❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mintea îmi este tulbure, abia o mai pot folosi. Instinctul, dorința, îmi curge prin vene, împingându-mă cu putere înspre ea. Nu pot să opun rezistență, mintea mi-a fost pusă pe tăcere. Asistă neputincioasă la atracția inevitabilă pe care o simt pentru ea, la greșeala pe care o fac.
Ochii ei confuzi mă privesc parcă în transă, iar buzele i se întredeschid, ademenindu-mă. Fir-ar ea să fie! În loc să mă respingă, ea mă invită, mă cheamă la ea, probabil fără ca măcar să știe că face asta.
Încerc să mă opun, chiar o fac, dar este o luptă inutilă. O luptă în care am fost menit să pierd înainte de a o începe.
Înghit în sec și îmi apropii buzele tot mai mult de ale ei, privirea mea fiind înlănțuită în a sa.
Respirațile noastre cresc tot mai mult, dezvăluind tensiunea care ne încearca și pe care să fiu al naibii dacă o putem controla, vreunul dintre noi.
Eu îi caut buzele, iar ea mi le oferă. Când se ating am impresia că mii de curenți electrici îmi trec prin vene, însă în loc să lase în urma lor durere, lasă o plăcere dulce.
Mâna mea este acum la ceafa ei, trăgând-o mai aproape de mine, ținând-o nemișcată în timp ce-i devorez buzele cu sălbăticie.
Mâinile ei îmi înconjoară gâtul, iar mână mea liberă este pe talia ei, lipindu-i trupul de mine. Sper să-mi poată simți erecția, să poată vedea cât de tare o vreau.
Ne pierdem în sărutare câteva secunde bune, iar, când în final ne despărțim, ne luptăm să ne recăpătăm răsuflarea. Încă nu ne îndepărtam unul de altul, ca și cum nu am avea destulă voință ca să facem asta.
― Ce-mi faci? mă aud șoptind. Lângă tine înnebunesc, dar și fără tine înnebunesc. Nici măcar nu știu ce este mai rău...
Deschide gura ca și cum ar vrea să spună ceva, dar o închide la loc, renunțând la a mai încerca. Aș vrea să o aud, aș vrea să-mi poată pronunța numele.
― Încerci destul? o întreb, cercetându-i cu atenție fiecare trăsătură.
Îmi trec degetele peste pomeții ei, peste buzele ei, privindu-le cu ardoare și dorință. Sărutarea nu mi-a luat pofta, din contră, o simt tot mai aspră, tot mai mare, secându-mă de putere.
Se uită la mine ușor confuză, dar și tremurând sub atingerea mea.
― Încerci destul să vorbești din nou? Aș vrea să o faci, Amanda! Să-mi șoptești numele în timp ce eu fac asta, spun cu un mârâit, trecându-mi buzele peste linia maxilarului ei. Când fac asta, continui să spun, coborând în același timp pe pielea fină a gâtului.
