Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 12- Mesaj de sânge

De data asta atingerea era rece, dându-mi fiori de gheașă pe piele. Degetele reci îmi atingeau mâna, învârtindu-mi ușor inelul pe degetul inelar, gâtul, luându-mi pulsul, tâmplele, cuprinzându-mi o șuviță de păr între degetul mare și cel arătător, buzele, puntea nasului și la final  pleoapele, făcându-mă să deschid ochii.

Un chip de femeie stătea aplecat asupra mea, studiindu-mă atent .Pentru o clipă, am avut impresia că irișii săi strălucesc roșii, însă fusese doar o iluzie , căci ochii săi de culoare aurie păreau să fie făcuți din faguri de miere ce străluceau în găvanele lor, studiindu-mă.  Părul ei ondulat de culoarea ciocolatei cu lapte este prins într-o coadă de pește, atârnându-i pe spate. Îmi întinse o mână și mă ajută să mă ridic în șezut. Se îndreaptă spre o masă din colțul cel mai îndepărtat al încăperii, unde șușotește ceva, de parcă ar fi făcut incantații.

Stând așa, puteam vedea mai bine locul în care mă aflam: o încăpere  dreptunghiulară, trei pereți văruiți în nuanțe de roșu și auriu, în timp ce al patrulea avea pictate fazele lunii însoțite de simboluri și litere străine mie, alcătuite din dungi șerpuitoare, linii drepte și linii frânte, un amalgam de drepte încrucișate care formau simboluri ciudate, și tavanul  de un albastru închis, pe care erau pictate stelele , cu liniile subțiri care le uneau în constelații . Prinse în perete, rafturile se aliniau  în șir indian, fiind îngreunate de tot felul de  vase din sticlă colorată de forme diverse, în care se zăreau fie plante uscate, fie chestii plutind intr-o apă murdară , eprubete și  săculețe din material-plasă colorată, mătase , bumbac . Podeaua  din marmură  era acoperită și ea cu simboluri complicate , iar în centru moțăia o pentagramă.

-Prietenul tău vânător apare imediat, îmi spune  întorcându-se cu fața spre mine.

Durase câteva secunde să realizez că se referea la Trevis. Mi-am înclinat ușor creștetul în semn de încuviințare și am coborât din patul din fier, asemănător celor pe care le găsești în spitale, cu așternuturi albe ce miros steril care nu se încadra deloc în decorul camerei.

-Ai doar cinci minute la dispoziție pentru a pune întrebări, îmi spune ea apropiindu-se de mine fără să facă vreun zgomot, de parcă picioarele ascunse sub materialul vaporos al rochiei sale albe ar fi plutit. Semeni cu mama ta, spuse atingându-mi ușor umărul.

-Ai cunoscut-o pe mama?

-Mai mult pe mătușa ta, dar le-am cunoscut pe ambele fiice ale Timeei. Oricât de vagi ar fi fost cunoștiințele mele despre familia mamei, știam că acesta fusese numele bunicii.

-Cinci minute... am spus  rotindu-mi inelul pe deget. Pentru ce m-a adus Trevis aici?

-Micuțul vânător credea că ai nevoie de puțin ajutor cu rănile tale... Dar trupul tău nu are nici o rană. Singura ta problemă este controlul, nu-i așa? Atingerea morții e greu de stăpânit...

Mi-am luat trupul în brațe, încercând să mă apăr de cuvintele ei usturătoare.

-Ochii roșii sunt greu de ascuns, culoarea părului e greu de explicat de unde o ai, frica e greu de modelat, ...

-Credeam că vrei să îmi răspunzi la întrebări, nu să adaugi altele noi.

-Dar care ar mai fi distracția dacă  ți-aș  oferi toate răspunsurile atât de ușor ? spuse continuând să pășească  fără  zgomot  prin  încăpere.

Toate  vrăjitoarele sunt atât de sărite de pe fix? m-am abținut cu greu să nu dau glas acestui gând. În schimb, am preferat să-mi rotesc inelul pe deget.

-Frumos inel ... Mama ta ți l-a vrăjit înainte de a muri?

Cred că  devenisem lividă la față, căci  în momentul acela, Trevis intră pe ușă, iar el și vrăjitoarea începuseră să râdă la unison.  Îmi mutam privirea de la unul la celălalt, complet pe dinafară, întrebându-mă ce era atât de amuzant. Primul care își înăbuși hohotele de râs fusese Trevis, care se apropie de mine și își așeză  brațul peste umerii mei.