Guardian

Capitolul 42 - Pilonul Naturii

-Mereu există lucruri pentru care nu poți să faci nimic.

Zhao spune în timp ce sapă o gaură mică și îngroapă pagina despre magia de restricție Luobula. El bate pământul ușor cu palma, se ridică și continuă:

-Fie devii îndeajuns de puternică să te ocupi de orice, fie renunți și uiți. Nu-ți face nimic bun să-ți amintești de toate lucrurile inutile. E doar o risipă de spațiu.

De data asta, Wang rămâne și mai mult în tăcere.

Asasinul de Fantome pășește în față și își extinde o mână.

-Ar trebui să plecăm. Îl scot eu de aici pe Gardian.

Zhao era deja extenuat, normal că nu voia să meargă pe jos dacă exista altă cale de transport, așa că îl ia de mână pe Asasinul de Fantome, care îl trage într-o îmbrățișare. Împrejurările lor se întunecă, iar Zhao nici nu apucă să spună ceva că atunci când își deschide ochii, totul era diferit.

Mantia se deschide și, instantaneu, erau înapoi la trecerea pe munte.

Asasinul de Fantome îi dă drumul, se de înapoi și își aranjează mantia cu un gest politicos de salut. El pleacă și într-o clipită dispare într-o gaură neagră gigantică.

Zhao îl privește de la spate și își freacă bărbia, gândindu-se profund. În timp ce se gândea, Wang vorbește dinăuntrul ceasului.

-Apropo, Șefule Zhao, nu ai spus că ți-ai lăsat portofelul în mașină? Atunci ce ai scos mai devreme din buzunar?

Expresia pretențios de misterioasă a lui Zhao se face pulbere, iar el începe să-și acopere pieptul cu disperare.

-Ce vrei? Nu am prea mulți bani în ultima vreme. Pot să-mi ofer corpul, nu banii! Dar băiatul tău? Ce face cu tine? Și de ce ești așa de îngrijorată de portofelul altcuiva?

-El nu înțelege, tonul lui Wang se relaxează puțin. Am auzit că în ultimul timp cumperi o mulțime de cărți antice, de parcă plănuiești să devii un vânzător de antichități. Pe lângă asta, pe ce ți-ai cheltuit banii?

-Un bărbat trebuie să cumpere o casă și să-și susțină familia în cele din urmă, Zhao își ascunde mâinile în buzunare și merge în față, pierzându-și vremea. Tu nu înțelegi, fetițo.

-Am murit acum trei sute de ani, cine e o fetiță? Wang râde ușor.

Zhao îi dă dreptate.

-Ești o haimana bătrână care a murit acum trei sute de ani și ceri bani la plic roșu? Cum poți fi atât de nerușinată?

Cei doi continuă să se ciondănească pe tărâmul zăpezii albe, iar după ceva vreme, Wang spune ușor:

-Nu am spus asta mai devreme, dar îți mulțumesc...

Zhao zâmbește și ciocănește ceasul:

-Să nu crezi că o vorbă dulce poate să-ți înlocuiască scrisoarea de reflecție. Să mi-o trimiți prin email săptămâna viitoare. Când va fi ajunul Anului Nou, cititul scrisorii tale de reflecție în fața tuturor va fi una dintre activități, nu vei scăpa.

Când Zhao ajunge în tihnă la coliba din vârful muntelui, era deja seară.

Ochii lui Zhu Hong semnalează o întrebare și Zhao își flutură ceasul împrejur. Zhu înțelege și scoate o păpușă de lână făcută de mână. Se preface că trece neintenționat pe lângă Zhao și împinge păpușa în ceas, fără să observe cineva. Două fâșii de fum alb intră rapid în păpușa care se mișca în palma lui Zhu, de parcă era în viață.