Guardian

Capitolul 18 - Cadranul Reîncarnării

Atmosfera se condensează într-un frig straniu. Aerul condiționat se închide de unul singur, iar în camera se așterne curând un ger cumplit și cristale de gheață încep să se depună pe geamuri.

Angajații fantomă și-au oprit activitatea, stând drepți și coborându-și capul, așteptând sosirea celei mai importante figuri.

Zhao se trezește și stă impunător pe scaun. Așează patru căni pe masă și începe să facă ceai. Lin se ridică și Guo rămâne confuz, dar îi urmează.

Aerul condiționat scoate un clinchet și se setează pe modul de aer cald.

Niște pași se aud de pe hol ca un ecou, apoi se opresc la ușă. Bătrânul Wu deschide ușa și intră alături de cineva.

Bătrânul Wu era extrem de respectuos și politicos, ca un eunuc care își urma împăratul. Fantoma din hârtie conduce figura în birou, trage un scaun și spune privind podeaua:

-Domnia Ta, pe aici, te rog.

-Mulțumesc, spune figura.

Era o voce de bărbat delicată, plăcută și politicoasă, dar incredibil de sumbră.

Guo încă era amorțit și somnoros. Când toată lumea se simte înfricoșată și privește în jos cu venerație, el se uită curajos, ca un prost, la figura întunecată.

Acea persoană era slabă și complet acoperită de o mantie neagră. Mâinile și picioarele îi erau complet acoperite, iar fața îi era ascunsă în spatele unui nor de ceață neagră.

El stă la ușă și îl salută delicat pe Șef, care dă din cap politicos, după care figura întunecată pășește înăuntru.

Zhao scoate un talisman din hârtie galbenă şi îl aprinde, iar cenușa cade într-o cană fierbinte cu ceai și se topește într-un lichid, care se răcește instantaneu.

În același timp, o cană cu ceai fierbinte apare în mâna figurii cu mantie.

-Este așa de frig. Te rog să iei un loc, Asasinule de Fantome, spune Zhao. Și bea niște ceai cald.

Guo vede cum Șeful arde talismanul și îi trimite ceaiul. Se putea gândi numai la ceremonia în care ardeai obiecte ca să le oferi morților.

E așa de frig? Guo era dezorientat. Nu este vară? De unde vine această persoană?

Stagiarul se gândește deodată la ceva și se cutremură.

Când era mic, bunica lui obișnuia să-i spună că înainte ca cineva să moară, trebuie să-i dai o masă caldă și haine călduroase, în caz contrar, sufletul ar putea îngheța în drumul către Infern.

Poate că...

Asasinul de Fantome soarbe din ceai:

-Ceaiul este bun, mulțumesc.

El trece pe lângă Guo și se așează opus lui Zhao, iar Guo miroase ceva. Nu era ca duhoarea putrezită a unei fantome înfometate, nu era deloc un miros respingător, era oarecum aromatic și incredibil de dulce.

Mirosul îi amintește lui Guo de iarna de pe Munții Khingan. Era acel miros de când deschideai ușa într-o noapte cu zăpadă, un miros curat și rece, la care se adăuga aroma unei flori ofilite.

Asasinul de Fantome vorbea blând și delicat, ca un savant din dramele istorice chinezești. Nu era nimic foarte înfricoșător la el înafară de întunericul pur care îl înconjura. Dar pe măsură ce Guo se trezește din somn, începe să se simtă absolut terifiat.

Acea teroare era inexplicabilă și fără logică. Dar totuși, venea din suflet.

Guo realizează în sfârșit de ce fantomele de pe coridor erau îngrozite la fel cum șoarecii sunt îngroziţi de o pisică.