Guardian

Capitolul 37 - Pilonul Naturii

Mantia întunecată a Asasinului de Fantome era un nor gros de fum prin care nicio lumină nu putea străluci. Zeci de metri de fum apar și îi înghite pe amândoi, după care se întinde până în Paradis. Vălul de întuneric bloca totul de afară.

El îl îmbrățișează pe Zhao și strigă la ceas:

-Ieși afară!

Mica păpușică plutește în sus și își apleacă craniul mare și disproporționat. Asasinul de Fantome o privește urât și o absoarbe înapoi în mâneca.

-Vino înapoi.

Mica păpușă se transformă ascultător într-o ceață gri și se rostogolește într-o minge înapoi în mâneca sa.

Wang iese de asemenea din ceas și se uită îngrijorată la Zhao.

Asasinul de Fantome se uită la ea cu răceală, cu o privire sumbră și înfricoșătoare. Wang tremură în teroare.

După multă vreme, Asasinul de Fantome se uită în altă parte, se așează pe jos și își ajustează cu grijă bărbatul din brațe.

-Lucrezi pentru el. Nu voi judeca dacă ai avut dreptate sau dacă ai greșit. Așează-te lângă mine.

Wang nu îndrăznea să stea prea aproape. Ea ezită și se așeză în colțul îndepărtat în pilonul de fum.

Asasinului de Fantome părea să-i fie frică să nu-l murdărească pe Zhao. Chiar dacă Zhao nu se afla într-o stare imaculată după tot calvarul acela, el își așeză arma cu grijă la o parte. Wang realiză că sabia lui era pătată cu urme de sânge întunecat.

O mână albă și palidă iese din gaura neagră a mânecii și șterge cu blândețe urmele de sânge de la colțul buzelor lui Zhao. Atunci când degetul îi atinge buzele, el se oprește, de parcă voia să-l sărute. Se purta de parcă ținea în mână o comoară fragilă și prețioasă, nu pe Gardianul crud cu un temperament prost.

Wang își lărgește ochii în stupefacție.

Multă vreme mai târziu, Zhao se trezește în sfârșit și își regăsește capul rezemat de umărul cuiva și se se încruntă. Era de parcă tocmai se trezise dintr-o comă adâncă și întregul corp îi era secat de viață.

El se străduiește să-și deschidă ochii și se uită la Asasinul de Fantome:

-Tu...

Un deget rece ca gheața i se presează ușor pe buze. Asasinul de Fantome își ține mâna la inimă și spune ușor:

-Nu vorbi, concentrează-te.

După asta, o descărcare de energie rece dar liniștitoare țâșnește din palma Asasinului. Zhao începe să tremure și, totuși, pe măsură ce energia îi trecea prin corp, el își închide ochii, îi dă drumul confortabil și își lasă soarta în mâinile celeilalte persoane.

Fluxul rece ca gheața venea din natura feroce și crudă a Asasinului de Fantome, dar inima haotică și viguroasă a lui Zhao părea să se calmeze în mijlocul curentului nesfârșit.

Zhao îl admira pe Asasinul de Fantome. Încă de când i se oferise Ordinul Gardianului, Asasinul de Fantome mereu a lucrat cu el în vremuri de criză. De-a lungul anilor, Zhao nu îl văzuse niciodată să-și piardă controlul.

Asasinul de Fantome părea mereu așa perfect echilibrat, politicos și totuși atât de reținut. Natura lui brutală și malefică fusese mereu în lanțuri și nicio urmă din ea nu putea fi văzută.

Reținerea extremă ar putea exista pentru a câștiga libertate maximă. Dacă o persoană și-a ascuns mereu adevărata natură pentru mii de ani, pe o parte trăia în durere, iar pe de altă parte trăia deasupra tuturor.