Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 30-În amintirile lui

Am observat ușa. Mare, dată cu un lac închis, dens, proaspăt, care strălucea  frumoasă, impunătoare, dar totuși nepotrivită într-un fel pe care nu-l înțelegeam.  Simțeam de parcă mai fusesem acolo, în încăperea aceea , iar ușa era ceva nou, ca un detaliu firav într-o pictură agățată pe peretele din casă, pe hol, unde îl zărești în treacăt mereu, un minuscul detaliu pe care ții-e greu să-l definești, dar știi că ceva e schimbat.

Poate pare că aberez, fiind vorba de un loc, o amintire mai exact, despre care nu știu nimic, însă mă simțeam de parcă ușa aceea își înfingea pe rând balamalele, apoi clanța în ochii mei  urlându-mi: "Nu mă vezi, ești oarbă?!". M-am ridicat de pe fotoliu, m-am apropiat de David și l-am bătut rapid pe umăr. Nici o reacție, nici o clipire. Continua să vorbească neafectat, trântindu-se pe fotoliul pe care stătusem cu puțin timp în urmă:

-Ce-ar spune ai noștrii dacă plecăm amândoi?  Cercetându-l cu privira, mi-am dat seama că aveam în fața ochilor o versiune mai tânără a lui David. Aceeași privire catifelată, serioasă, dar nu îndrăgostită, nu hotărâtă să mute piatră cu piatră până ce va muta muntele cu totul, același păr ciufulit, dar mai scurt de parcă vedeam o variantă mai domesticită a lui; același corp bine făcut, cu abdomen tare și umeri largi, dar cu pielea mai colorată decât o știam eu, într-o nuanță mult mai  pigmentată, mai caldă cumva...

-Tata oricum e ocupat  cu misiunea aia și e destul de prins, nu reușește să-i dea de capăt... iar mama ca de obicei, predă cum să înfingi un țăruș și chestii din astea. Știi ce echipă bună facem, de ce să nu vii? Fratele lui era un fel  de variantă mai matură a lui David. Pielea mai albă, contrastând cu ochii căprui și părul într-o tentă mai închisă. O privire ce sclipea de inteligență, viclenie, curaj... Niște buze frumoase de fată, de o culoare roz închis contrastau cuun maxilar  bărbătesc, pătrățos, puterinic, îndârjit. Buzele și maxilarul erau cele care îi diferențiau în cel mai categoric mod pe cei doi frați.

-Tu vrei să fugi de ce s-a întâmplat cu April. Nu gândești limpede!maxilarul lui David era cel încordat de data asta iar eu aveam impresia că urma o  ceartă între frați. Fulgere în priviri, o luptă tăcută între voințe timp de câteva  secunde, după care David vorbi din nou:

-Țineai la ea. E normal să-i simți lipsa. Dar nu poți fugi de cineva care nu mai trăiește! se ridicase din fotoliu și dădea ture de cameră.

Am înghițit în sec și m-am apropiat de ușa  aceea ciudată, ce părea neintegrată în decor. În timp ce o deschideam, am auzit în urma mea:

-Sentimentele sunt punctul slab al oricui. Ai grijă să nu-ți atingă nimeni punctele sensibile, David! O ușă trântită de cealaltă parte mă anunță că David rămăsese singur. Am ieșit și eu pe ușa mea, ajungând într-un hol imaculat, nesfârșit. Uși peste tot, de o parte și de alta a mea. Uși ce deschideau amintiri, ce legau emoții și momente. N-ar fi fost potrivit să cotrobăi prin toate acele"încăperi" ale minții lui David. Și totuși, n-am așteptat mai mult de o secundă înainte de a deschide o altă ușă: una acoperită cu vopsea albastră,  în care erau implantate pietricele mici, transparente, peste tot, fără să aibă vreo regulă. În timp ce deschideam ușa, m-am gândit: "Seamănă cu cerul înstelat..."

-Vezi steaua aia lucitoare de sus?Cineva mi-a spus cu ceva vreme în urmă, continuă el, că e steaua unei persoane care îmi va schimba viața. O persoană care mă va face vulnerabil într-o bună zi și care mă va aduce la marginea prăpastiei...

Am înghițit în sec zărind cadrul întâmplării: curtea casei părăsite.

-Știu deja amintirea asta, mi-am spus răsucindu-mă pe călcâie pentru a ieși pe ușa albastră. În schimb, ușa nu mai era acolo. M-am privit pe mine, cealaltă eu, cea care nu știa cum ticăia un ceas în urma noastră,  stând așezată acolo, lângă David, cu agenda în poală și jacheta lui pe umeri. Mi s-a făcut inima cât un purice în timp ce căutam cu privirea o ușă care m-ar fi putut duce altundeva. Am zărit-o scânteind  pe cealaltă parte a drumului, în peretele din față al unei vecine iubitoare de pisici. Una dintre ele,  pestrițată în alb și negru, cu o pereche de ochi albaștrii, mă privea leneșă de la pervaz când am deschis ușa.