❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu sunt agitat. Nu sunt nici nervos din cauza privirilor fixe și insistente pe care părinții ei mi le oferă. Amanda este rușinată și emoționată până peste cap.
Piciorul mi se mișcă neîncetat, într-un ritm impus de propria minte care se simte incomod.
Amanda stă lângă mine la masa rotundă, iar părinții ei sunt așezați față în față, încă de când au ajuns, acum cinci minute. Și, să-mi bag piciorul, dacă nu privirea lor este cercetătoare pe față, ca și cum aș fi un exponat rar într-un muzeu. Și tot după privirile lor îmi dau seama că ar fi preferat să fiu un banal și plictisitor tocilar. Sau, poate că l-ar fi preferat pe Mike.
Și știu ce văd. Tatuajele mi se strecoară pe sub gulerul fâșului, dar și la încheieturile mâinilor. Părul, tăiat scurt în laterale probabil nu este deloc pe gustul lor. Blugii rupți, bocancii și șapca neagră, întoarsă, iar nu sunt pe placul lor.
― Mă bucur mult că ați putut veni! zâmbește Amanda. Îmi era dor de voi.
― Ai fi putut să mai vi și tu acasă, zâmbește tatăl ei.
Apoi mă săgetează cu o privire care parcă ar vrea să strige din toate puterile: ,,tu ești de vină că fetița mea nu vine mai des pe acasă! "
― Îmi pare rău, tată! Voi veni în viitorul apropiat. Și, ce mai este pe acasă?
― Ce să fie? ridică maică-sa din umeri. O știi pe Anna, fiica vecinilor? Se căsătorește în vară și ne-a dat și nouă câte o invitație. Dacă vrea și Blaise, puteți veni împreună, mama ei îmi zâmbește scurt, dar ceva îmi spune că acel ,,dacă" este mai mult un ,, sper să nu".
Sunt eu prea încordat și înțeleg totul pe dos? Chiar mi-aș dori să știu ce gândesc cei de la masa asta.
― Serios? Mă bucur pentru ea! Sigur, dacă vrea și Blaise, vom veni.
Eu tac în continuare, ascultând conversația lor. Aproape că răsuflu ușurat când un chelner se apropie de noi. Își pregătește carnețelul și pixul și ne privește prietenos pe fiecare în parte.
― Bună ziua! Numele meu este Carl. Cu ce vă pot servi?
Toate privirile sunt dintr-o dată îndreptate spre mine. Mă încrunt și îmi îndrept spatele, întrebându-mă de ce dracu' ăștia vor că eu să comand primul. Este un fel de capcană, sau ce? Poate că se așteaptă de la mine să comand o bere acum, în ziua mare. Să găsească motive să se holbeze la mine? Să aibă motive să-mi spună că nu sunt destul de bun pentru fiica lor bună?
― O cafea, te rog, rostesc după o pauză.
Aș putea să iau o bere doar pentru a vedea cum vor reacționa, căci sunt sigur că m-aș fi amuzat pe măsură, dar nu vreau să o pun într-o postură nasoală pe Amanda. Mai ales că am căzut de acord să le spună astăzi despre mutarea noastră împreună.
