Guardian

Capitolul 14 - Cadranul Reîncarnării

Guo nu îndrăznește să se întoarcă. Încă de când era mic a stat cu bunica lui, așa ca e oarecum familiar cu superstițiile, mai ales cu cea care spune: "Să nu te uiți în spate când mergi noaptea, altfel te vor prinde fantomele".

Chiar dacă Guo se abține într-un mod disperat, el continuă să se gândească la ce se va întâmpla și nu poate scăpa de senzația că acea chestie îi urmărește. Monstrului nu i-ar păsa dacă te întorci sau nu, are coase în loc de mâini și Guo este destul de sigur că nu ar supraviețui nici măcar unei tăieturi.

Apoi, imaginația bogată a lui Guo continuă să-l bântuie: se gândește la pozele cu victima care avea stomacul tăiat și golit.

Să mă întorc, să nu ma întorc? Să mă întorc, să nu mă întorc?

Acea dilemă îl torturează pe Guo în timp ce se grăbește să meargă în față, deja îmbibat în transpirație. Alergă și mai repede și reușește să îl ajungă pe Shen din spate.

Guo realizează în acel moment că cel mai sigur loc se afla între Da Qing si profesorul Shen. Chiar nu își dorește să fie ultimul de la coadă.

Shen se oprește deodată, Li începe să-și recupereze treptat cunoștința și începe să se miște, iar Shen îi repoziționează puțin corpul. În mod ciudat, Guo nu merge în față ca să stea între Da Qing și profesor, ci stă în spatele profesorului.

Se uită în stânga și dreaptă ca să-și verifice împrejurările, și brusc își amintește ceva. Sunt un polițist.

Sunt un polițist, sunt un polițist, sunt un polițist. Își spune el, de parcă asta l-ar face mai curajos. Dar până la urmă, acele cuvinte nu sunt o vrajă, el încă e extrem de speriat.

Shen se uită șocat la Guo și Guo realizează că plânge.

Shen fusese martor la niște întâmplări tulburătoare astăzi: o umbră ucigașă, o pisică vorbitoare și un polițist care plânge.

Dar Guo realiză că plânsul îl ajută cu frica mai mult decât să murmure "Sunt un polițist", așa că inspiră adânc, plânge cât de tare poate și țipă:

-Fugiți! Eu o să rămân în urmă ca să vă protejez!

Shen deja se obișnuise cu nebunia.

Pisica ajunge imediat la scări și grupul alergă cât se poate de repede până la etajul 1. Nu după mult timp, Guo țipă îngrozit.

Shen se uită mai atent și vede un copil lângă perete. Ba nu, era mai mult un făt, era mai mic ca un copil abia născut. Are capul rănit și craniul expus, iar fața îi e distorsionată și nu are dinți. Creatura slăbită stă întinsă pe perete ca un experiment medical și se holbează la ei.

-Nu mai țipa! îl certă Da Qing. Acesta e un spital, sunt fantome peste tot, om prost.

-Ce-i chestia aia? Shen întreabă cu amărăciune.

-Un făt care a fost avortat.

Da Qing zgârie copilul care suspină și copilul dispare.

-Mișcați-vă! Fantoma înfometată ne urmărește!

Vorbind de lup, gașca miroase imediat o duhoare putrezită. Pe măsură ce ei aleargă în față, sunetul unor pași grei se aud din spate.

-Ce e asta? Guo strigă înlăcrimat. Fantoma înfometată nu e doar o umbră? De ce pare că e ceva greu?

-Ți-am spus dracului că este un spital! Sunt tot felul de fantome prin preajmă! Da Qing urlă furios. Și ce e greșit în a fi greu? Huh? Greutatea nu rănește pe nimeni, nu-i așa?

Shen nu își poate imagina cu ce fel de mediu de lucru s-a obișnuit Zhao alături de niște colegi așa deosebiți.

Shen nu pare să fie obosit chiar dacă duce o persoană în spate.

-Voi doi, încetați. Hey, pisicuțo, unde e ieșirea? Shen spune calm.

-Nu-mi spune așa, om prost!

-Pisică dumnezeiască, Shen își schimbă tonul într-un mod miraculos, alergăm de ceva vreme, care e planul tău?

Da Qing se oprește abrupt și Shen pășește agil la o parte. Guo pare că mai are de trăit doar o jumătate de viață și se sprijină de perete, plângând și suspinând.

Da Qing își ridică urechile, ochii sclipindu-i în lumina slabă a telefonului. După un moment, se întoarce în grup.

-Cred că ne aflăm într-un labirint-fantomă.

Pași grei vin din față și o umbră neclară apare pe perete. Dacă te uiți mai aproape, o duzină de figuri umbrite se încolăcesc și se luptă într-o mulțime gigantică, țipând și zgâriindu-se una pe alta.

Zi de zi nenumărați oameni mor în spital. Spiritele lor umblă neîncetat prin preajmă și îi invidiază pe cei vii, ele se hrănesc cu energia vieții.

Cei vii și cei morți nu pot coexista.

Resentimentele și disperarea...

-Fugi! Da Qing țipă cât îl țin plămânii.

Cele trei persoane și pisica merg într-o încăierare către un depozit. Guo închide ușa în urma lor și lacrimile îi curg șiroaie pe față. Nu poate să creadă că încă trăiește.

O mână rece ca gheața îi pusese mâna pe umăr chiar acum și aproape că îl prinsese. Frisonul încă persista.

Shen o lasă jos pe Li și îl ajută pe Guo să mute mobila ca să blocheze ușa. După scurt timp, ceva se lovește de ușă pe dinafară, iar Guo cade pe jos.

Ușa este lovită și atacată din nou și din nou, după care se opresc. Loviturile sunt curând înlocuite de suspine și sunetul unghiilor zgâriind ușa de fier.

Guo îi spune lui Shen plângând:

-Nici măcar nu mi-am primit primul salariu. Pot măcar să primesc primul salariu înainte să mor?

Shen se abține să nu râdă în această situație, chiar nu știa ce să facă cu Guo care sughița.

-Profesore Shen, ai vreo dorință neîmplinită? îl întrebă el.

Shen e incredibil de calm, dar își ia timp ca să se gândească la întrebare și clatină din cap:

-Da. Este o persoană... Ne-am întâlnit din întâmplare. Sunt doar un străin pentru el, dar el nu știe nimic despre mine și nu există nimic între noi, spune el printre scârțâiturile unghiilor. Dar vreau să-l văd din nou.