Guardian

Capitolul 45 - Pilonul Naturii

Shen regretă imediat ce a spus. Nu știa ce încerca să transmită spunându-i așa ceva lui Zhao, și nici nu știa la ce anume spera. În acel moment se considera ticălos și absurd.

Shen era obișnuit cu subtilitatea. Aceste câteva cuvinte i-au despicat pieptul în două și i-au scos inima afară, ca celălalt să vadă. Dar nu voia să audă răspunsul lui Zhao. El fusese mereu indecis și presimțea că nu avusese deloc dreptul să spună asta.

El fusese un executor hotărât întreaga sa viață, nu fusese niciodată ezitant. Poate că... era din cauză că încă nu întâlnise persoana a cărei fericire și suferință să-i atingă o coardă din inimă.

După un moment de tăcere, Shen își coboară capul și deschide portiera.

-Mulțumesc, atunci mă duc sus.

Zhao se simțea de parcă mai avea puțin și se despica în două. Își petrecuse aproape jumătate de an umblând după Shen cu toate asurile în mâneca şi aproape că îl obținuse. Dacă ar descrie procesul, ar spune că a fost "complet nerușinat, el îmi cere stelele, iar eu îi dau și luna". Simțea că până și un tip heterosexual ar fi devenit gay pentru el... Dar nu îndrăznea să-l trateze așa pe Asasinul de Fantome.

Îl cunoaștea pe Asasinul de Fantome de mulți ani, nu erau apropiați, dar se înțelegeau unul cu altul. Și totuși nu au putut să-și dezvolte niciodată relația și mai departe. Orice persoană întreagă la minte ar trata o figură formidabilă ca Asasinul de Fantome cu mult respect.

Supremația lui nu venea din putere pură. Asasinul de Fantome fusese născut cu puteri dumnezeiești, și nu mai era nimic de spus despre asta, asta dacă nu spunea el.

De obicei, locurile cele mai întunecate dădeau naștere celui mai întunecat rău, și exista logică în spatele acestui lucru. Când nu există speranță de care să te atârni, cazi cu ușurință în întuneric, nici să nu mai menționăm că creaturile născute în umbră sunt, de cele mai multe ori, violente și brutale.

De la răsăritul timpului, Asasinul de Fantome fusese singura excepție: născut în mizerie, dar înălțându-se ca zeu. Și nu ar fi fost posibil fără o inima de oțel indestructibilă. Zhao nu se îndoia niciun moment: cineva ca Asasinul de Fantome... cineva ca Shen Wei, dacă într-o zi s-ar prăbuși și ar dispărea, ar fi incredibil de nobil și ireproșabil.

Atunci când Shen își deschidea ușa, profilul lui, care de obicei arăta frumos, era marcat cu melancolie profundă. Zhao nu știa la ce se mai gândea și, din senin, imobilizează ușa într-un loc.

-Nu am fost niciodată acasă la Asasinul de Fantome. De ce nu mă lași să intru?

Lui Shen îi strălucesc ochii pentru o fracțiune de secundă, apoi dă din cap politicos.

-Te rog.

Zhao închide mașina și îl urmează pe Shen până în apartament cu o senzație încurcată. Casa lui Shen era impecabilă, în special în comparație cu cușca îngrozitoare de câini a lui Zhao. Telefonul și televizorul erau amândouă acoperite cu o folie de protecție, coșul de gunoi era incredibil de curat, iar pe birou se afla o duzină de documente ordonate frumos într-un teanc. Ușa către dormitor era blocată și nu exista niciun indiciu în legătură cu ce ar putea fi înăuntru. Apartamentul lui era pur și simplu inexplicabil de inuman.

-Ia un loc, spune Shen.

Uitându-se la canapeaua perfectă fără cute, Zhao nu-și dorea să-și așeze fundul pe ea. Mișcările sale păreau civilizate, într-un mod particular.

Shen umple un ibric cu apă, dar nu îl așează pe aragaz. El ia ibricul în mână și după scurt timp apa începe se fiarbă. Shen scoate în liniște niște cești și o cutie cu frunze pentru ceai, după care îl pregătește și îl pune în dreptul lui Zhao.