Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 26

<<<Ură şi suferință>>>

Îmi trag pe lângă corp bluza şi privesc în gol strada pe care el tocmai păşise. Era totul atât de dureros şi nu mă aşteptam să se ajungă aici atunci când ochii noştri s-au întâlnit pentru prima dată. El un străin dintre atâția şi-a făcut apariția în viața mea şi sa strecurat uşor uşor în ea ca acum să plece şi totul din vina mea. Ştiam că era alegerea corectă, nu puteam să mă aştept comprensione din partea lui eram sigură că mi-ar fi puntat degetul crezând ceea ce este mai rău despre mine. Memorez imaginea lui în minte ştiind că era ultima dată când drmurile noastre se întâlneau şi mă întorc înapoi spre casa ce defapt acum îmi este închisoare.

Nici bine nu mă aşez pe unul dintre scaunele de afară că fetele năvălesc peste mine.

-"Mina nu poți sta aşa, doar nu eşti deacord cu tatăl tău" mă simțeam atacată iar cu toate că ele nu îmi voiau răul. Dau mărunt din umeri şi continui să privesc în gol ducându-mi picioarele la piept

-"Mina! Revino-ţi! Peste noapte te dai bătută unde este fata noastră luptătoare?" Îmi duc privirea spre Anny şi îi zâmbesc amar

-"Este bine aşa" şoptesc mai mult ca apoi să îmi duc iar privirea în acelaşi punct fix de mai devreme

-"Mina" simt mâna prietenei mele dar nu îi dau importanță aveam nevoie să stau singură.
Se aude uşa de la intrare ce dădea spre grădină şi observ chipul mamei ce vine cu paşi repezi spre noi zâmbitoare

-"Bună ziua fetelor!" Mă cuprinde în brațe imediat  ce aşează ceva pe un scaun şi eu încerc să îi zâmbesc -"În sfârşit fetița mea se va pune la casa ei" observ lacrimile de bucurile ce le avea în ochi

-"Domană!" Îmi duc privirea spre Sam şi îi prind mâna în a mea

-"Ce este scumpo? Ce sunt fețele astea triste?" Strâng mai tare mâna ei astfel înțelege că trebuie să tacă

-"Nimic mamă!" Dă din cap şi se îndreaptă spre casă fetele acum având întreaga mea atenție

-"Ce crezi că faci? Sam mama nu trebuie să afle nimic!" Observ cum afirma din cap şi având acest răspuns plec pe urmele mamei.
Nu îi puteam da o astfel de suferință mai ales cu problemele de sănătate pe care le are. Nu îi puteam cauza o astfel de nefericire prefer să fiu eu cea care suferā decât ființa cea mai de preț din viața mea

Intru în casa şi aud vocile ce provin din bucatărie. Aveau o discuție destul de aprinsă

-"Ne-a făcut de ruşine să ştii! Spre norocul nostru băiatu va veni în acestă seară să ceară mana ei." Reuşesc să aud când mă apropii de uşă

-"Eh haide Milton ştii şi tu că lucrurile nu mai sunt cum erau odată. Important este că vor fi fericiți!"

-"Da da sigur femeie. Pregăteşte bucatele pentru această seara. Omul este unul bogat, noroc că este benestant măcar va duce o viață bună"

-"Numai la bani îți stă gândul. Ce crezi că te va lua de crescut? Mai lasă copii în pace. Haide du-te la magazin ia lista asta şi cumpară tot ce este pe ea "  auzind acestea plec repede în cameră astfel nu mă puteau vedea şi închid uşa în spatele meu. Las iar lacrimile să curgă realizând că nemernicul acela se va aşeza la aceeaşi masă cu mine dar trebuia să mă obişnuiesc cu acest lucru, de azi înainte vor urma zile în şir în care eu şi el vom fi în acelaşi loc.

Orele trec eu fiind în acelaşi loc, privind ceasul din când în când. Spre norocul meu mama a crezut că dorm şi am fost lăsată în pace. Aud un ciocănit în uşă şi ştiam că momentul a venit.

-"Mina haide trezeşte-te a venit musafirul nostru!"  Mă ridic cu greu de pe jos şi decshid uşa mamei ce mă întâmpină cu un zâmbet până la urechi

-"Vin imediat mamă!" Oftez lung şi îmi aşez tâmpla de uşă privind-o cum pleacă înapoi pe coridor.

Chiar eram pregătită să înfrunt cel mai mare duşman al meu. Mi-a distrus tot ce aveam în jurul meu, m-a călcat în picioare şi acum eu trebuia să îl primesc cu brațele deschise în viața mea. Era jalnic cum totul o luase astfel, iubeam pe altcineva dar la brațul meu va fi cu totul şi cu totul alt cineva. Închid ochii şi iau o gură mare de aer făcându-mi mult curaj şi încep să păşesc spre încăperea unde destinul viții mele este pus la cale.

-"Bună!" Încremenesc în tocul uşii şi îl privesc. Îl măsor bine din cap până în picioare ştiind că este un nemernic şi zâmbetul care părea angelic ce îl avea pe chip era  defapt zâmbetul diavolului.

-"Draga mea tocmai ne puneam deacord cu data nunții!" Îmi duc privirea spre omul ce m-a crescut dar nu a fost niciodata tatăl meu ce evident era fericit că mă voi căsători cu un bogătaş.

-"Aha!" Mă aşez la masă şi îmi privesc mâinile pe tot parcursul cinei. Nu aveam intenția să îl privesc pe netrebnicul ce stătea la dreapta mea, mânca liniştit şi zâmbea educat ca şi cum nimic nu se petrecuse între noi.

În tot acest timp ce părea nesfârşit s-au decis mult despre acestă nuntă odioasă. Evident nimeni nu ma întrebat nimic doar au decis între ei ca şi cum eram invizibilă dar era mai bine aşa

-"Îl conduci tu la uşă Mina?" Afirm din cap neavând altă soluție şi mă ridic istant de la masă împingând scaunul în spate.

-"După tine!" Abia aşteptam să îl văd plecat din acestă casă, simțeam că nu am avut aer în tot acest timp, simțeam că mă sufocam pr şi simplu cu prezenţa lui.

Îl conduc pe coridor în sfârşit uşurată că plecă, nici bine nu iese pe uşă că o împing cu forţă dar el o opreşte cu piciorul

-"Mina te rog să mă ierți nu voiam ca lucrurile să decurgă astfel!"

-"Ai curaj să ştii! De ce vrei să mă foloseşti? Cum poți să te uiți în oglindă şi să trăieşti cu ceea ce ai făcut? Eşti un monstru şi atât!" Bufnesc şi las vorbele să  curgă în şir scârbită de el şi de prezența lui

-"Acum nu poți înțelege dar va veni momentul când totul va avea un sens şi pentru tine. Noapte bună." Împing uşa şi îmi lipesc spatele de ea plângând iar. Eram sătulă de tot, voiam să devin mică şi nimeni şi nimic să mă mai rănească.