Guardian

Capitolul 29 - Pilonul Naturii

Vântul începe să vâjâie din nou, iar zăpada de pe jos se ridică și se flutură în furtună. Viscolul îți ataca fața ca niște cuțite ascuțite.

Figura lui Zhao dispare în vântul învolburat, lanterna lui strălucind slab ca un licurici.

Douăzeci de minute mai târziu, el nu se mai întoarce, iar Shen nu mai poate să stea locului.

-Să nu vă mișcați și să nu coborâți, le spune el studenților. Dați-mi lanterna. Mă duc să-l caut, nu va dura mult timp.

-Domnule profesor, fata era îngrijorată. S-a întâmplat ceva?

Shen face o pauză. Sub lumina slabă, totul la el părea să fie strâns ascuns în spatele ochelarilor săi.

-Nu, sunt aici. Cum aș putea lăsa să i se întâmple ceva? spune el cu vocea sa blândă, ca de obicei, după care deschide ușa și își ia tălpășița.

Șefa clasei îi explică băiatului cu ochelari:

-Nu la asta m-am referit. Întrebam dacă s-a întâmplat ceva în față și dacă mașinile noastre pot să meargă în continuare.

-Știu, îi răspunde băiatul cu ochelari.

Cei doi studenți se holbează unul la celălalt. În acel moment oribil, păreau că realizaseră ceva... Ei bine, ceva ce chiar nu ar trebui să știe.

Niște suspine aspre de pasăre se aud în ecou. Shen își șterge lentilele încărcate cu zăpadă, se uită în față și vede o pasăre printre zăpada nesfârșită.

Părea să fie o cioară, dar era mult mai mare decât ciorile normale. De la spate i se prelungea o coadă lungă și subțire și se holba curios la el cu ochii săi roșii. Nu părea de loc înfricată.

Shen se mișcă în față cu dificultate, iar cioara strigă cu ciocul îndreptat spre cer, apoi își închide ochii și face o plecăciune, cu ciocul aproape atingând pământul, de parcă jelea după ceva.

Vântul violent ridică în sus un val de zăpadă. Shen simte repede că e pe cale să înghețe. Era ca și cum sângele i s-ar opri din circulat și i s-ar solidifica.

Dar Shen își folosește nasul înghețat într-un mod miraculos ca să miroasă ceva. Mirosea urât, dar nu prea tare. Părea că ceva putrezește sub zăpadă.

El se oprește abrupt și se holbează la stratul alb de zăpadă. Un munte mic se ivește de sub zăpadă și o ia la goană către vârful muntelui.

Ceva a trecut pe sub zăpadă!

Lui Shen i se golește mintea și pentru un moment uită cine era. Mâna îi tresare de una singură și venele i se umflă. Ochii negri a lui Shen iradiau o ferocitate inexplicabilă.

Sub el, pământul înzăpezit începe să fiarbă ca apa clocotită. Ceva părea să se zbată viguros sub zăpadă și părea că e pe cale să iasă la suprafață.

În acel moment, o voce se aude din spatele lui.

-Nu ți-am spus să aștepți în mașină? De ce ai ieșit afară?

Shen se sperie. Setea de sânge din ochii săi dispare și e înlocuită cu perplexitate. El nu se întoarce, întregul lui corp era învelit într-o căldură liniștitoare. Zhao nu părea să se teamă de frig. El își înfășoară haina în jurul lui Shen, iar căldura lui Zhao i se transferă lui Shen.

Fața înghețată a lui Zhao avea un zâmbet cald și rigid.

-Ai venit pentru mine?

Nu-i răspunde, nu-i răspunde! O voce țipa cu disperare în mintea lui Shen, dar el părea să fie intoxicat de ceva, așa că dă din cap accidental.