Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 5-Colegă de cameră

-Dacă nu ieși din baie, îi spun lui Connor.Spune el de parcă am fi copii mici și m-ar amenința că mă pârăște tatei.

-Nu pot...

-Pe naiba nu poți , Madeline!

-Vorbesc foarte serios. Am nevoie de haine dacă vrei să ies de aici.

-Oh...

-Dă-mi din valiză niște haine ... am spus făcând o despicătură despărțitoare între ușa băii și tocul ușii , privindu-l cu un singur ochi cum desface fermuarul și îi împietreștc ochii pe hainele de deasupra. (Știam eu că lenjeria intimă trebuia să o pun dedesupt! ) Dă-mi perechea aia de blugi și tricoul roșu.

Nervul din dreptul tâmplei i se contractă și mâinile lui răspunseseră o secundă mai târziu la îndemnul meu.

-Poftim.

După ce am închis ușa , îmbrăcându-mă cu hainele lipsite de urme de sânge , am auzit fermuarul tras și arcurile patului scârțâind sub greutatea lui. Acum încheieturile erau și mai dureruase, de parcă durerea și-ar fi împins acele mai adânc în carnea lor...

Am ieșit încercând să-mi feresc mâinile de privirea lui , apropiindu-mă de bagajele mele , căutând ceva cu care aș fi putut acoperi rănile. Afară căldura era înăbuitoare , așa că mânecile lungi ar fi atras mai mult atenția decât rănile în sine.

-Ce faci?

-Încerc să găsesc o soluție. La naiba ! Nu am nici un fel de brățară cu care aș putea acoperi astea . Și dor ca naiba.

-E de la adrenalină. E un horman de ajutor , dar pentru scurt timp. I-a trecut efectul , acum vei simți adevărata durere.

-Nu-mi vine să cred că spun asta , dar , ajută-mă!

-Cu ce ?

-Am nevoie de niște brățări late. Fă-mi rost de unele.

-Dacă le pui peste alea , vei sângera și se va infecta.

-Atunci habar n-am! Dar nu cred că tata ar fi încântat să amân prima noastră cină împreună.

-Te ajut dacă îmi spui ce ți-ai făcut de ai ajuns în halul ăsta.

-Dacă aș ști, aș mai fi atât de terifiată acum? Trevis , am adormit și m-am trezit așa! Crezi că eu sunt obișnuită cu așa ceva? picioarele îmi tremurau. Nu acum! Vă rog , picioare , nu cedați!

-Dă-mi mâna. Îmi înconjură brațul cu degetele sale , mai jos de rana încă udă și mă privi direct în ochi. Deci nu știi de unde le ai?

-Nu am nici cea mai vaga idee de ce am nenorocitele astea de răni, am rostit cuvintele sacadat. Acum vrei te rog să îmi spui de ce a fost nevoie să îmi oprești circulația mâinii?

-E un truc pe care tatăl tău m-a învățat. Încerci să vezi dacă o persoană minte simțindu-i pulsul. Deci pulsul tău a fost constant ori pentru că știi să minți foarte bine, ori fiindcă spui adevărul.

Ieși din cameră și se întoarse cu o trusă medicală.

O sticluță cu un lichid de culoarea florilor de liliac , bandaje de tifon ... El desfăcu capacul sticuței și încercă să picure soluția pe încheietura mea. Știați că o sperietură zdravănă poate creea un act reflex? Mâna mea se retrase atât de repede încât abia apucasem să o văd mutându-se.

-Ce e ăla?

-O substanță făcută din plante. Dezinfectează, micșorează durerea și ajută la vindecare.