Du-te, Vino (FINALIZATA)

Capitolul 24

Mergeam pe stradă dar habar nu aveam încotro. Durerea ce o aveam în suflet era ca un gol în stomac ce nu pleca. Nici nu ştiu de cât timp plâng cert este că nici lacrimi nu mai am. Nici un medicament, nici un fel de forță peste sentimentele mele, nici un fel de contradicție, nu există nimic ce poate ajuta starea mea de spirit. Nu e ca şi cum puteam trece cu vederea zâmbind personelor din jurul meu, nu nu puteam pentru că ceea ce mi s-a întâmplat este pur şi simplu groaznic. Nici nu am cuvinte să exprim ceea ce simt când mă gândesc ce mi-a fost luat cu forța. Nu am fost întrebată, nu a fost plănuit pur şi simplu el a distrus  puritatea pe care o aveam. Nu condamn , nu evaluez dacă e bine sau rău de felul meu dar în acest moment nu reuşesc să fiu cum eram înainte. Acel moment unic care probabil mi-a tresarit prin gând câteodată mi-a fost smuls din mâini când nu mă aşteptam. El este nimeni, el este un nimeni mai bine spus şi acest nimeni apărut de nicăieri mi-a distrus într-o secundă tot.

Clacsonul unei maşini mă fac să tresar şi o privesc cum trece le lângă mine şoferul zicând ceva gesticulând din mâini. Cu toate că geamul era deschis eu nu am nici cea mai mică idee de ce ar fi putut spune.
Nu există alinare există chin pentru mine de acum încolo. Eu nu mai sunt cine am fost, şi probabil nici nu mă voi mai întoarce la cum eram odată.

Realizez privind în jurul meu că răsare soarele, şi am umblat ore în şir.  Înghit în sec şi îmi fac curaj privind clădirea din fața mea. Avea un scris mare în partea de sus aproape de acoperiş "Poliție". Observ multe maşini parcate şi încep să mă îndrept cu paşi mici spre cele două uşi de la intrate.

-"Bună ziua cu ce vă pot ajuta?" Observ tânărul brunet şi imediat îmi apare chipul lui în minte  lucru ce mă face să mi se strângă stomacul cât un ghem de ață.

-"Aş dori să.. aş dori să fac o denunție" privesc în jurul meu cu sentimentul că sunt urmărită dar sunt sigură că este totul în capul meu

-"Îmi pare rău este prea devreme. Momentan domnul Tomson încă nu a venit. Puteți aştepta pe acel sacaun dacă doriți" îl privesc fugitiv  cu teama că chipul nemernicului îmi va veni iar ca un val peste mine  şi afirm din cap mergând în direcția indicată.
Îmi pun mâinile în sân parcă simțind nevoia de o protecție şi mă gândesc la cum voi înfrunta ceea ce mi sa întâmplat. Relizez că el este un om influent şi probabil faptul că îl denunț la poliție îmi va crea o mulțime de probleme. Mă ridic istant de pe scaun şi alerg spre ieşire terorizată. Nu îmi pasă că sunt strigată continui să alerg cu gândurile ce îmi sunt un val vârtej prin minte.

-"Ce ai pățit?" Îmi ridic privirea spre omul din fața mea şi simt un nod în gât. Ce caută tatăl meu aici?

-"Mina cu tine vorbesc? De ce eşti în halul acesta?" Înghit în sec şi îl privesc temătoare. Dacă află ce mi sa întâmplat ştiu ce mă aşteaptă astfel decid să ascund adevărul

-"Nimic!" Trec pe lângă el şi merg direct în camera mea. Mă arunc pe pat simțind salteaua sub mine şi îmi arunc capul în pernă plângând iar.
Simt nişte mâini pe umeri mei şi îmi ridic capul observând chipul prietenei mele.

-"Mina ce este? De ce plângi? Unde ai fost toată noaptea?" Simt cum lacrimile curg tot mai tare şi mă arunc în brațele ei. Simțeam nevoia să spun cuiva prin ceea ce trec, nu eram capabilă să înfrunt totul de una singură.

-"Sam.. Sam, omul acela, omul acela a pus mâinile pe mine." Simțeam cum fiecare cuvânt îmi apăsa inima, o rupea, o sfâşia

-"Ce om Mina? " mă priveşte încruntată probabil neânțelegând nimic

-"Franc. Franc" spun printe suspinele ce veneau unul după altul

-"Cum adică a pus mâna pe tine ?" Era tot mai nedumerită şi eu pufnesc în plâns mai tare. Mă priveşte preț de câteva secunde ca apoi să îşi ducă o mână la gură şi privirea i se schimbă radical

-"Dumnezeule doamne. Nu este posibil!" Îmi pun capul în mâini şi continui să plâng

-"Ah deci despre asta este vorba. Tocmai te-ai culcat cu un bărbat!" îmi ridic privirea istant când aud vocea susorii mele şi mă ridic de pe pat cu intenția să merg spre ea

-"Nu!" Spun  repede făcând un pas spre uşă unde se afla. Atunci când fac al doilea pas ea deja se întorcea pe călcâie şi pleca cu un rânjet pe față

-"Carmen stai!" Țip la ea alergând reuşind să o prind de mână. Se smuceşte violent eliberându-si pulsul şi pleacă spre ieşire
Merg după ea suplicând să aştepte dar nimic merge în grădină unde se afla tatăl nostru

-"Tată!" El îşi ridică privirea din ziar şi se uită spre noi. Încerc să şoptesc un Nu spre Carmen dar evident nici nu mă bagă în seamă

-"Ştii ce a făcut Mina. Azi noapte a fost cu un bărbat!" Observ cum aruncă ziarul pe masă şi se ridică automat de pe scaun în picioare

-"Poftim? Ce ai făcut!" Vine spre mine şi privirea lui era plină de ură -"Ce ai făcut?" Țipă la mine prinzându-mi ambii umeri ca apoi să mă scuture puțin

-"Eu..."  încerc să spun ceva dar Carmen sare repede peste mine

-"Tată ce nu ai înțeles domnişoara a avut relații intime"

-"Doamne dumnezeule fată! Aşa te-am crescut noi? Să ne faci de ruşine în felul acesta? Cine este el? " țipa la mine şi eu mă simțeam încolțită. Au trecut la concluzii fără să asculte lucrurile cum stau defapt

-"Tată..." simt cum obrazul meu face impact cu palma lui şi înghit în sec lăsând lacrimile să îmi cada iar pe obraji.

-"Ruşine să îți fie!" Îmi punta un deget în față şi mă aşteptam să primesc o altă palmă cât de curând

-"Tată dar stai ştii cine este? Este Franc" o privesc tristă fiind conştientă că tata pe mine nu va mai asculta.

-"Oh perfect parcă nu voiai să îi iei de bărbat! Păi acum văd că nu ai altă alegere, bine înțeles dacă el o să mai vreie" îl privesc cu ochii mari şi voiam să spun ceva dar parcă limba mea nu voia în nici un chip să se mişte.

-"Pleacă din fața mea nesimțit-o!" Las capul în jos având soarta deja decisă, nu aveam să îi schimb  în nici un fel idea sunt sigură. Dacă mă lăsa să explic măcar puțin din cele  întâmplate. Acum ce mă fac?!