Guardian

Capitolul 20 - Cadranul Reîncarnării

-Când era mică, bunica mereu mă trezea dimineața și mă ajuta să-mi pieptăn părul, apoi mă conducea până la școală și îmi spunea povești pe drum. Era persoana mea preferată din întreaga lume, povestește Li de parcă vorbea cu ea însăși.

Zhao scoate într-un sfârșit o țigară și începe să se joace cu ea.

-Deci... Nu ți-a mai plăcut de ea? o întreabă Guo.

Li îl privește.

-Îmi amintesc, ai spus că ți-ai da viața ca să-ți aduci bunica înapoi, dar cadranul nu se află în casa ta, ești foarte norocos.

Guo se uită în gol la ea și se străduiește să găsească un motiv:

-Ai făcut-o pentru că era prea obositor să ai grijă de ea?

Ochii lui Li se înroșesc de parcă ar sângera și continuă să se holbeze la el într-un mod inuman:

-Nu mă insulta cu un motiv atât de stupid.

Guo se încălzește din cauza anxietății.

-A devenit o persoană diferită. Nu-și mai amintea nimic. Se scăpa mereu pe ea, când mânca făcea mizerie peste tot și saliva mult. Nu conta ce făceam, mă urmărea peste tot în casă, trăncănind zi de zi! O vedeam în fiecare zi și singurul lucru la care mă puteam gândi era că asta am primit în schimbul vieții mele.

Un zâmbet rece și straniu apare pe fața teribilă a lui Li.

-Bunica pe care mi-o doream nu s-a întors niciodată, mi-am folosit jumătate din viață și ce am primit a fost...

Chipul îi zvâcnește cu vigoare și continuă să spună:

-... un monstru.

Ochii ei sângeroși se uită intens în sufletul lui Guo.

-O urăsc. De fiecare dată când o vedeam, voiam s-o omor. În fiecare zi trebuia s-o întreb răbdător și blând ce vrea să mănânce. Și nu conta că avea nevoie la baie și nu conta dacă era obosită sau dacă îi era frig, doar râdea ca o idioată.

Lui Guo îi tresare mâna.

-Cadranul m-a păcălit, știți? Nu poți reînvia morții. Nu mi-am primit bunica înapoi, am primit un monstru care m-a torturat zi de zi! Li râde sacadat. Nu înțelegeți nimic, nu mă judecați. Când era în viață, nu mă lăsa în pace și nici când era moartă, tot nu mă lăsa în pace! Eu...

-Acum te va lăsa în pace, o întrerupe Guo.

El nu-și putea imagina că poate să vorbească cu un ton așa de serios, dar chiar vorbea.

-A dispărut. Fantoma înfometată a venit după tine și ai fost posedată. Bunica ta a intervenit ca să te protejeze și fantoma înfometată a ucis-o. A murit din nou, toți am văzut, dar tu nu.

Ea rămâne împietrită, iar Guo privește melancolic în jos, spunând în pragul lacrimilor:

-Chiar dacă ai fi văzut-o, ai fi crezut că încerca să te rănească, nu-i așa? Dar ea nu încerca să te rănească.

-Ea nu încerca să te rănească, încerca să se răzbune.

_Gândurile tale s-au schimbat într-un mod frivol, dar totuși dai vina pe capriciile emoțiilor umane._

-Departamentul nostru nu se ocupă cu crima, spune Zhao ridicându-se și bătându-l pe Guo pe umăr. Să mergem, ea poate să rămână aici peste noapte. Mâine dimineață Zhu Hong ne va suna colegii de la Investigații Criminale și se vor ocupa ei de asta. Îl voi suna pe profesorul Shen dimineață ca să-i spun ce s-a întâmplat... ah, mai este ceva, Domnia Ta?