capitolul 48

252 16 4
                                    

Perspectivă Mary

11:00 Deja visele mele se duceau pe apa sâmbetei și pe deasupra mai era și iubitul meu enervant care nu mă lăsa.
-Iubito. îmi tot șoptea el la ureche, enervându-mă. Hai sus iubire. îmi șopti iar, dându-mi părul după ureche și mângâindu-mi obrazul.
-Nââ.. spun punându-mi piciorul peste el și afundându-mi fața în pieptul lui, strângându-l în brațe. Astăzi nu vreau să mă ridic, vreau să stau așa lipită de tine. spun încă cu ochii închiși.
-Și eu aș vrea regina mea dar mai devreme am vorbit cu domnul Bang și a spus că la 13:00 trebuie să fii la companie.
-Aish, la naiba cu domnul Bang! spun ridicându-mă nervoasă în fund, trăgând tot cearceaful cu mine.
Când am realizat că am tras tot cerceaful odată cu mine, mi-am întors capul spre Taehyung și am văzut cea mai frumoasă și sexy imagine din viața mea; un Taehyung la bustul gol și doar în boxeri, de care nu m-aș sătura niciodată.
Parcă uitând de tot ce spuse, m-am urcat peste el și am început să-mi plimb degetele pe pietul lui.
-Am pofta de tine! spun dându-i un sărut pe piept.
-Și eu am pofta de tine iubirea mea! spuse trăgându-mă într-un sărut brutal. Dar n-avem timp trebuie să ne pregătim.
-Dar iubire... spun, punându-i mâna pe umflătură. Trebuie măcar să te ajut. continui să-i spun în timp ce îi mângâiam prietenul.

12:45 Am intrat în companie lăsându-l pe Taehyung în spate pentru a nu da de bănuit, și am văzut-o pe nesuferita nesuferitelor.
-Domnul Bang este în birou? întreb sprijinindu-mă șmecherește de tejghea, privind-o cu silă
-Da, este în birou cu cineva și te așteaptă. spuse privindumă cu ură. Taehyung-ah! strigă fericită, parcă sărind de pe scaun.
Din fericire Taehyung al meu nici nu o băgă în seamă ci pur și simplu se îndreptă spre mine.
-A câta oară e când îți spun să nu-mi mai iei cheile? mă întrebă trăgându-mă de talie spre el. Din vina ta am lăsat mașina deschisă. spuse apropiindu-mă mai mult de el.
-Taehyung, nu suntem inguri. îi șoptesc printre dinți, îndepărtându-l. Și de ce am impresia că ai alte gânduri legate de mașină?
-Oh, bună Rossie! spuse zâmbindu-i fals fetei. Chiar aveam. îmi șopti la ureche.
-Data viitoare. îi șoptesc și eu, îndepărtându-mă. Prinde! strig, arucându-i cheile.

-Pot intra? întreb bătând la ușă.
-Intră! aud de pe partea cealaltă.
Când am deschis ușa, am putut vedea un băiat cu părul blond cenușiu care discuta cu domnul Bang.
-Oh, Ma-Ry! Chiar te așteptam! spuse domnul Bang zâmbind.
-Bună ziua! spun făcând o plecăciune.
-El este Chanyeol! continuă domnul Bang, arătând spre băiat.
Chanyeol? De ce îmi pare cunoscut numele ăsta?
După ce băiatul s-a întors cu fața la mine, am rămas stană de piatră; era nesuferitul de pe stradă.
-Bună ziua! spun îndreptându-mă spre el, întinzând mâna fără respect cum ar trebui. Eu sunt Ma-Ry! îi spun privindu-l cu scârbă.
-Bună, eu sunt Chanyeol! spuse luându-mi mâna și pupând-o dar mi-am tras-o imediat.
-Ma-Ry, ia un loc. Deci după cum ști, te-am chemat aici pentru a discuta ceva. îmi spuse domnul Bang. După cum presupun că ști, Chanyeol este un mare idol din trupa Exo. continuă el iar eu am dat în sens negativ din cap, prefăcându-mă că nu știu.
Deci d-aia mi se părea cunoscut nesuferitul ăsta!
-Ei bine, el a spus că și-ar dori să colaboreze cu tine pentru ai face make-up-ul la viitorul său videoclip solo. îmi tot spuse domnul Bang iar eu m-am întors către băiat, privindu-l urât. Și bineînțeles, eu am spus că mai întâi să te întreb și pe tine din moment ce a vrut să vină personal.
-Domnule Bang, Chanyeol! spun făcând o plecăciune. Îmi cer scuze dar nu pot accepta. Am decis ca de acum încolo să nu mai colaborez cu nici un artist în afara de cei la BigHit.
-Îmi pare rău Chanyeol dar ți-am spus că va refuza. spuse domnul Bang făcându-mă confuză. E în regulă Ma-Ry, este decizia ta, nu te voi forța. spuse zâmbindu-mi cald.
Ceva îmi dă de gândit cum că nici domnul Bang nu prea vrea aceasta colaboare.
-Măcar nu-mi pare rău că am fost refuzat de cea mai renumită make-up artistă printre idoli, chiar în persoană. spuse rânjindu-mi și privindu-mă oarecum malefic. Mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc domnule Bang! spuse făcând o plecăciune și dând mâna cu el. Și pe tine domnișoară Ma-Ry! continuă ieșind.
-Mă bucur că n-ai acceptat, sincer să fiu și eu vroiam să nu accepți, îmi sunt cam antipatici. îmi spuse domnul Bang strâmbând din nas după ce acel nesuferit ieși, făcându-mă să râd.

În timp ce mă îndreptam spre recepție, i-am văzut pe Rossie și Chanyeol discutând ceva sau mai bine spus certându-se.
Se întâmplă ceva ciudat între ăștia doi! îmi spun în gând.
Când să mă îndrept către el, am simțit o mână, trăgându-mă într-o sală.

Perspectivă Taehyung

Așa deci, Chanyeol vrea să-mi împrumute make-up artista. Nu-i era de ajuns că aproape ne-am certat rău din cauza lui, acum vrea și să o ia. Nu se poate, cu siguranță Ma-Ry nu va accepta! îmi spun în gând, îndreptându-mă spre recepție pentru a o aștepta.
-Ouu, bună frate! îmi spuse Chanyeol, bătând palma cu mine și îmbrățișându-mă.
-Hei Chany! Ce faci pe aici? întreb încercând să fac pe prostu.
-Ehh, păi ști tu...am vrut să-ți rog make-up artista să mă ajute și pe mine. spuse fără rușine. Dar a refuzat.
-E ediție limitată frate! spun bătându-l pe umăr. Nu oricine o poate avea. continui făcându-i cu ochiul.
-Am văzut...ești așa norocos că o ai! spuse făcându-mi și el cu ochiul. În fine, eu am niște treabă, dacă e mai vorbim! spuse bătând iar palma.
-Okay amice, pa! spun eu iar el plecă.
În regulă, tocmai a zis că are niște treabă iar acum stă la taclale cu Rossie...asta e cam ciudat.
Ohoho, uite că vine și păpușa mea. gândesc, intrând într-o sală de ședință.
-Ahh! spuse ea ușor speriată la contactul cu peretele. Taehyung, ești nebun? mă întrebă lovindu-mă ușor în piept cu pumnul.
-Da, nebun după tine! spun ferm, ținându-i mâna și lipind-o de perete.
-Ya, nu în sensul ăla idiotule! îmi spuse trăgându-și mâna.
-Idiotul ăsta ți-a furat virginitatea. îi spun ridicând-o în brațe, ea punându-și mâinile pe pieptul meu și încolăcindu-și picioarele.
-Nebun, idiot sau oricum ai fi, ești al meu! spuse trăgându-mă într-un sărut...
--------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

🤤🤤🤤

Vedetă sau Iubită?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum