Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Prolog

-Pot vorbi cu domnul Miller? încercând să nu mă bâlbâi , mi-am dres glasul , iar vocea îmi sună răgușită.

-Momentan este destul de ocupat. Răspunsul fu însoțit de o bușiitură pe fundal. Nu ții bine brațul ăla! strigase cel de la capătul firului îndepărtând telefonul de ureche pentru o secundă. Îi pot transmite un mesaj pentru dumneavoastră?

-Spuneți-i , vă rog , că a sunat fiica Annei.

-Desigur. Vă doresc o zi bună. Comparativ cu răgetul care răsunase în urma bușiturii , vocea lui semăna cu ambrozia zeilor acum.

-Mulțumesc, la fel !

Când am așezat telefonul la loc în furcă , trupul îmi tremura atât de tare încât părea că zeci de frisoane simultane îmi zguduiau corpul.Ace de gheață îmi blocau sângele să circule , iar pumnale minuscule îmi înțepau ochii.

De unde făcuse David rost de numărul tatei? Mi-am strâns trupul în brațe , încercând să mă calmez, să-mi încălzesc sângele înghețat. Am strâns biletul în pumn , ținându-l lipit de inima ce îmi bubuia în piept.

-Acum pot muri liniștită că ai găsit și biletul de la iubitelul tău . Pe cine păcălesc ,sunt moartă de vreo două zile. Sunt două zile ?

Doamne , măcar de trăncănitul inutil să o fi lecuit. Măcar atât!

Roteam inelul pe deget neîncetat , încercând sa îmi calmez inima, in timp ce mintea încerca să proceseze. Doar sunetul metalului lovindu-se de gresie, clinchetul ascuțit ,  m-a facut să realizez că îl scăpasem. Dar conștientizarea lipsei inelului se întâmplase prea târziu , căci Spencer deja îmi văzuse ochii. Cuvintele i se opriră în gât , și pentru prima dată în viață -viața mea - o lăsasem fără cuvinte.

Deja atinsese un nou record. Spencer tăcea de aproape 20 de minute în timp ce eu cotrobăiam prin lucrurile ei. Dacă nu aș fi luat ceva din camera asta , mama ei nu m-ar fi lăsat să plec .Si atunci am găsit acel unic lucru pe care doream cu adevarat sa îl am : era un lănțișor pe care il avea de la vârsta de 14 ani. Un lanț fin din argint pe care se legăna un pandantiv  de forma unei rame foto in care era o poza cu mine ,  o Spencer dolofana si o Emily  cu aparat dentar. I-am zâmbit fotografiei și am coborât treptele cu Spencer cea slabă , străvezie chiar având în vedere că murise ,  pe urma mea. Dupa controlul de ieșire , am îmbrățișat-o pe mama lui Spencer și am plecat spre casă.

-Ti-am spus fiecare secret al meu , ti-am povestit fiecare seara de betie în care mi-am facut de cap , divorțul alor mei , iar tu nu vrei nici măcar sa te uiți la mine !

Cam asta fusese și cu tăcerea ... Acum venise timpul reprosului și șantajului emotional...

Am cotit , gândindu-mă că o plimbare prin parc ne-ar face bine amândurora , pentru ca eu nu îmi puteam auzi gândurile...

Am trecut pe lângă vitrina cu produse de patiserie , dar gogoasa mea cu ciocolata avea gust de lacrimi , reproșuri , lacrimi, tristețe , lacrimi și durere...

-...cu toate problemele tale , te-am ascultat , l-am acceptat până și pe  spaniolul tău nesimțit pentru ca îl iubeai orbește ! Iar tu nu ai nici măcar bunul simț sa recunoști că îmi vezi fantoma , sau orice aș fi eu acum!

Am privit in urma mea, susținându-i privirea în timp ce mi-am răsucit trupul încercând să nu mă spulbere vântul , căci îmi simțeam sufletul precum o coala subțire de hârtie.

-Mă intorc de la înmormântarea celei mai bune prietene , în timp ce cealaltă cea mai bună prietenă este în spital , amnezică ,și nu își aduce aminte de mine sau de iubitul ei care probabil sufera ca un idiot acompaniat de o sticla de whisky! Ooo, da , iar noaptea precedentă mi-am pierdut virginitatea cu un tip care a plecat în timp ce dormeam ! Acum 10 ani mi-am pierdut mama , iar tatăl meu probabil mă urăște ! Ochii mei își schimba culoarea , iar eu pot vedea fantomele , în special pe cea a mamei, pe care eu am omorât-o ,am completat propoziția în gând , și pe a  prietenei mele. Ce vrei să îți  mai spun ? Mie mi se pare viața tipică unei adolescente!