Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 22

Eram îngrozită privind trupul fără suflet al femeii fiind dus pe o targă. Eddwin nu ştia pe unde să plece împreună cu polițişti fiind practic captivi de jurnalişti ce evident aveau o ştire bombă.
Încercarea mea era zadarnică să ajung la el şi nici nu era momentul oportun din acest motiv îl țin de mână pe micuțul cârlionțat care nu ştia ce se petrece

-"Mina unde este mama? A spus că ne jucăm dea fațea ascunselea dar nu a mai venit." Îi zâmbec trist lui Piter fără cea mai mică idee la cum aş putea expica unui copil mic că mama lui tocmai a murit

-"Promit că o să mergem să o găsim. Ce spui să facem un joc. Tu conduci această maşină unde vrei ?" Spun acestea aplecându-mă astfel fiind la acelaşi nivel cu el

-"Daaaa!" Era entuziasmat şi eu încerc să îi zâmbesc. Reuşisem pentru moment să îl fac să uite de căutările mamei.

Îl ajut să se aşeze la volan şi îl las să se joace cu el mişcândul din stânga în dreapta zicând -"Brummm, brumm" din când în când îmi duc privirea spre Edd care se îndrepta spre maşina poliției urcând pe bancheta din spate.

-"Domnule ce se petrece?" Întreb imediat ce Anton se apropie de mine

-"Am reuşit să fac două vorbe cu Edd trebuie să meargă să facă o declarație. Mi-a spus dacă poți merge acolo cu copilul după ce dă declarația trebuie făcut un test ADN" oftez lung privind băiețelul ce continua să se joace şi dau afirmativ din cap

-"Piter din păcate ai mers cu prea mare viteză trebuie să mergem la poliție " încerc să continui jocul cu el astfel poate reuşesc să o dau cumva la capat

-"După mergem să o găsim pe mami? Mi-ai promis" spune dându-se jos din maşină cu o față tristă

-"Da am promis şi eu mențin promisiunile" îl iau în brațe şi îl urmez pe Anton spre maşina lui.

Ajunşi în secția de poliție Anton a fost atât de amabil că s-a oferit să rămână cu noi. Aşteptarea a fost mai lungă decât credeam şi Piter era tot mai insistent în legătură cu mama sa.
Țineam paharul de cafea în mână fiind prinsă de imaginile groaznice de mai devreme. Nu îmi venea să cred că şi-a luat viața astfel. Nici nu ştiam dacă Edd are vreo vina, nu ştiam ce va urma, totul era un mare semn de întrebare.

-"Totul bine?" Tresar când simt mâna caldă pe umărul meu. Îi zâmbesc lui Anton şi dau afirmativ din cap

-"Eddwin în sfârşit!" Mă ridic de pe scaun şi îi privesc chipul ce era divers, avea cearcăne şi era foarte serios probabil de la atâta stress şi oboseală.

-"Trebuie să rămân aici până ce vin rezultatele autopsiei. Mina poți avea tu grijă de el te rog?" încerc să fiu comprensivă fără să spun prea multe întrebări dib acest motiv doar aprob şi mă aşez înapoi lângă băiețel

-"Când mergem să o căutăm pe mama?" Era tot mai trist şi pentru mine deja situația devenea critică

-"O să mergem curând puiule"

-"Nu, mi-ai promis. Vreau la mama! Unde este mama?" Începe să plângă şi eu acum chiar eram depăşită de situație

-"Ți-am promis că vom merge bine? Vom merge micuțule." Îl i-au în brațe în timp ce acesta continua să plângă

Îmi duc privirea spre Edd care era confuz, nici nu avea curajul să se apropie de micuț şi sinceră să fiu devenea enervant. Trebuia să înfrunte situația, acest micuț nu avea pe nimeni, practic ar trebui să îl aibe doar pe el şi atât din câte mi-a spus Anton

După mai bine de vro două ore eram în maşină îndreptându-ne spre spital. Spre fericirea mea Piter era cuminte şi aştepta în linişte fiind consolat de Anton.
Eddwin nu mi-a spus un cuvânt şi puteam înțelege ,era o situație destul de gravă.
Am aşteptat până au fost luate mostrele de sânge şi le-am zâmbit atunci când au ieşit din încăpere.