Stăteam întinsă pe spate, țintuind cu privirea o gratie de fier ce susținea salteaua patului de sus cu așa o intensitate a concentrării asupra ei încât ai fi crezut că trebuia să se înroșească pudică sub arsura privirii mele, asemenea fierului încins în foc pentru fabricarea potcoavelor sau a săbiilor așa cum apar în filme. Eram puțin prea ocupată încruntându-mă la gratia aceea pentru a observa când Malia întră val-vârtej în cameră, îmi apucă cu bruschețe încheietura și mă trase de mână, făcându-mă să mă prăbușesc pe jos.
Mi-am suflat părul de pe față, ridicându-mă în picioare, acordându-i Maliei aceeași privire încruntată cu care încercam să încing bucata de fier.
-Ce s-a întâmplat? o întrebam aruncându-mi pe spate părul.
-M-a trimis instructorul Hunt să te aduc la cantină. Așa că mișcă-te!
-Nu m-am înrolat în armată, nu-mi mai da atâtea ordine.
-Nici eu nu m-am angajat ca bonă a ta și totuși execut ordinele. Ai de gând să vii?
-Așteaptă... am oftat eu întinzând mâna spre mânerul unui sertar de la birou pe care îmi prinsesem pufurile -câtă imaginație, nu? Mi-am prins repede părul într-o coadă în creștetul capului.
-Pințesa e gata? mă întrebă Mălia, ștergându-și o ușoară urmă de sudoare de pe frunte.
-Fata asta a fost crescută de lupi? Ce-i cu agresivitatea asta? o auzeam pe Spencer care își bălăngănea picioarele ivite prin lemnul dulapului. Iar se așezase acolo, iar singurele care se vedeau îi erau picioarele încălțate într-o pereche de pantofi de culoare albastru închis. Pe rând, vedeam cum îi iese capul și apoi restul corpului prin lemnul închis și făcea acel gest de muritor: își scutura rochia de parcă ar putea avea scame pe ea.
Am urmat-o pe Malia încercând să țin pasul cu ea pentru binele brațului meu de care trăgea cu brutalitate și pe care îl simțeam la un pas de a se lungi cu cinci centimetrii în timp ce ieșea din încheietură. Ce era cu graba asta? Nu avea nimeni de gând să ne mânânce nouă mâncarea, nu de alta, dar ne-ar fi putut da un burete de vase în locul alimentelor și n-am fi sesizat diferența.
Când am ajuns la masa la care stătusem și data trecută mi-am unit sprâncenele încruntându-mă când am văzut cine stătea și mânca din porțiile de orez cu legume -de ce nu mă miră? Erau Eden, Jayden și Caleb.
-Parcă spuneai că m-a chemat Trevis.
-Te-a chemat, spuse ea dându-și ochii peste cap în timp ce înșfăcă două tăvi dintr-un teanc și îmi aruncă una în brațe.
-Atunci el unde este?i-am spus așezându-mă la rând, așteptându-mi porția de orez.
-Vorbește cu tatăl tău, cred. Malia mă apucă de încheietura mâinii și mă târî după ea până la începutul șirului de vânători flămânzi, iar la bombănelile și injuriile lor, strigă, arătând spre mine: Hei, știi cine e asta? E fata directorului, vreți probleme? s-a făcut liniște instantaneu, iar dupa felul în care privirile lor săpau gropi în ceafa mea, aș fi vrut să mă înghită pământul.
-Se uită toți la mine! Nu puteai aștepta la coadă? i-am șoptit încercând să îmi ascund chipul în spatele perdelei de păr.
-Dacă tot trebuie să te dădăcesc, măcar să profit de pe urma ta, spuse luându-și tava în care stătea acum o porție de orez și o farfurie cu un ciorchine de struguri copți. E sărbătoare cumva? mă întrebam privind bobițele negre.
După ce mi-am primit și eu porția de mâncare, m-am așezat lângă Malia, i-am salutat pe băieți și am privit-o din nou pe colega mea de cameră.
CITEȘTI
Vânător de suflete (Atingerea morții II)
Fantasía"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, a...
