Madeline, o trimit pe Malia cu o pungă de gheață și o tavă cu mâncare la tine. Cum ți-e mâna? Sper să nu te superi, dar va trebui să merg pentru algele alea. Sirenele nu primesc amânări. Ne vedem în două zile.-Trevis
Am așteptat în pat, întinsă pe spate, fixând cu privirea bara de fier și discutând cu David despre ce aveam de făcut.
Planul era pe atât de simplu pe cât era de complicat. Trebuia să fac rost de la Trevis de orice fel de indiciu care m-ar fi ajutat să găsesc locul în care erau ținuți captivi ostaticii. După aceea trebuia să găsesc o cale prin care să mă strecor acolo și să îi dau drumul lui Jane. Și evident, să găsesc o cale prin care să pară o evadare pe cont propriu. Ușor pe naiba, nu?
Malia a apărut, însoțită de Eden. El căra tava cu mâncare, iar ea trusa medicală. Erau atât de dureros de frumos... Probabil așa ceva vedea și David între Jane și Lucas: magnetismul, chimia, scânteia pe care două suflete complementare o prezintă, felul în care se oglindesc unul în ochii celuilalt, felul stângaci în care își ascund zbuciumul inimii... Aceleași lucruri pe care noi doi le aveam iubindu-ne, aceleași lucruri pe care le-am pierdut când am ieșit unul din câmpul magnetic al celuilalt.
Comnasiunea pe care susșinea că o are nu era doar pentru cuplul separat al vârcolacilor, ci pentru sine, pentru pierderea pe care o suferise când plecase...
Le-am zâmbit trist Maliei și lui Eden iar o lacrimă se scurse din colțul ochilor mei.
Malia, văzând cum palma îmi era ascunsă sub pătură, mă trase ușor spre baie și îi ordonă lui Eden să lase mâncarea pe birou. Probabil bănuia că folosisem acelaș truc ciudat de vindecare, cum o făcusem și în bibliotecă și nu tresări, nu se miră, nu întrebă nimic. Deschise trusa medicală, mută câteva lucruri în alte locuri pentru a părea dezordonată, o închise la loc și am ieșit împreună, de data asta cu mâna scoasă din buzunarul hanoracului.
Am mâncat împreună cu ei în timp ce îmi spuneau pentru a mia oară povestea lor glorioasă din misiune.
-Ai ceva pe nas, zâmbi Eden ridicând din sprâncene, încercând să-mi facă un semn indetectabil. Încearcă șervețelul...
În seara asta, la 11 jumătate? scria mărunt pe spatele șervețelului. Mi-am șters nasul clătinând din cap, după care am zâmbit spre Malia.
-Mereu mânânc ca un copil mic. Să vă faceți griji când nu mă voi mai murdări, am zâmbit.
-Eden, cred că ar trebui să pleci, am eu grijă de ea...
-Am o idee mai bună, am spus ridicându-mă. De ce nu mergeți voi împreună la o plimbare? Îl conduci până la camra lui iar în timpul ăsta eu îmi fac un duș și mă așez în pat.
-Ești sigură că nu dai foc nimănui până mă întorc?
-Promit, mami! am spus clipind des, amuzată.
-Ok... oftă ea ieșind împreună cu Eden.
***
Rezistență și agilitate- un nume aproape pompos pentru a defini ce trebuia Eden să mă învețe: să pot alerga distanțe de până de zece ori mai mari decât pe cele care le alergam în liceu la rezistență( îmi amintesc cu un zâmbet trist febra musculară pe care o făcusem la ora de sport după numoeroase ore de chiul, când David mă trimisese la școală ca pe un copil neascultător), să îmi întăresc musculatura destul de tare pentru a putea căra greutăți până la dublul meu, să pot para loviturile ca un maiestru de carate dintr-un film prost, și partea cea mai grea din antrenamentele de până atunci- să mă pot angaja într-o luptă în defensivă în beznă.
CITEȘTI
Vânător de suflete (Atingerea morții II)
Fantasy"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, a...
