Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 32-Zile ploioase

Atenție!!! Necorectat, ca de obicei, vă cer ajutorul pentru corectură.

Când am ajuns în fața clădirii-cub-de-beton m-am răzgândit cu privire la a lenevi în pat, holbându-mă la acea tijă de metal. O plimbare ar fi fost mai folositoare.  Am urcat scările și mi-am schimbat hainele găurite de parcă niște șobolani flămânzi mă încolțiseră. Dosarul cu numele lui David pe el atârna greu în buzunarul de la spate al blugilor, iar jurnalul îmi era lipit de piept, sufocându-l în strânsoarea mea de fier.

Mi-am găsit un copac cu frunziș des ce împrăștia umbra într-un diametru perfect, ca o uriașă umbrelă cu mâner de lemn.

Când mă gândesc la David mă gândesc la zile ploioase. Niciodată nu-mi apare în minte un curcubeu sau un soare care te topește de viu.

E mereu o continuă zi cu ploaie. Ploaie torențială. Cu stropi reci care te lovesc din plin. Care te udă până la piele. Care îți asigură o tuse sau o răceală la plămâni.Dar mereu o ploaie pe care merită să o simți. O ploaie care nu vrei să se usuce sub căldura soarelui.

Pentru că asta era David. O ploaie cu flori de liliac, o perdea de apă care mă înconjura și mă făcea să cred că eram doar eu și tot ce e frumos în lume.

Uneori, era o rouă. Ușoară, călduță, plăcută, care se înșira ca mărgelele pe un fir de iarbă verde. Alteori o ploaie atât de scurtă încât nici nu știi sigur că a fost acolo. De cele mai multe ori, era ploaia acea în plinătatea căreia plantele înfloreau mai frumos, firele de iarbă se aplecau răpuse, care și după ce se oprise mai curgea prin burlane și de pe frunzișul pomilor.

Dar în ultima vreme, fusese o ploaie acidă care veștejea flori, ori o ploaie înghețată, o grindină care te învinețea și distrugea orice fel de plantă tânără, firavă.

Iar eu nu voi fi niciodată un copac înalt și mândru. Voi fi mereu o plăntuță abia germinată, răpusă de grindina lui.

Zâmbeam. Zâmbeam ca cea mai idioată amoreză, genul pe care le vezi în filme sau cărți cu suflete pereche. Genul acela de "mă spăl pe dinți și mă gândesc la el"; "alerg după autobuz și îmi amintesc cum rabla lui de mașină scotea cel mai oribit sunet de motor" ; "mănânc cu polonicul dintr-o găleată de înghețată și-mi amintesc cum obișnuia el să-mi șteargă mustața de ciocolată caldă de pe buze"; "calc într-o baltă de noroi și-mi amintesc cum îi plăcea să alergăm prin ploaie și să ne murdărim de noroi ca doi purcei". Cred că m-am făcut înțeleasă. Uram pur și simplu zâmbetul ăla întins pe buzele mele. Îl uram într-atât încât îmi venea să mă plesnesc singură.

-Te-ai culcat cu alta și eu mă gândesc la tine,... am gângurit închizând jurnalul cu zgomot. Am inspirat adânc, contemplându-mi inelul.

Liniște și pace. Pustietate și durere. Toropeală și umbră.

Am luat o gură mare de aer. Aveam nevoie de o bâtă. Poate dacă mă loveam de destul de multe ori și făceam o gaură, îmi ieșeau prostiile din cap. Exagerez, într-adevăr, însă ar fi frumos pentru o zi sau două să mă pot gândi numai la lucruri frumoase.Nu la mielușei și câmpuri înverzite, dar să pot fi cu totul prezentă în prezent, nu cu un pas în trecut si unul în prezent, făcând șpagatul.

Unde ești? Connor te caută.

trimis la: 6:24  trimis de: Trevor- sprijin moral

I-ai spus? Că am trecut granița?

trimis la: 6:25  destinatar:Trevor- sprijin moral