Bătăile încete, regulate, îmi bubuie în timpane. Simt cum pielea mi se atinge de a lui , brațul încolăcit pe talia mea, nasul îngropat în curba gâtului, buzele lunecând pe linia umărului. Deși nu vreau să o recunosc, viscerele mi se zvârcolesc, inima îmi bate tare în piept , iar întreg trupul meu tânjește după atingerile astea.
Dar nu-mi puteam perminte așa ceva. Nu mă puteam lăsată purtată de murmurul ce vibrează în inima mea. Nu puteam deschide ochii pentru că asta ar fi făcut totul să pară real.
-Mono... Când vocea lui danseaza prin părul meu îmi cautam inelul pe degetul inelar.
-L-am ascuns, voiam să mai stai cu mine puțin...
-De ce-mi faci asta? Spun păstrându-mi pleoapele lipite. Dacă mi-aș fi deschis ochii și privirile noastre s-ar fi adâncit una în alta știam că aș fi pierdut controlul.
-Credeam că îți e dor de mine, spune el oprindu-şi palma proptită de talia mea.
-Îmi e dor. Dar nu cred că mi-e dor de cel care am aflat că ești. Mi-e dor de o amintire a cuiva pe care nu cred că l-am cunoscut vreodată cu adevărat.
-Mono... Madeline, uită-te la mine, îmi spune cu palma așezată pe gâtul meu. Cad în plasa lui și îmi deschid ochii. Tu mă cunoști. Știi toate lucrurile pe care nu vreau să le vadă nimeni, vezi ceea ce nici eu nu observ la mine însumi. Ochii ăia, focul acela ce face cenușă toata încăpățânarea de a evada din acest vis, mă fac să ard, mă fac cenușă...
Se apleacă și mă sărută ușor, o tortură dulce ca atingerea a două petale de trandafir, după care îmi prinde buza de jos între dinți jucându-se cu ea.
-Asta e incorect! Îmi sabotezi concentrarea.
-Un iubit disperat recurge la gesturi disperate, spune sprijinindu-se într-un cot, jucându-se cu o șuviță de smoala.
-Nu păreai la fel de disperat când ai plecat...
-Madeline, era obligatorie plecarea mea, știi asta. Faptul că își oprise tortura mă ajută să devin o Madeline hotărâtă :
-Nu, nu știu! Pentru că nu cred că te cunosc deloc! Nu mi-ai povestit niciodată despre părinții tăi, mama susține că m-ai mințit, Spencer îmi repetă că ești un măgar și nu meriți. Și eu continui să te apăr în fata lor, spunând mereu și mereu că nu m-ai rănit niciodată intenționat, că nu a fost alegerea ta să pleci. Dar adevărul este că avem mereu de ales. Iar tu ai ales să pleci, David !
-Madeline, te-am ales pe tine! Tu ești singura alegere corectă pe care am facut-o vreodată! îmi spune încătușându-mi încheieturile în strânsoarea mâinilor sale.
-Dă-mi drumul, îi spun făcând un pas înapoi. David, și eu mi-am facut alegerile. Tu ai fost una dintre alegerile mele. N-am ales să te iubesc , asta a fost inevitabil, dar am ales să îmi permit să mă îndrăgostesc de tine. Dar acum, cred că e timpul să aleg altceva.
-Să alegi altceva sau pe altcineva, mono?
-De data asta mă aleg pe mine, David. Am nevoie să termini cu toate astea... Poate că suntem încătușați datorită semnului, dar asta nu-ți dă dreptul de a alege pentru mine.
-Nu vreau să aleg pentru tine! Vreau doar să mă lași să te aleg Pe tine!
-Atunci poți alege ce e mai bine pentru mine și să mă eliberezi din calvarul ăsta.
CITEȘTI
Vânător de suflete (Atingerea morții II)
Fantasy"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, a...
