Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 16

<<<Probleme peste probleme>>>

Vocea insistentă a surorii mele evident trezeşte şi morți nu doar pe părinți noştri. Observ mama cum se uită la mine tristă şi tatăl meu ce vine spre mine decis ca apoi obrazul meu să facă impact cu palma lui stângă. Punând putere în acea palmă capul meu se întoarce puțin într-o parte şi simt cum locul acela probabil devine roşu eu simțând durerea. Crâşnesc dinți dar mențin calmul privind omul din fața mea. Incredibil cât curaj are să mă pălmuiască, nu mai sunt un copil, pot să îmi port şi singura de grijă

-"Carmen te-a întrebat ceva!" Se răsteşte la mine

-"Ai de gând să spui ceva fetiță? Ne-ai făcut de ruşine. În momentul acesta îți faci bagajul mâine dimineață la prima oră plecăm acasă!!" A continuat să zică probabil din cauza tăcerii mele a întrebării lor

Pleacă împreună cu Carmen ce sunt mai mult ca sigură că zâmbeşte dar nu reuşesc să văd

-"Draga mea de ce ai făcut asta?" Simt mâna ei caldă pe obrazul meu ce îl mângâie şi eu o privesc puțin cu mânie.

-"Nu plec nicăieri!" Nu voiam să îmi vărs nervii pe ea dar era sub orice critică, nici măcar acum nu a putut spune ceva

-"Nu mai fi încăpățânată te rog. Nu îți vrea răul. El te-a crescut!" Mereu aceeaşi poveste. Da sunt conştientă că tatăl meu a abandonat-o când era însărcinată cu mine, şi da ştiu că Milton a ajutat-o mult dar asta nu înseamnă că are dreptul să se comporte atât de aprig cu mine
Îi iau mâna şi o dau la o parte ca apoi să plec în camera mea. Intru  şi observ că nu este nimeni, unde doamne iartă-mă sunt fetele astea? Acum că am atâta nevoie de ele s-au evaporat.
Estrag telefonul din buzunar şi încep să le sun. Oare de ce nu m-am gândit mai devreme. Într-un final Sam îmi răspunde râzând

-"Gata te-ai plictisit de viața în familie?"

-"Unde sunteți?" Sunt foarte serioasă, trebuia să mă ajute să găsesc o soluție nu puteam pleca cu ai mei

-"Suntem cu băieți ne-am gândit să îți lăsăm puțin spațiu cu ai tăi. Suntem pe munte ne întoarcem în două zile" oftez lung şi mă încrunt. Perfect nici ele nu mă pot ajuta

-"Aşteaptă puțin ai spus băieți?"

-"Da Ector şi Erik" dau ochii peste cap şi realizez că între Erik şi Anny este ceva.

-"Bine ne auzim la telefon. Distracție plăcută!" Oftez încă o dată şi dau să închid telefonul

-"Eşti bine Mina?"

-"Da da" închid telefonul şi îl arunc pe pat.
Şi acuma ce naiba fac? Nu am nici o soluție, nu am unde merge, sigur ai mei mă vor târâ acasă.

Fiind ultima mea speranță iau telefonul şi scriu repede un mesaj Dormi?

Nu durează mult şi simt cum vibrează în mâna mea scurt şi sunt fericită că mi-a răspuns
Nu, s-a întâmplat ceva?

Mă arunc pe pat cu telefonul în mână şi mă tot gândesc la cum aş ptea să îi explic totul

Da! Apăs butonul trimite şi aştept să îmi vină vreo idee la ce aş putea să îi scriu, cum să abordez subiectul. Nu fac în timp să mai scriu două litere că deja telefonul suna fiind el

-"Ce se petrece Mina?"

-"Edd..." vocea începe să îmi tremure şi las o lacrimă să curgă, nu voiam să mă vadă atât de slabă dar nu aveam altă alegere

-"Mina spune-mi acum ce se petrece? " aud pe fundal ceva zgomot dar nu dau importanță

-"Ai mei sunt în oraş. Vor să mă căsătoresc cu un tip şi eu am refuzat din acest motiv vor să mă ie-ie cu forța acasă. Eddwin am nevoie să stau la tine câteva zile pot?" Oftez lung probabil par o disperată dar aşa şi este

-"Sunt deja în drum spre tine. Ia-ți ce îți trebuie în maxim 15 minute sunt acolo." zâmbesc trist zicând un ok şi închid telefonul. Mă simțeam penibilă să îi cer ajutorul astfel, probabil crede că mă folosesc de el, sau poate crede că sunt o copilă ce are frică de părinți, sau pur şi simplu şi-a făcut o părere proastă dar mă ajută oricum.

Îmi tot repetam că tot ceea ce gândesc este greşit şi el chiar vrea să mă ajute în timp ce îmi pun într-o valiză câteva schimburi. Ies tiptil din casă şi spre fericirea mea nu dărâm nimic astfel nu trezesc  pe nimeni. Urc în maşină repede trag cintura şi îi zic să plece.
Îmi lipesc capul de geam şi încerc să îmi astâmpăr lacrimile, nu voiam să par şi mai disperată decât sunt.

-"Hei sunt aici." Îmi spune acum realizând că eram în fața vilei sale

-"Mulțumesc mult..." spun mai mult cu jumătate de gură şi ies din maşină

După ce mi-a arătat camera oaspeților fiind mulțumită că nu pretinde nimic de la mine mi-am lăsat valiza acolo şi am mers amandoi în sufragerie.

Oftez lung în timp ce mă aşez pe canapea în timp ce el se apropie de o măsuță unde se aflau mai multe pahare şi o sticlă pe jumătate plină de o licoare de o culoare gălbuie, probabil whisky. Toarnă puțin în două pahare şi se aşează la rândul său lângă mine

-"Vrei să îmi povesteşti mai bine ce se petrece?" Îmi spune în timp ce îmi întinde paharul, parcă îmi citeşte în gând ştiind că aveam nevoie de ceva tare

-"Nici nu ştiu dacă chiar e cazul să îți spun totul... habar nu am de unde să încep..." beau o gură din pahar şi lichidul curge pe gât simțind o usturime copleşitoare, doamne cât este de tare băutura asta

-"Mina eu sunt lângă tine ok? Poate nu mă crezi dar eu chiar simt nevoia să te ajut dacă pot." îl privesc preț de câteva secunde ca apoi să îi zâmbesc timid.

-"Nu voi putea fugi o viață întreagă de ai mei, mă vor obliga să mă căsătoresc..." murmur punând paharul pe masă. Simțeam că mă sufoc pur şi simplu şi am nevoie de o gură de aer proaspăt. Mă ridic de pe canapea şi mă îndrept spre terasa mare din lemn ieşind afară. Era întuneric dar luna făcea câte de cât lumină astfel nu era beznă. Era un aer plăcut cu toate că era puțin răcoare. Îi simt mâinile pe talia mea luându-mă în brațe şi eu îmi lipesc pur şi simplu capul de pieptul lui. Stăteam aşa în linişte şi mă bucuram de mângâierile lui pe părul meu

-"Mina nu voi lăsa pe nimeni să îți facă rău, nu atât timp cât eu sunt lângă tine. Nici părinți tăi nu sunt excluşi să ştii..." îmi şopeşte în timp ce îmi sărută creştetul capului eu fiind încă cu spatele la el.

-"De ce Eddwin? Eşti sigur că este ceea ce vrei? Eşti sigur că te poți mulțumi doar cu o femeie?? Te cunosc şi stiu cum eşti..." zicând acestea mă întorc spre el şi îl privesc fix în ochi

-"Trebuie..." îşi duce privirea în pământ şi eu înțeleg că nici el nu ştie

-"Pentru mine nu este deajuns, nu mă pot împotrivi părinților mei pentru un simplu trebuie.." aveam lacrimile în ochi şi aproape că explodau, nu puteam crede că el nici măcar nu ştie ce simte... de ce mama naibi mă întreabă pe mine dacă el habar nu are.

La naiba!!!!