărbații  chiar peste şeful meu a trebuit să dau ieri.

Merg spre biroul ce trebuia să fie al meu şi îmi iau lucrurile privind telefonul unde aveam mai multe apeluri de ale mamei. Ea fiind şi dimineață când s-au petrecut  cele întâmplate

-"Bună mamă pot să te sun peste puțin timp?" Oftez ducând o mână la frunte şi privesc peste tot să văd dacă mă vede careva

-" Da da ştiu scumpo eşti la locul de muncă. Te-am sunat să îți spun că sunt foarte mândră de tine şi în câteva zile venim în vizită." înghit în sec şi rămân fără cuvinte. Fetele nu şi-au ținut gura evident  şi eu acum sunt într-o situație de rahat. Îmi dau  o palmă mintală peste față şi îmi zic că sunt o idioată, tocmai s-a dus naibii ideea mea de a pleca de aici. Sunt sigură că ai mei vor dovezi de aia şi vin în oraş deci nu pot face altceva decât să rabd neruşinatul din camera alăturată

-"Bine mamă. Trebuie să fug." exact asta şi trebuia să fac, închid telefonul şi îl arunc în geantă punând-o la loc pe scaun şi dau fuga în cafenea pentru o altă ceaşcă de cafea

-"În sfârşit am crezut că te-ai pierdut. Nu de alta da eşti capabilă" mă ia peste picior în timp ce soarbe din ceaşcă

-"Doriți altceva?!" Voiam să îi dau cu tava în cap dar mă abțin cu greu zâmbind fals

-"Un pahar cu apă." se întoarce la dosarele lui şi eu rămân de piatră. Pai ce nu putea să spună de la început acum trebuie să cobor iar la parter doar pentru un amărât de pahar cu apă.

Fac cum spune şi evident după ceva vreme sunt iar în biroul lui cu paharul de apă ce îl pun pe masă.

-"Ah am uitat voiam şi un tost" mă priveşte preț de câteva secunde ca apoi să îşi bage fața iar în dosare. Şi uite aşa cobor iar la parter pregătesc tostul şi mă întorc  la el.

-"Vreau cu roşie" îmi zice după ce îmi pune tostul înapoi în farfurie şi eu deja scot fum pe urechi. Îşi bătea joc de mine şi eu ca o fraieră nu puteam spune nimic din cauza alor mei. Preferam să îl văd pe nemernicul din fața mea decât să mă întorc în casa părintească.

După ce am schimbat tostul cu unul ce avea roşie am urcat iar în birou şi ce să vezi mă trimite  iar la parter. Uite aşa am făcut sus jos, sus jos, sus jos că la sfârşit eram epuizată.

Era aproape ora plecării când iam dus un amărât de pahar cu apă, da ați auzit bine am fost astăzi să îi aduc cel puțin 20 de pahare de apă ca nu vrea o sticlă întreagă prepotentul pământului , şi mă opreşte înainte să ies din birou

-"Vrau să mergi la etajul de deasupra şi să pui toate documentele anuale an pe an" îmi face un gest cu mâna să plec dar eu nu mai puteam sta aşa fāră să spun ceva

-"Dar sunt încă 5 minute şi orariul meu se termină." îmi venea să mă arunc asupra lui să îl lovesc cu pumnii să se învețe minte odată că nu se comportă aşa

-"Tu pleci când plec şi eu. Acum valea." şi devin invizibilă cu toate că eram încă în fața lui aşa că înghit iar în sec şi împing greutatea corpului meu în uşă ieşind pe ea.
Îmi va face zilele un calvar sunt sigură, dar puteam răbda eu câteva zile pâna ai mei pleacă, că doar nu voi muri.