Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 34

<<<O parte din trecut>>>

Să mă aflu în brațele lui e cel mai de preț lucru. Aş fi dat orice ca timpul să stea în loc, să rămânem astfel unul lângă celălalt

-"Unde este fata pe care o ştiam? Fata ce nu se lasă niciodată?" Îmi duc privirea în a lui şi vedeam iar o parte din sclipirea ce o avea un timp pentru mine, acest lucru îmi dă puțină putere

-"A murit demult !" Oftez lung şi mă retrag din brțele lui ştiind că  nu este drept pentru niciunul

-"De ce?"  Continuă fiind durere izbitoare pentru inină, aş fi vrut atât de mult să îi spun adevărul dar ce rost ar avea?!

-"Este trecutul! Un trecut ce trebuie uitat" simt cum îmi prinde mâna în a lui şi las lacrimile să curgă iar. E mult prea mult şi simțeam că nu mai fac față

-"Exact ca şi sentimentele mele pentru tine nu?!" Îmi muşc buza de jos şi reflectez puțin la ce aş putea zice dar nu îmi vine nimic în minte -"Aş fi vrut să mă iubeşti cum o fac şi eu.." îmi lasă mâna privindu-mă trist ca apoi să se întoarcă cu intenția să plece

-"Team iubit şi te iubesc Eddwin dar asta nu schimbă nimic!" Îmi muşc limba realizând ce tocmai am scos pe gură dar el se opreşte paralizat ca apoi să întoarcă privirea iar spre mine. Mă aşteptam să îmi zică vreo frază ce mă va răni ştiind că nu mă crede dar spre surpinderea mea îmi prinde chipul în ambele mâini şi pune stăpânire pe buzele mele. Îi răspund cu ardoare având atâta nevoie de el, de parfumul lui, de vocea lui, de buzele ce tocmi erau peste ale mele. Inima susulta de fericire şi de tristețe în  acelaşi timp eram prinsă într-un vâtej din care nu găseam o cale de scăpare, pe o parte erau sentimentele mele şi pe cealaltă copilul ce îl purtam în pântece. Mă retrag din acel sărut după care tânjeam de mult timp şi îl privesc îndurerată

-"Eddwin nu!" Şi plec atât de repede cu speranța că el nu mă va opri nu aveam puterea să îi spun nu din nou.

Urc treptele iar spre camera mamei unde mă aştepta Franc şi Milton

-"Medicamentele încep să îşi piardă din efect. Este trează şi vrea să îți vorbească. "  afirm din cap şi îl privesc pe Franc cu teamă să nu afle nimic din cele petrecute mai devreme

-"Mamă !" Mă aşez pe scaunul de lângă pat şi îi prind o mâna în ale mele

-"Scumpa mea fată!" Vocea ei fără vlagă fiind forte slabită şi eu încercam să îmi astâmpăr lacrimile

-"Te vei face bine vei vedea" îi sărut mâna şi încerc să îi zâmbesc

-"Scumpa mea ştim amandouă că nu este adevărat. Simt că curând vă voi părăsi şi vreau să ştii ceva astfel pot pleca împăcată"

-"Mamă te rog nu vorbi aşa. Nu vei pleca nicăieri" fără să mă mai rețin las iar lacrimile să curgă şi îmi pun capul lângă ea

-"Draga mea nu mai plange totul se întâmpla dintr-un motiv nu uita. Voi fi mereu lângă tine " îmi mângâie creştetul pe cât îi este posibil în timp ce eu încerc să mă adun puțin

-"Te rog ascultă-mă nu ne mai rămâne mult timp. Trebuie să ştii ceva ce ți-am ascuns şi îmi pare nespus de rău" îmi ridic capul şi o privesc tristă -"Draga mea nu ți-am vorbit niciodată de tatăl tău cu toate că trebuia. Tot ce ştii este  că a plecat lăsându-ne pe amandouă adevărul este că tatăl tău a fost arestat înainte ca eu să ştiu că te voi avea pe tine. A fost mutat în alta țară şi nu am avut niciodată ocazia să îi spun. Milton sa căsătorit cu mine chiar daca aveam să te am pe tine şi i-am fost recunoscătoare poate am mai greşit dar te rog să mă ierți. Tatăl tău este Anton Merik, caută-l meritați să vă cunoaşteți" observ cum o lacrimă i se prelinge pe obraz şi eu i-o şterg repede

-"Bine mamă." Eram puțin şocată de ceea ce aflasem dar nu avea imporanță, ea conta totul acum

-"Mina draga mea haide să mănânci ceva." Îmi duc privirea spre Franc şi dau din cap că nu vreau

-"Du-te scumpo eu voi fi aici"

-"Nu mamă nu plec nicăieri"

-"Mina faci rău copilului!" Insistă omul acela nesuferit cu toate că probabil  are dreptate

-"Voi fi bunică? Când aveai de gând să îmi spui?"

-"Da mamă." Oftez lung dar încercarea ei de a zâmbi îmi încântă inima

-"Franc vei avea grijă de amandoi îmi promiți?"

-"Sigur doamnă. Vor fi mereu în grija mea nu vă faceți griji, o să vă faceți bine "

-"Du-te scumpo ai nevoie să mănânci" ştiind că va  continua să insiste dau afirmativ din cap şi îl urmez pe Franc

Privirea lui Edd mă întâmpină imediat ce ies din camera mamei şi eu înghit în sec. Mereu va fi acest joc de priviri în  care atât eu cât şi el vom suferi?

Ajunşi într-un restaurant ce se afla lângă spital comandă fiecare câte ceva şi ne privim neştiind despre ce să vorbesc cu el. Era practic un necunoscut cu toate  că locuiam în aeeaşi casă. Dar sincer era şi un bine oricum nu mă  simțeam în stare de nimic, aveam doar nevoie să mă distrag puțin. Doar gândul la ea îmi făcea inima să tresară, ştiam că nu mai are mult timp şi o voi pierde pentru totdeauna

-"Totul în regulă?" Dau din umeri şi oftez lung

-"Mama nu va mai fi printre noi Franc...." parcă nu îmi venea să cred cu toate că faptele vorbeau de la sine

-"Voi fi aici pentru tine. Eu nu te voi lăsa." Are curaj să se comporte astfel când ştim amandoi câ totul este o  comedie de primă clasă

-"Ce voia să vorbescă cu tine?"

-"Nimic imporant... aveam nevoie  să stăm noi două" nu eram obligată să îi împărtăşesc nimi  despre mine .

-"Scuză-mă!" Îşi extrage telefonul din buzunar în timp ce se retrage de la masă. Vorbeşte puţin ca apoi să se întoarcă

-"Mina am o urgență şi trebuie neapărat să plec. Te pot lăsa cu familia ta?" Afirm din cap fericită că mă scap de el şi îl văd cum pleacă.
Mănânc puțin din pieptul de pui dar nu aveam deloc apetit astfel las totul acolo şi plec afară

-"Mina!" Vocea lui Edd îmi răsună în urechi făcându-mă să mă opresc din mers

-"Eşti bine? Ce faci singură?"

-"Merg înapoi la mama!"

-"Vrei să vorbim nu arătai prea bine când ai ieşit" mă întreb oare cum de mă cunoaşte atât de bine. Nu am înțeles niciodată sintonia dintre noi doi

-"Am aflat că tatăl meu se numeşte Anton Merik"

-"Serios?" Observ şocul pe  chipul lui şi nu înțelegeam de ce era aşa de surpins

-"Ce este Edd?"

-"Mina Anton.. aspciatul meu, are numele de familie Merik " îmi duc mâna la frunte fără cuvinte şi simt cum mi se taie respirația.

-"Nu poate fi adevărat!" Nu este posibil că tot acest timp am fost ambii unul lângă celălalt fără să avem habar cine suntem unul pentru celălalt. Nu poate fi.

-"Acum se explică tot!" Vorbea mai mult pentru el fiind vizibil gânditor

-"Ce Edd ce se explică?"