Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 20

<<<Întrebări fără răspuns>>>

Am încercat să stau măcar 5 minute cu Edd singură să aflu ceva în legătură cu cele întâmplate dar îmi era pur şi simplu imposibil. Era un du-te vino în biroul său şi când era puțin singur eu aveam ceva de făcut la alte etaje a făbricii. Atunci când brunetul a ieşit din birou mă privea lung şi în ochii aceia atât de negri că aproape puteam vedea aura  în jurul lor mă simțeam tot mai stânjenită şi parcă deveneam mică sub  insistența lui spre norocul meu doar a trecut pe lângă mine şi plecat.  Era atât de stresant că nu mă puteam concentra la absolut nimic din ce fac. Din acest motiv am rupt mai multe monstre  de parfum, mi-am vărsat cafeaua pe top să nu mai vorbim că aproape cădeam peste 10 scări nefiind atentă. Privesc ceasul de pe pulsul meu şi e trecut de ora 20:00, trebuia să mănânce ceva atât el cât şi eu aşa că decid să merg până jos şi să pregătesc măcar două sandwich-uri.

Zis şi făcut am pregătit cum puteam eu mai bine acum fiind în apropierea biroului său cu tava în mână.

-"Hei micuțule dar ce faci tu aici la ora aceasta târzie?" Întreb băiețelul ce era aşezat pe un scaun în sala de aşteptare ce se afla la câțiva metri de birou.

-"O aştept pe mami!" Spune zâmbind larg. Era atât de frumuşel cu părul creț şi blond. Avea nişte ochi albaştri ca şi marea cu un zâmbet fermecător şi ținea un peştişor de pluş în mână

-"Bine, eu sunt Mina" spun întinzându-i mâna zâmbindui larg. Nu mă puteam abține era atât de drăgălaş.

-"Eu sunt Piter!" Şi îmi atinge mâna cu a lui  atât de mică

-"Bine Piter să fii cuminte!" Îi murmur ca apoi  să mă ridic el afirmând din cap

Uşa de la birou era între deschisă  şi prin crăpătură observ că nu era singur. O roşcată destul de simplu îmbrăcată se afla la câțiva centimetri de Eddwin

-"Nu este posibil!" Vocea lui Edd era destul de nervoasă şi gesticula ca apoi să îi prindă mâna femeii ca să o tragă spre ieşire

-" Ba da ! Trebuie să îți asumi responsabilitatea." aceasta vorbea tristă smuncind mâna ce o avea în a lui Edd dar acesta nu se lasă şi o prinde iar trăgând-o spre ieşire dând nas în nas cu mine.
Aceasta trece pe lângă mine cu lacrimile în ochi şi eu devin  tot mai confuză. O urmăresc cu privirea cum îl ia pe Piter de mânuță aruncând o privire fugitivă spre noi îndrepându-se spre lift

-"Ce se petrece?" Întreb acum fiind doar cu el, se vedea de la o poştă că nu era totul în regulă

-"Nu începe şi tu te rog. Nimic grav. Mergem să mânăm ceva?" Îmi dau ochii peste cap pentru că nu ştia să mintă bine, era atât de evident că era nervos nici măcar nu observase tava din mâinile mele. Îi fac semn cu privirea spre ea şi el îmi zâmbeşte trist. Întrăm ambi în birou şi nu ştiam dacă este potrivit să îl presez cu întrebări sau să îl las dă îmi vorbescă singur. Optez pe a doua variantă şi îi întind sendwich-ul el luându-l din mâna mea ca apoi să îl pună înapoi pe tavă. Mă prinde de talie şi mă apropie de el lipindu-şi fruntea de a mea

-"Am nevoie de tine nu de mâncare" mă încrunt puțin dar o las baltă şi îmi duc mâinile după ceafa lui. Probabil nu aştepta alt semn din partea mea că puse-se stăpânire pe buzele mele instant. Mă împinge puțin eu făcând câțiva paşi în spate ca apoi să simt peretele în spatele meu. Îşi presează corpul de al meu cu o mână pe talia mea şi cealaltă în păr, sărutul era atât de pasional că mă lăsa fără respirație, dar nu eram pregătită pentru mai mult din acest motiv atunci când mâna lui coboară de pe talie spre coapsa mea ridicând puțin în sus rochia pur şi simplu îi opresc mâna cu a mea

-"Edd!" Țip la el împingându-l cu ambele mâini -"Te rog!" Îl priveam tristă, probabil acum va da bir cu fugiți de mine dar eu nu voiam  absolut deloc să fiu ca celelalte, o noapte şi atât şi acest lucru trebuia să îl înțeleagă fie că îi place fie că nu

-"Scu... scuză-mă Mina... nu ştiu unde îmi stă capul" oftez lung şi mă apropi de el văzând privirea lui atât de tristă ca apoi să îl îmbrațişez el răspunzând în mod automat

-"Ce ți se întâmplă?" Îi şoptesc având capul în pieptul lui

-"Nimic, nu acum te rog. Doar nu pleca" afirm din cap şi continui să îl țin în brațe în linişte.

Evident eram atât de curioasă să ştiu ce se petrece dar trebuia să îi acord puțin spațiu nu puteam pretinde de la el atât de mult. Chiar nu ştiam la ce mă puteam aştepta. Oare cine era roşcata? Nu arăta deloc bine la față când a plecat să nu mai vorbim de lacrimile ei. Oftez lung şi îmi înlătur gândurile aşezându-mă lângă el pe canapea.

-"De ce a reacționat astfel Anton?" Spun luând o înghițitură din sandwich astfel rupând liniştea dintre noi

-"Nici eu nu ştiu sigur, au un trecut în comun din câte am înțeles" mă priveşte trist şi eu iar îmi fac mii de gânduri oare îmi ascunde ceva sau doar aşteaptă momentul potrivit să îmi spună

-"Eu îl cunosc pe Franc. Mă rog să zicem.." Afirm puțin distrasă punând nişte apă în două pahare

-"Cum adică?" Se încruntă vizibil punând tava pe birou

-"Pai el este cel cu care părinți mei vor să mă căsătoresc, adică voiau.." oftez lung  realizând că nu am apucat să îi spun vestea cea bună

-"Poftim?" Se încruntă şi mai tare nedumerit privindu-mă lung

-"Da cu tot ce sa întâmplat am uitat să îți spun  am reuşit să îi fac pe ai mei să se răzgândească" îi zâmbesc aşteptând o reacție pozitivă din partea lui dar tot ce face este să rămână pasiv

-"Mda.. eşti sigură de asta?" Acum eu eram cea care nu mai înțelegea nimic

-"Adică?" Îmi pun mâinile în sân şi îl privesc insistent

-"Crezi că este o coincidenţă că apare peste noapte şi vrea să investească milioane în proiectele noastre?" Îl privesc lung tot mai confuză metabolizând cuvintele lui

-"Mina e aici pentru tine ! Ce naiba!" Dă cu mâna în tavă aceasta căzând pe jos şi eu mă sperii de reacția lui. Ce naiba se petrece cu el??