Mina este o fata ce a reuşit să evadeze din oraşul natal unde era destul de chiunuită de tatăl adoptiv. Reuşeşte să se diplomeze şi îşi caută un loc de muncă stabil spinsă de părinți fiind foarte restricți şi nu o vor mai ajuta. Toată viața ei liniş...
Cartea conținegreșeli ortografice și de punctuațiedacă nu te interesează îți urez o lectură plăcută
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Au fost minute, ore,zile, luni în care eu nu ştiam cine sunt şi ce fac. Nu ştiam că pot pătimi la infinit aceleaşi lucruri ce se tot repetă până când nu l-am întalnit pe el. Nu avea habar ce este durerea. Că se poate suferi atât de mult încât habar să nu ai cine este în relexia oglinzii când te uiți.
Eu pe a mea nu am mai văzut-o mult timp. Certitudinile mele sau transformat în nesigurare pe mine însumi şi la orice pas îmi era frică să nu greşesc mutările pe care le fac pentru el fiind doar un joc de şah unde câştiga mereu. Zâmbetele ce le aveam odată încetul cu încetul s-au ofilit până când a dispărut de tot exact ca şi o lumânare ce se consumă atunci când arde încetul cu încetul şi eu nici măcar nu aveam idee că acest lucru se petrece. Înainte de el frica era doar un gând atât de rar prezent în viața mea că nu ştiam ce înseamnă cu adevărat dar apoi a fost prezentă în fiecare minut din fiecare zi pe care am trăit-o urmându-mă ca o umbră. Nu am crezut că aşa ceva mi se putea întâmpla nici în cele mai rele coşmaruri pe care le aveam şi uite că totul se schimbase radical în momentul în care el a dat peste mine. M-am împins mai mult decât credeam că este posibil mergând înainte acest lucru ducând să se creeze personalitatea ce o am în acest moment. Uite-mă astăzi , aici , în această zi ,singură cu mine însumi cu amintiri pe care nu le pot înlătura din mintea mea, privind cerul roşiatic ce se scufundă în reflexia apei, respirând vag şi cu greu încercam să opresc o lacrimă ce se prelingea pe obraz.
Promisiuni: cele mai urâte minciuni în care am crezut cu iuliza că totul ar fi decurs altfel şi totuşi am crezut în el până la sfârşit ca o idioată parca nefiind sătulă.
Perfecțiunea : cea mai mare fantezie momentană a psihicului. Crezi în ea o perioadă iar atunci când realizezi adevărul afli că defapt e o amăgire în care te scufunzi neavând curajul necesar în a ieşi la suprafață
Credeam că totul se va schimba dar eu însumi am crezut în imposibil, până când nu am văzut cu ochii mei şi a fost atunci când pentru prima dată simțeam aerul ce îmi lipseşte din plămâni fiind izbită de persoana în care aveam cea mai mare încredere chiar mai multă decât în mine însumi.
Nu mă mai interesa absolut nimic pentru că el m-a schimbat. Nu eram şi nu aş fi putut să fiu persoana aceea nici dacă voiam. Am cunoscut ce înseamnă să urăşti, sentiment de care nici nu aveam habar că îl pot avea dar a ieşit la suprafață în momentul cel mai dezastruos, pentru că nu îl uram pe el pentru ceea ce mi-a făcut ci mă uram pe mine pentru că i-am permis. Aveam necesitatea să uit exact ca şi cum am nevoie de aer pentru a trăi. Mintea mea era plină cu zâmbetele lui, de acea privire ce mi-a pătruns sub piele unde şi-a băgat ghearele fără ca eu să ştiu că mă zgârie ca o lamă ascuțită. Mâinile lui aş putea jura că încă le pot vedea când îmi atingeau chipul cu dosul palmei. Dacă aş închide ochii imediat aş simți atingerile sub care tremuram fără să mai am control asupra mea.
Ochii lui, privirea aceea nu m-au părăsit niciodată şi sunt sigură că nu se va întâmpla. Este aici chiar şi acum doar că eu nu mai exist să văd... perioada cea mai lungă şi devastată din toată viața mea... acea perioadă pe care niciodată nu aş fi vrut să o trăiesc.
<<< >>>
Momentul în care am părăsit micul orăşel în care îmi petrecusem toată perioada copilăriei a fost epic. Proveneam dintr-o familie destul de săracă, tradiționalistă, religioasă dar totodată avea farmecul ei. Am fost crescută cu reguli destul de stricte dar nu a fost o problemă fiind destul de comprensivă cu modul de a trăi a familiei mele. Am optat mereu pe învățat aşa puteam fugi odată pentru totdeauna din casa părintească. Îmi iubesc parinți, mama mea pentru mine este o zeiță ce mi-a dat sfaturi care m-au ajutat să cresc, chiar şi tatăl vitreg are un loc în sufletul meu cu toate că a fost mai mereu strict cu mine şi evident sora mea fiind mai presus eu pentru el fiind doar o persoana în plus de hrănit.
A fost incredibil de greu să îmi conving părinți să mă lase să îmi continui studiile într-un oraş mare ca şi New York cu toate că obținusem o bursă de studiu şi totuşi uite-mă aici cu cele două prietene de suflet împărțind acelaşi apartament ani mai târziu fericită că am obținut diploma căutând un loc stabil de muncă.
