Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 8- Săgeți de nebunie

La un moment dat, în jurul prânzului, când căldura mă obligase să-mi schimb bluza cu mânecă lungă cu un tricou- mulțumită benzilor elastice pe care Trevis mi le procurase (a reușit și el să facă un lucru util) nu mai era nevoie să mă înăbuș în sucul propriu purtând hainele cu mânecă lungă-, Malia intrase în cameră cu o tavă de cositor  în care avea două farfurii  cu mâncare, două felii de plăcintă cu mere și două sticle de  Coca-cola. Închise ușa împingând-o cu piciorul și așeză tava pe birou, suindu-se la rândul ei pe  blatul biroului.

-Masa e servită! zise ea. Instructorul Hunt a spus să vin să te hrănesc -folosise termenul de parcă eram un animal sălbatic închis într-o cușcă iar ea urma să îmi arunce o halcă de carne crudă printre gratii- , spuse  luând de pe una dintre farfurii  niște brocoli -cred- ronțăind copăcelul în miniatură.

-Dacă îți crează o neplăcere atât de mare prezența mea , nu trebuie să-mi ții companie.

-Nu îmi creezi o neplăcere , dar nici nu te plac. Asta e ca și cum ai spune nu sunt moartă, dar nici vie nu sunt. Hotărăște-te! Trebuie să te suport pentru că astea sunt ordinele pe care le-am primit, spuse mestecând acum o bucată de morcov. Ok , fotomodel sălbatic, a venit vremea să discutăm unele chestii. Poate ar trebui să fiu mai diplomată ,mi-am îmblânzăt vocea mintală sfătuindu-mă singură.

-Nu vreau să ai o impresie bună despre mine,...Bravo , Madeline, ai început cu dreptul! ...însă vreau să mă tratezi așa cum vrei tu, nu te simți îngrădită de Trevis. Pot suporta palme și mai usturătoare decât asta. Metaforic vorbind! mi-am întins palmele în față , dorind să nu înțeleagă cuvintele mele ca pe o plăcuță atârnată de gâtul meu pe care ar scrie: Mă poți omorî în bătaie!  Așa că te rog , nu mă mai pălmui ! am spus atingându-mi obrazul care rămăsese ușor sensibil la atingere , ace de foc înțepându-mi pielea .

-Sună convenabil! rânji ea.

-Nu știu de ce, dar reacția ta mi-a dat impresia unui pas înainte, i-am zâmbit. Ești vegetariană? am întrebat-o privind cum ronțăia legumele de pe farfurie.

-Nici pe departe! Aș mânca o friptură bună la orice oră din zi și din noapte! Asta e tot ce am primit azi la cantină.

-Și totuși, vă dau plăcintă cu mere și Coca-cola! am luat și eu niște conopidă după farfuria mea, găsind-o fără gust, deloc sărată. Aș fi putut mesteca cauciuc sau carton și n-aș fi sesizat diferența.

-De obicei nu primim așa ceva. Plăcintă cu mere primesc doar instructorii. Iar sticlele de Coca-cola  se beau doar la ocazii speciale. Tatăl tău a vorbit la bucătărie să primim așa ceva.

-Asta înseamnă o bilă albă pentru mine? ronțăiam morcovul crud, care părea cea mai plăcută obțiune din farfuria mea de legume.

-Asta înseamnă că ai devenit suportabilă... spuse mâncând conopida din porția ei.

-Tot e ceva... am continuat să mestec mecanic mâncarea, sperând că plăcinta cu mere avea un gust mai bun.

-Vreau să îți pun o întrebare încă de când ai venit... ea luă o înghițitură mare din sticla ei de suc.

-Spune. Mi-am așezat mâinile în poală ,așteptându-i întrebarea.

-Cum este acolo? Cum era viața ta într-o școală normală? întrebă cu vocea unui copil de patru anișori care își întreabă mama de ce păsările pot zbura și oamenii nu, sau de ce pielea lui nu poate fi la fel de roșie ca fundul babuinului jucăuș de la zoo. Malia își privea bucata de plăcintă , mâncând-o de parcă ar fi fost un copil ce gustă pentru prima dată așa ceva, savurând priveliștea, adulmecându-i ușorul miros de măr copt și scorțișoară , gustând aluatul ...