Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 37

<<< FURIE&MOMENTE >>>

Ajunsă înapoi în New York m-am întors la vilă cu toate că simțeam o nevoie cumplită să fug din acest loc.
Îmi privesc reflexia în oglindă şi nu îmi vine să cred cum viața şi-a pus amprenta pe mine. Eram atât de schimbată în ultima vreme atât fizic cât şi psihic.

-" Intră!" Spun atumci când aud bătăi în uşă

-" Las aici tava?" Îi zâmbesc vag lui Abigail şi afirm din cap.

-"Doamnă ştiu că nu este treaba mea şi că ați trecut prin multe în ultimele zile , sunteți confuză dar nu vă preocupați, totul se va rezolva. Timpul vindecă orice nu trebuie să fiți atât de tristă, nu faceți alt ceva decât să plângeți şi să stați aici." O privesc pe Abigail şi parcă îmi dădea impresia că este mama mea  ce îmi spune aceste cuvinte

- "Probabil aşa este dar totul s-a schimbat atât de repede, nu ştiu cum să mă simt, ce să fac." Oftez lung şi îmi trec mâinile prin păr frustrată

-" Dacă îmi permiteți pot să vă spun că nu puteți trăi doar cu remuşcări şi cu trecutul ce este trecut şi nu mai vine"

-" Mă simt goală Abigail  nu am pierdut doar mama mea am pierdut şi stâlpul de care mă sprijineam mereu, şi cum nu era deajuns micul îngeraş ce îmi era destinat să îmi facă viața mai uşoară a plecat şi el, cum crezi că aş putea începe o nouă viață aşa dintr-o dată?"

-" Sunteți tânără. Aveți o viață înainte şi un soț ce vă iubeşte."

-" Dacă mă iubea probabil nu  ar fi ucis ce era al meu!" Bufnesc lovind cu palma în măsuță

-" Doamnă eu nu vă pot spune multe dar cred că este bine dacă încercați să îl iubiți nu vreau ca povestea să se repete!"

-" La ce te referi Abigail?" Eram confuză şi ea sigur ştia ceva

-" Nimic doamnă este un simplu sfat. Țin mult la dumneavoastră nu vreau să vă văd suferind" observ cum mai că nu o ia la fugă ieşind din cameră şi eu rămân cu o confuzie totală.

Privesc ceasul de pe perete şi observ că este tărziu, iau genata de pe scaun îndes în ea cheile şi telefonul ca apoi să las camera în urma mea.
Pornesc motorul maşinii şi imediat prinde viteză sub mine. Privesc casa în oglidă şi îmi doream din tot sufletul să fie ultima dată când o văd dar totul era imposibil.

Ajunsă în fața cafenelei intru şi caut  cu privirea pe Anton. După zile bune mi-am făcut curaj să îl sun cerându-i  să ne putem întâlni.

-" Bună draga mea!" Îi zâmbesc timidă răspunzând-ui îmbrațişării lui

-"Bună ziua!" Ne aşezăm unul în fața celuilalt şi acum realizez că în privirea lui este un fel de speranță. Mereu mă privea astfel şi de fiecare dată se comporta ca şi cum m-ar cunoaşte.

-" Ce este Mina de ai vrut să ne vedem. S-a întâmplat ceva?"

-" Sincer nu ştiu nici eu. Cel puțin nu sunt sigură. Dar cred că sunteți tatăl meu!" Răsuflu reuşind să scot pe gură aceste cuvinte dar neavând nici o reacție din partea lui devin iar teză. -"Nu spuneți nimic?" Acesta îmi zâbeşte şi îmi ia mâna în a lui

-" Ştiam deja draga mea. Din momenrul în  care te-am văzut prima dată am căutat tot despre trecutul tău şi nu mi-a fost greu să aflu." Îmi retrag mâna din a lui şi toată tensiunea acum se trasformă în ură

-" Tot acest timp? Şi nu credeai că ar trebui să ştiu?! Nu pot să cred ce aud!" Mă ridic de la masă în timp ce tonul vocii mele era tot mai puternic acaparând atenția celor ce se aflau la celelalte mese

-" Mina te rog lasă-mă să îți explic. Nu am vrut să te fac să suferi. Aşteptam momentul potrivit dar nu a venit niciodată tu fiind lângă omul ce ne-a distrus familia"

-" Despre ce tot vorbeşti acolo? Ce legătură are Franc cu  familia ta, sau a noastră cum ai zis tu?"

-"Mina te rog să mă asculți Franc este asasinul surorii mele!" Bufnesc în răs şi îmi dau ochii peste cap. Ceea ce spune el nu are nici un sens, habar nu am ce să mai cred parcă era fratele lui nu el, frate ce sincer nu am văzut niciodată şi nici nu se vorbea de el în familie.

-" Cred că am auzit destule!" Mă sucesc pe călcâie şi plec fiind sătulă de atâtea minciuni şi secrete. Viața mea era deja un calvar nu aveam nevoie de mai mult piper în ea.

Urc înapoi în maşină şi o las să plece ca nebuna pe stradă. Mă simțeam sufocată, şi împinsă tot mai mult spre un tunel ce nu are cale de ieşire. Visam la o iubire interzisă, locuiam întrun palat dar era palatul diavolului, lângă mine aveam doar amintirile şi trecutul, trecutul ce din câte văd nu este unul cert, era tot mai învălmăşit de minciuni şi toți ascundeau câte ceva habar nu aveam în cine pot avea încredere. Aveam nevoie să ies odată din această viață pe care nu o controlam câtuşi de puțin şi acum fiind distrusă pe dinăuntru aveam de gând să fac ceva ca totul să ie-ie o altă întorsătură.

Parchez maşina în fața vilei şi urc treptele cu paşi repezi

-" Unde este Franc?" O întreb pe Abigail ce mă întâmpină

-" În bibliotecă!  Măresc paşi şi nu mă sinchisesc să bat la uşă doar intru

-" Avem de vorbit!" Acesta ridică capul   din laptop şi îl închide automat

-" Sigur." se ridică de pe scaun şi se apropie de mine zâmbindu-mi larg

-" Franc m-am săturat de toată comedia asta ce ai pus-o la cale. Noi doi de azi înainte nu vom mai sta împreună!" Îmi pun mâinile în sân şi aştept să văd ce are de spus

-"Mina dacă agreez ieşirile tale este doar pentru că mă simt vinovat dar nu întrece limita!"

-" Nu întrec nimic. Între noi totul se încheie aici!" Observ cum crâşneşte di  dinți şi obraji lui devin tot mai roşii. Privirea lui se schimbă şi vine spre mine ca o furie. Simt cum îmi curpinde gâtul cu mâna dreaptă şi mă împinge până când corpul meu nu este lipit de perete

-" Tu nu vei pleca nicăieri. Eşti soția mea şi lângă mine îți este locul. Nu ai dreptul să zici nimic. Dacă mai aud aşa ceva te distrug deci nu mă costrânge. Eşti doar a mea." Înghit în sec şi atunci când măreşte presiunea pe gâtul meu eu rămân fără aer.

-" Ai înțeles?" Țipă la mine eu afirmând pe cât îmi era posibil din cap. Îmi lasă gâtul şi se dă înapoi un pas când se aude un ciocănit în uşă.

-" Hei frățioare!" Îmi duc privirea spre   uşă şi rămân fără cuvinte. Clipesc de câteva ori crezând că am vedenii dar nimic bărbatul din tocul uşii chiar era acolo.