Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

C A P I T O L U L VII - O fată normală

           

            În dimineața asta nu sunt sigură că vreau să merg la cursuri. Aș putea să lipsesc, nu? Pur și simplu să rămân la adăpost în patul meu, acoperită până la gât. În apartamentul acela s-au înghesuit cred că zeci de persoane care cu siguranță frecventează această universitate, deci sigur voi da ochii cu ei dacă mă hotărăsc să-mi mișc fundul la ore. Nu cred că pot să suport priviri subînțelese, chicoteli pe la colțuri și coturi pe la spate. Când am plecat din colțul meu de liniște, casa părintească, am crezut că voi suporta toate încercările prin care eram conștientă că voi trece. Acum nu mai sunt atât de sigură.

        Vorbesc cu mama prin mesaje zi de zi, uneori îmi cere să îi dau video, dar în momente că astea simt nevoia să mă cuibăresc în brațele ei calde și primitoare, unde totul pare mai ușor și mai frumos, nu să fiu într-o cameră de cămin ascuzându-mă de niște studenți.

          — Vrei să fii o lașă? mă întreabă Lillien în timp ce se machiază în mica ei oglindă portabilă. Eu în locul tău m-aș îmbrăca în niște haine mai sexy și m-aș duce la ore cu fruntea sus.

        Îmi dau ochii peste cap și mă așez mai bine pe pernă. Nu am de gând să mă mișc de aici, cel puțin astăzi. Poate mâine se vor mai tempera lucrurile, oamenii uită ușor mai ales când au alt motiv de bârfă. Poate până maine își vor bate joc de altcineva și nu de mine.

          — Mai ai zece minute la dispoziție să te pregătești, mă anunță băgând oglinda în poșetă.

        Neg din cap hotărâtă.

        — OK, nu mai insist, Amalia. Când îți este foame să-mi trimiți un mesaj și îți comand mâncare, bine? mă întreabă luându-și jacheta până la buric.

         " Bine, mami. " scriu pe telefon, făcând-o să râdă când citește.

        Își pune poșeta pe braț și pleacă la ore, lăsându-mă singură în mica cameră. Oftez supărată și-mi scot caietul de schițe. Trasez liniile, una după alta, totul venindu-mi natural fără să fie nevoie să iau vreo măsură, până când începe să semene pe diavolul blond care mi-a stricat începutul de an. Stă apecat cu mâinile sprijinite de capota mașinii mele, așa cum a stat seara trecută. Să nu uit să-i pun coarnele și coada, îmi spun râjind. Poate că ăsta este un mod de a mă face să mă simt mai bine, și chiar funcționează.