Am clipit de câteva ori rulând dosarul cu numele lui David pe el, împăturindu-l în așa fel încât ajunsese o bandă lungă, perfect pliată. Am dat bata pantalonilor mai jos, astfel încât să pot împinge banda groasă în spatele cusăturii de pe coapsă. Piciorul ușor transpirat fixă hârtiile perfect acolo, iar tipul care păzea în față n-ar fi putut observa faptul că furasem un dosar.
Cât timp băiatul cu doi ani mai mic decât mine, cu un nas ușor strâmb, de parcă ar fi primit un pumn și i-l deviase de la locul lui, cu niște ochi frumoși de fată, cu gene lungi și dese ce îi încadrau perfect irișii de culoarea caramelului și plictisitoarea uniformă neagră, elastică care îi evidenția umerii lați și osoși, mi-a controlat buzunarele am încercat să nu mă gândesc la dosarul lipit de coapsa mea.
Aveam alte lucruri de rezolvat înainte de a cerceta dosarul acela.
Oamenii nu pot suporta puterea Unionem-ului puteam vedea în fața ochilor literel micuțe din josul paginii, rânduri pe care le citisem din carte dată de Celeste....
Nu! Trebuie să mă concentrez! Trebuie să găsesc poteca pe care am mers cu Celeste! Am oftat rememorând atât discuția mea cu vrăjitoarea, cât și drumul.
Când am ajuns în dreptul clădirii, din cer începu să se scurgă un amestec de ceață și ploaie ce îngheța în aer sub forma unor țurțuri, a unor săgeți ascuite.
-La naiba, Jaydan! am spus apropiindu-mă de copacul de lângă sala de selecție: un castan înalt, cu frunzișul ușor pârlit de soare. Norul de deasupra capului meu coborî ușor-ușor , până ajunse la nivelul umerilor mei și se apropie de geamul larg deschis. Ocolindu-l, am mers la intrare și deschizând ușa le-am strigat:
-Toată lumea afară! Tot ce au făcut elevii lui Trevis a fost să se mute după un picior pe altul și să îi arunce o privere profesorului lor. Haide,Trevis, crede-mă! Crede-mă! El își îndreptă spre mine ochii mari, de culoare maro închis, aproape negri, cercetându-mi chipul. Am zărit cu colțul ochiului norul ce catapulta sulițele de gheață și i l-am arătat cu degetul. Prima săgeată lungă, cât antebrațul meu, se fixă în podea, clătinându-se ușor.
-Afară toată lumea! strigă el când un buchet de săgeți de gheață se înfipse în podeaua din lemn de esență tare. Ca un pluton la comanda căpitanului lor, toți acei tineri vânători ieșiră în grabă, dar într-o liniște deplină.
Abia atunci am observat cele două scaune ciudate , aria vizoală ne mai fiindu-mi blocată de mulțimea de trupuri în haine negre. Cele două obiecte nu aveau în comun cu banalele scaune decât patru piciore și un spătar ciudat, vălurit. Pe unul dintre ele stătea Jayden, cu mâinile prinse în niște chingi de piele moale de căprioară iar pe celălalt o fată micuță, firavă, cu păr blond ce îi înconjura chipul frumos.
-Trebuie să-i scoatem afară! i-am spus lui Trevis începând să desfac chingile ce le prindeau mâinile și picioarele.
-Îl va urma pe Jayden. În plus, nu-i putem muta. S-ar putea să nu se mai trezească dacă îi mutăm. Norul se apropia rapid de noi iar un țurțure îi zgârie lui Trevis brațul. L-am tras mai aproape de mine, ceea ce însemna mai departe de nor.
-Pe ea cu siguranță nu o putem lăsa aici. Dar tata și Celeste?
-Le-am spus că mă descurc cu ultimii cinci, așa că au mers să întărească protecțiile de la granițe pentru seara asta. Haide, trebuie să ieși de aici!
-Păi și ei?
-Dacă îi mutăm va fi mai rău. Data trecută când l-am atins a ieșit afară. Poate dacă...
CITEȘTI
Vânător de suflete (Atingerea morții II)
Fantasy"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, a...
