Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

C A P I T O L U L III - Pânda trecutului

           

          ― Și aici este sala de engleză, îmi spune Lillien, la o oră după ce am decis să o rog să-mi arate tot campusul. Și odată cu această sală, te anunț că în sfârșit am terminat. Acum putem, te rog, să mergem la cumpărături?

           Fața ei exprimă cât de mult își dorește acest lucru. Îmi dau ochii peste ca, amuzată, și îi fac semnul OK, căzând de acord. Trebuie să-mi cumpăr lenjerie pentru pat pentru că noaptea trecută am murit de mâncărimi din cauza păturii.

           Trag un ochi în sală printre ușa întredeschisă și îmi trec ochii peste băncile pentru două persoane, catedra impunătoare din fața clasei și tabla mare de pe perete, pe care este scris cu creta, cursiv ,,Ne vedem la toamnă!".

           Trebuie să alerg câțiva pași pe holul universității pentru a-mi prinde colega din urmă. Mă întreb dacă-mi va deveni prietenă. În ultimii doi ani am alungat pe toată lumea din viața mea, rămânând doar cu părinții care nu m-ar fi putut părăsi nici dacă și-ar fi dorit lucrul ăsta. Am avut mulți prieteni, am fost o fată populară în liceu...până atunci. Acea zi a fost sfârșitul multor lucruri, îmi amintesc cu tristețe, iar zâmbetul îmi devine forțat, din nou. Nu am mai zâmbit sincer de mult timp. Dar vreau. Îmi doresc atât de mult să pot din nou visa, să pot să mă agăț de un vis și să am siguranța că voi lupta să-l păstrez și să-l împlinesc. Atâtea vise s-au spulberat în ziua aia.

         ― Ești bine, Amanda? mă întreabă Lillien la un moment dat, în timp ce coborâm treptele universității. Ești cam palidă, adaugă, când vede că mă uit întrebător la ea.

         Aprob din cap și scriu pe telefon, așa cum ne-am înțeles: ,,Sunt bine. Luăm mașina mea?"

          ― Bine, mergem cu mașina ta atunci, răspunde ea după ce citește. Unde o ai parcată?

          Chipul lui nu este cum îmi amintesc. Este mai palid, mai rigid, iar buzele lui sunt drepte, fără nici un strop de zâmbet. El obișnuia să zâmbească mereu.