Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 37-Complice

Necorectat!

Cum adică adică? David, înțelegerea noastră pică daca Trevis pățește ceva.

Lucas e pe poziții, nu poți să intrii în mașina aia.

Dacă nu îl oprești, atunci eu voi păți oricum ceva. Și dacă sunt suspectată de complot cu lipitorile, atunci nici măcar Trevis și tata nu mă vor putea salva. Presupun că va trebui să te asiguri că sunt în viață din nou, nu?

Am urcat în mașină împreună cu Jane, ținând-o în brațe în timp ce Trevis porni motorul.

***

Priveam atentă pe fereastră în timp ce imaginile se derulau ca diapozitivele. Așteptam să zăresc un petec de material printre crengile copacilor, o mână agățată în jurul unei crengi. Un semn cât de mic...

-Ar fi trebuit să mă gândesc că ai să te urci în mașina aia.

-Mă iubește, iar eu țin foarte mult la el. Știam că doar așa ai fi făcut tot ce-ți stătea în puteri să-l oprești pe Lucas. David, dacă Trevis pățește ceva din cauza mea, mă voi simți vinovată pentru tot restul vieții. N-aș suporta încă o fantomă în haremul meu, ok?

-Îl simt.Lucas e pe aproape, îmi șopti Jane la ureche zâmbind larg.

Va strica tot!

-Trevis, poți să oprești? Cred că îți voi murdări tapiseria... am spus molcom, prefăcându-mă străbătută de fiori de greață.

-Nu pleca depar... începu Trevis în timp ce mă afundam în desimea copacilor.

N-am avut timp îndeajuns pentru a țipa după ajutor, nici măcar pentru a inspira sau a expira tot aerul din plămâni. Un braț mă strânse de mijloc, turtindu-mi stomacul dureros și un altul îmi acoperi gura, cu gheare ascuțite atingându-mi jugulara, ca o atenționare.

-Dacă îl strigi, pisi, îți rup gâtul. Îți dau drumul, dar vei fi cuminte, ne-am înțeles? Am clătinat ușor din cap, în timp ce el îmi destupa gura.

-Arată-mi palma.

-Ai tupeu, hă? Nu crezi că nu ești în poziția de a-mi cere ceva?

-Cred că sunt în siguranță, de fapt. Pentru că, dacă îl cunosc într-adevăr atât de bine pe David pe cât cred, nu te-ar fi lăsat să vii până aici fără o protecție, nu-i așa? I-am spuls mâna cu gheare lungi și ascuțite ca tăișurile săbiilor și am găsit Unionemul ars în carnea sa. Jane e întreagă. Am promis că vă ajut și că mă asigur că ajunge din nou la tine. De ce n-ați putut doar să respectați nenorocitul de plan? am întrebat legănându-mă ușor pentru a-mi menține echilibrul.

-Nu pot să pun viața lui Jane în mâinile unor criminali! mârâi el. Părul îi era lung și ușor andulat de la umiditate, așa cum era și în viziunea mea.

-Ai dreptate. Știu ce simți. Ai fi în stare să-ți dai viața pentru Jane. dar nu să renunți la viața voastră împreună. Dar nu ești singurul care încearcă să salveze pe cineva aiaci, bine? Știam că l-ai fi omorât pe Trevis dacă nu vă ajutam. Tu o protejezi pe ea, eu pe el. Nu aș lăsa să li se întâmple nimic rău niciunuia dintre ei, pricepi? Lasă-mă să-ți dovedesc că sunt o persoană de cuvânt. Nu ataca. Urmărește mașina și ia-o pe Jane, bine?

Se pare că mă pricepeam de minune să conving oamenii. Lucas se topi ca o înghețată în caniculă când i-am promis reunirea cu Jane.

-David ți-a trimis asta, îmi spuse întinzându-mi un plic cât o palmă. N-am așteptat să văd ce era în el. L-am strecurat într-un buzunar, am sărit din arborele înalt și am plecat spre Trevis care mă striga de zor.