Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 26-Manualul mincinosului

Apa fierbinte îmi mângâia picioarele, fața și pieptul în timp ce faianța rece era lipită de spatele meu.

-Ce-i atât de important la inelul ăsta? mă întrebase Trevis cu brațul așezat peste umerii mei.

-E ultima mea legătură cu o persoană pe care am iubit-o...

-Mama ta? mă întrebase el. Am tresărit revenind din meditația mea.

-Da...mama, am șoptit.

-Nu știu ce ar trebui să fac.. șoptesc întinzând spuma gelului de duș pe gambe. continui să rotesc inelul în palmă, amintindu-mi mângâierea lui pe spatele meu, mirousul pielii lui , felul în care fruntea mi se lipea perfect de umărul lui.

-Aveai de gând să îmi spui adevărul?

-Nu.

Torn șampon în palmă și încep să îl întind peste șuvițele ude ce îmi acoperă umărul și ajung până în dreptul șoldului.

-Aia nu a fost magia mea...

Dar a cui fusese? Ar fi semnul atât de puternic încât să poată întrece puterea lui Celeste? Voiam să aflu adevărul?

Poate nu știam exact cum funcționează legătura, dar dacă aș fi vrut, știam că David ar fi fost gata să mă tragă în mrejele unui alt vis.

Am plesnit apa cu palma desfăcută. Nu era corect. Aveam puterile astea de când mă născusem iar el abia ce făcuse semnul ăla și știa cum să controleze asta, în timp ce eu eram pierdută în marea mea de confuzie. Ale naibii puteri!

-Madeline, te-ai înnecat în duș? se aude vocea Maliei din spatele ușii.

-Sunt bine. Culcă-te, bine? Eu meditez puțin.

-Meditația ta face risipă de apă caldă. Dacă mâine trebuie să mă spăl cu apă rece să știi că te bat.

-Gata, bătăușo, ies! opresc dușul, mă înfășor într-un prosop uscat și îmi înfășor părul într-un turban. Întredeschid ușa și îmi vâr capul în crăpătură.

-Malia, mi-am lăsat hainele pe pat. Tricoul și pantalonii scurți mă nimeresc în față. Mersi! îi spun îmbrăcându-mă, strâmbând ușor turbanul.

-Trebuie să vorbim, răsună ecoul în mintea mea, ca o voce îndepărtată.

-Nu din nou, gânguresc eu. Ai promis că nu mai faci asta, spun stând în fața oglinzii, periindu-mi părul.

-Vreau doar să văd dacă ești bine , chiar nu observa cât de mult îmi displăcea să între în capul meu?

-Te-am derutat când am venit la tine cu problemele mele, îmi pare rău, dar eu încă încerc să trec peste faza "David " din viața mea. Data viitoare, trimite un mesaj . E mai ușor să nu răspund la așa ceva.

-Madeline, cu cine vorbești? întreabă Malia de pe cealaltă parte a ușii.

-Vorbesc la telefon, spun puțin prea grăbită.

-Telefonul tău e pe noptieră.

-Aaa, da? Înseamnă că vorbesc singură. Nu mă poți învinovăți, a fost o zi obositoare.

-Ești sigură că nu te-ai lovit la cap?

-Probabil nu. Mai lasă-mă o secundă, vin imediat la culcare.

-Ok...

-Termină să mai intrii în capul meu, David, vorbesc serios!

***