Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 3- Cosmar și vis

Știi momentele acelea când urăști de la început o persoană într-atât de tare încât  îți spui că nu ai putea niciodată ajunge să o suporți , iar apoi , reușește chiar prin felul ei enervant de a fi să îți pătrundă pe sub piele și să se schimbe în ochii tăi , astfel încât ajungi să spui că nu e o persoană într-atât de rea?

Asta mi se întâmpla cu Trevis pe parcursul unui drum foarte "scurt"-aproape 11 ore pe care urmale petreceam închisă în carcasa de tablă  -  mașina. Probabil că Trevis își dădea seama de progresul pe care îl făcuse , deoarece rânjea încrezut de fiecare dată când nu îi mai stâlceam numele  zicându-i Trevor.

-Îți mai este rău? mă întrebase rupând firul gândurilor  ce se înnodau în mintea mea.

-Sunt admirabil de bine , Trevor ! am glumit. Răspunsul lui a fost o încrețitură între sprâncene. Pot să îți pun o întrebare?

-Nu , nu am o iubită. Ce rânjet idiot avea pe chip!

-De parcă mi-ar păsa câtuși de puțin asta.  Când l-am sunat prima dată ... mi-am început eu întrebarea.

-Eu am răspuns,  confirmă el.

-Înseamnă că el are mare încredere în tine.

-Foarte mare. Cred că îmi e mai mult tată mie decât ți-a fost ție, a spus pe un ton amuzat.

În gât mi se urcă un gust amar și mi-am întors chipul către geam , privind peisajele derulându-se de parcă ar fi fost diapozitive.

-Am glumit , spuse el punându-și palma pe umărul meu. I-am îndepăratat-o rapid.

-Regretă ?

-Poftim?

-Regretă că m-a chemat să stau cu el ? Sau că exist ? Sau că și-a oferit ajutorul?

-Unde mergem , ai să vezi că nu se prea discută deschis despre ce simțim. Nu prea ne preocupă asta. Dar Connor părea foarte entuziasmat de venirea ta.

-Ar fi bine să nu o dau în bară...

-Are standarde joase , stai liniștită , râse el cu subînțeles.

-Dar părinții tăi? l-am întrebat.

-Morți , amândoi. Eram în scutece când au murit , deci nu mi-i amintesc. Mama ta?

-Sunt  aproape 9 ani de când am pierdut-o. De Connor nu am știut nimic până nu demult.

-Ai să vezi , Connor e un tată destul de strict , dar ok. El m-a crescut pe mine . Probabil cu tine va fi altfel decât a fost cu mine.

-De ce s-ar comporta altfel cu mine?

-Pentru că tu ești fata lui . Aveți o legătură de sânge. În plus , a pierdut destul timp  din viața ta.

-Poate. Am început să -mi răsucesc inelul pe deget , devenind nervoasă la gândul la ce urma să devină viața mea.

-Drăguț inel. Pot să îl văd? poziția  sprâncenelor lui îmi dezvăluiau suspiciune.

-Ai face mai bine să fii cu ochii la drum.

-Dintr-o dată , pe bancheta din spate apăru fantoma mamei .

-Nu i-l da!

-M-ai speriat! am spus. Unde ai fost până acum?

-Poftim? Am fost aici tot drumul , râse Trevis.

-Se pare că nu mă simt chiar atât de bine . Putem opri?

În timp ce mașina încă mai mergea domol spre intrândul unde Trevis voia să oprească, am deschis portiera și mi-am adâncit vârful adidasului în praful de culoare galben-maronie.Mama trecuse prin tabla portierei și se apropie de mine oftând, iar Spencer o urma.