❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cuvintele lui mi se par atât de triste încât ochii îmi devin sticloși. Îmi pare rău pentru el, oricât de supărată aș fi.
Încep să scriu, cuvintele venindu-mi natural.
,, Oricum ar fi părinții tăi naturali nu te definește pe tine. Tu poți fi cine vrei. "
El citește atunci când lumina ecranului îi apare în față, iar colțul buzei pline i se ridică ușor.
― Hm, am ales să fiu un personaj tare de treabă, nu? mormăie. Nu am simțit niciodată nevoia să fiu altcineva. Poate pentru că acesta este caracterul meu, acesta sunt eu. Un nemernic.
,, Sunt sigură că ai și părți bune." scriu pe telefon, convinsă că așa este.
― Ce te face să crezi asta? rânjește el, ochii lui albaștri privindu-mă prin întuneric.
Mă fâstăcesc puțin în patul meu, gândindu-mă ce aș putea să-i spun ca să îl fac să se simtă mai bine dar să fie și adevărat. Nu vreau să îi spun vrute și nevrute doar pentru al face să se simtă mai ok în pielea lui.
― Nimic, nu-i așa?
,, Sunt sigură că ai părți bune, Blaise. Dacă nu era așa atunci nu aveai prieteni ca Alec, ca Noah. Să fim serioși, cine ar vrea să fie prieten cu un nesuferit?" scriu cu un mic zâmbet, iar apoi îi dau să citească mulțumită că este adevarat.
― Nu știu ce să spun despre teoria ta, îngăimă el, vocea lui sunând puțin ciudat din cauza beției. Dar hai să nu mai vorbim despre asta. Spune-mi despre tine!
Se ridică în cot, iar respirația mea se oprește dintr-o dată. Privirea lui este pătrunzătoare, așa cum m-am obișnuit deja, iar eu mă fac mică sunt intensitatea sa. Îi analizez în detaliu fiecare unghi al chipului său, obligându-mi privirea să rămână acolo cu orice preț. Îmi vine să o cobor mai jos, spre mușchii brațelor, spre picioarele musculoase, iar ăsta este un lucru prea periculos acum. Să fi cu un bărbat în aceiași cameră în întuneric, într-o noapte agitată este ceva periculos. Mai ales cu un bărbat beat care este cunoscut pentru îndemânarea de a suci mințile fetelor. Dar pe mine nu are cum să mă suciască, îmi spun hotărâtă. În mintea mea este Mike, la fel cum este și în inima mea.
,, Nu am ce să îți spun." scriu pe telefon, apoi îi dau telefonul să citească.
Mă captivează felul în care buzele i se curbează într-un zâmbet strâmb.
― Spune-mi despre viața ta! De exemplu, poveștește-mi despre cicatricile de pe mâna ta!
Ochii mi se măresc și fără să vreau îmi duc mâna la spate pentru a-mi ascunde trecutul de acest bărbat. Cum aș putea să-i povestesc așa ceva lui? Nici în ruptul capului nu aș putea.
