❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cică o baie fierbinte mi-ar face bine. Am decis să o ascult pe Lillien, iar după ce aceasta a plecat, eu am intrat în apa fierbinte care umple vana. Mă simt mai relaxată, pielea îmi este roșie, iar usturimea din gât pare să se mai potolească datorită aburilor.
Privesc tavanul alb, curat, și mă gândesc la sărutul de astăzi. De fapt, îl trăiesc iar și iar, căci să mă gândesc la ce înseamnă el nu este prea ușor și tare îmi este teamă că voi deveni mult prea confuză.
Mâine este luni și mă întreb dacă Blaise mă va evita din nou, dacă va fugi din nou de mine prin universitate. Mă întreb dacă acel sărut a schimbat ceva între noi. Dacă da, în bine sau în rău? Ce ar putea schimba în bine? Dar în rău? Astea sunt doar câteva întrebări care mă obsedează.
Sinceră să fiu, cu Mike era altfel. Era simplu. Nu erau atâtea întrebări, atâtea frământări sau atâta durere stinsă cu un simplu sărut.
Îmi prind nasul între degete și mă las să alunec sub apă câteva secunde, fiind metoda mea preferată de a-mi uda părul înainte de a-l spăla.
Îmi scot capul din apă cu ochii închiși. Nu suport să-mi intre apă în ochi. Bâljbâi cu mâna după prosopul pe care sunt singură că l-am lăsat pe chiuvetă, dar după câteva secunde mă conving că nu este acolo. Probabil a căzut.
Întredeschid ochii, vrând să mă aplec după el, însă cineva mi-l întinde. Scot un țipăt de spaimă și aproape cad cu capul în apă, însă reușesc să mă prind la timp de cadă cu mâinile. Îmi acopăr cu mâinile sânii și mă uit furioasă la Blaise care mă privește amuzat.
Apoi mă privesc pe mine și răsuflu ușurată că nu se vede nimic, fiind acoperită de apa plină de spumă. Îi smulg prosopul din mână și mă șterg la ochi, apoi îi fac semn cu degetul să plece din baie, asigurându-mă că privirea mea îi transmite cât de tare m-a ofensat.
Blaise nu mă ascultă deloc, ba din contră, se sprijină cu spatele de faianță și-și încrucișează brațele musculoase peste piept. Poartă o bluză neagă, mulată, așa că mușchii i se văd cu ochii liberi.
― Iar te-ai rușinat, constată înveselit.
Scot limba la el, rușinându-mă și mai tare sub privirea lui arzătoare.
În mine urlă două voci, una mai stridentă decât altă. Una strigă cu disperare ,, Ieși afară!" în timp ce cealaltă strigă, implorator ,, Stai, nu pleca! ".
― Vrei să te spăl pe spate, blondo? Pe mine nu m-ar deranja.
Nici pe mine, îmi spune subconștientul.
Îmi dau ochii peste cap, dar trebuie să mă chinui ca să-mi rețin râsetul. Flirtul ăsta îmi aduce aminte de zilele în care nu-l suportam, sau mă rog, de zilele în care eram sigură că nu-l suport.
