Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 27- Trage-mă de mână, lipește-mă de tine!

Îmi strângeam limba între dinți. Nu, încă nu îmi verificase nimeni pulsul, dar durerea părea să mă convingă să gândesc mai repede. Gândește! Gândește!  îmi spuneam dându-mi palme mintale. Dar nimic...

-Voi n-ați auzit niciodată că trecutul e trecut și trebuie îngropat? Chiar trebuie să explic tot ce s-a petrecut ieri?

-A trebuit să plătesc vrăjitoarea, ceea ce înseamnă să dau un raport despre ce s-a petrecut.

-Adică un fel de scuză "Tati, îmi pare rău că ți-am furat cardul de credit!"?l-am întrebat nervoasă.

-Nu-ți roti părul pe deget!  îmi strigă Spencer observându-mi tendința de a-mi acoperi palmele cu șuvițele negre. Mi-am retras rapid mâna și am așezat-o la spate așa cum sunt puși copii pedepsiți la școală.

-Ok, să terminăm mai repede cu asta, am oftat văzând privirea rugătoare a tatei.

-Bun. Trevis se așează la  birou pentru a lua notițe. Simțeam că deodorantul de pe fruntea, tâmplele și palmele mele se străduișete să reziste, iar eu încă nu mințisem.

-Începe povestea de la cantină, îmi oferi tata startul.

-Eram la masă, lângă David și...

-Lângă cine? întrebă tata. M-am  plesnit peste frunte, mai mult verificându-mi stratul de deodorant decât reproșându-mi că i-am rostit numele și m-am înfiorat atât de tare.

-Lângă Trevis și Malia, am răspuns rușinată de încurcătură. Trevis și Malia... Iar Jayden era tot la masa noastră, și exersa o vrajă, chestie, cum o numiți voi...am făcut un gest din încheietura mâinii. Eram curioasă și am întrebat dacă poate face mai mult de atât. Când norul era aproape de mine, l-am atins. Nu știu ce s-a întâmplat mai exact, totul a fost prea rapid...

-Încearcă totuși, îmi spuse Trevis notând. M-am încruntat spre el, după care am continuat povestea:

-Afară a început furtuna și am văzut-o pe Malia ieșind. Am auzit tunetele, am văzut fulgerele despicând cerul... M-am gândit doar la faptul că ar fi putut fi în pericol. Am alergat spre ea  și am pus-o la pământ. Am ajuns în bibliotecă și am așteptat să-și facă vrăjitoarea treaba, altceva?

-Aproape m-ai convins și pe mine,  spuse Spencer aplaudând.

-Suntem gata, mă anunță Trevis adunându-și foile de pe birou. Foile de pe birou...Ooo... la naiba, și eu care credeam că scăpasem!  Ămm... asta cred că e a ta, spuse înpăturind lista cu instrucțiuni.

-A Maliei, de fapt! înroșesc eu rușinată.

-Te-ai descurcat bine, scumpo, îmi spuse tata sărutându-mi creștetul. Luăm prânzul împreună azi, da? Tata părea că încerca să facă tot ce putea pentru a-mi acorda cât mai mult timp, deși avea programul foarte ocupat. În ciuda orelor de curs și a hârțogăraiei pe care o avea de făcut, rupea din orele de somn, îngrămădea munca de birou în pauze și uneori o făcea în timpul orelor de curs-aflasem de la Trevis-infirmieră-sprijin-moral-bârfitor. Așa că avea timp din când în când, uneori o dată la două zile, alte ori o dată pe săptămână , să ia masa cu mine, să facem o plimbare sau să stăm undeva la umbră și să depănăm amintiri. În una din plimbările noastre îi propusesem chiar să facă ceva antrenament cu mine și să mă învețe să mă bat. Primul lucru care i-a venit la gură a fost: "Mama ta nu ar fi vrut asta!", așa că am lăsat-o moartă. Nu pe mama, subiectul. De fapt, și mama tot moartă rămăsese...

-Sigur, atâta timp cât nu îmi faci vreo morală sau ceva.

-Anna, Anna în totalitate, murmură el iar eu i-am răspuns cu un chicot, afundând hârtia cu instrucțiunile mai tare în buzunarul de la spate.