Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XLI - Lacrimi și emoții

  

          Mă desprind de Alec, iar acesta își dă seama că se întâmplă ceva. Se întoarce și dă nas în nas cu un Blaise nervos.

            ― Blaise, spun repede, agitată, sperând naibii să nu facă un scandal din nimic.

           Habar nu am cum vede el lucrurile, dar Alec îmi este prieten și atât. Nu există între noi ceva romantic, iar să dansez cu el nu mi se pare nimic greșit. Ar trebui și el să vadă lucrurile la fel, însă după privirea pe care i-o aruncă brunetului îmi dau seama că este pe departe de a avea o părere asemănătoare cu a mea.

           Se întinde pe lângă Alec și mă prinde de mână, apoi mă trage cu forța lângă el. Alec se uită urât la gestul făcut de blond, dar nu comentează nimic. Așteptă ca Blaise să fie cel care începe. Eu mă rog doar să nu se exagereze.

             ― Ți-am spus dracu' să îți ți departe mâinile de ea, rostește Blaise printre dinți. Chiar nu te poți abține?

             Alec stânge atât de tare din maxilar încât este vizibil. Trebuie să urle ca să se facă auziți peste muzică.

               ― Amanda este prietena mea, Blaise. Încearcă să te calmezi. În plus, nu este proprietatea ta. Poate alege cu cine să se împrietenescă, acum aruncă o privire spre mine.

              Are dreptate în totalitate.

             ― Blaise, hai să vorbim afară, îl trag de încheietură spre ieșire, dar el este de neclintit.

             ― Dacă aș ști că îi ești doar prieten, nu aș avea nici o problemă, rânjește Blaise. Dar știu că inima aia a ta tânjește după ea.

              Alec devine roșu în obraji, iar ochii mi se cască. Nu vreau să cred că Alec încă are sentimente pentru mine. Dar și dacă ar avea, atâta timp cât le ține pentru el, cât nu face ceva în sensul ăsta, oare este corect ca Blaise să-l atace așa? În plus, au fost prieteni și este atât de păcat ce se întâmplă. Și totul din cauza mea. Trebuie să repar asta cumva. Dar cum? Blaise este prea încăpățânat și gelos.

              ― Suntem doar prieteni, Blaise. Și este și prietenul tău.

              Cu coada ochiului văd că deja am atras atenția asupra noastră. Îl strâng bine pe Blaise de mână și îl trag spre ieșire, aruncând o privire de scuză spre Alec. Acesta își dă ochii peste cap și îmi zâmbește ușor, liniștindu-mă. Este un prieten bun, păcat că Blaise nu vede asta.

             Ieșim afară și el își smucește mâna, eliberându-se. Se uită la mine cu o mutră rigidă, așteptând să izbucnesc. Dar nu o fac, și, Slavă Domnului, nici el nu o face. Dumnezeule! Are noroc că-l iubesc atât de mult. Îi zâmbesc puțin și mă apropii de el, încojurându-l cu brațele. Se uită în jos la mine și surprinderea se poate citi în ochii lui frumoși.

             ― Blaise, șoptesc cu buzele lipite de jacheta lui. Îți amintești ce bine vă înțelegeați? Era prietenul tău cel mai bun.

            Îl aud oftat exasperat.

             ― Așa, și? Nu pot fi prieten cu cineva care are ochi pentru iubita mea, pufnește.

            Îmi ridic capul, dar rămân lipită de el. El nu mă atinge, stă cu mâinile în jos, iar trupul îi este încordat. Este supărat, nervos...

              ― Nu a făcut nimic în sensul ăsta. Nu s-a dat la mine. A fost doar un prieten bun. Ar trebui să vă dați o șansă. Să faceți ceva împreună, de exemplu.