❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ce caută aici? A venit să-mi facă o surpriză? Din această cauză nu mi-a răspuns toată ziua?
Mă desprind de el entuziasmată și mă grăbesc să-mi scot telefonul. Lacrimile mi se usucă pe obraji, iar în locul lor a răsărit un zâmbet uriaș.
,, Ce cauți aici? Ai venit să-mi faci o surpriză?" scriu abținându-mă să sar în sus de fericire.
Mi se pare mai frumos ca oricând. Poartă o geacă neagră și blugi, iar în picioare are bocanci negri. Părul îi este ca întotdeauna, bine aranjat, dar probabil dorul de el, grija prin care m-a făcut să trec, mă face să-l văd mai frumos ca oricând.
Citește, apoi mă trage din nou în brațele sale, punându-și mâinile pe talia mea, atigându-mi cu degetele fundul acoperit de materialul negru blugilor. Are putea de a mă da peste cap de la o simplă atingere, dar totuși, am impresia că o face intenționat. Știe cât de tare mă amețesc atingerile lui.
Mă retrag puțin și îl privesc curioasă în ochii albaștri ca marea.
De ce ezită? De ce își mușcă interiorul obrazului?
― Nu este asta, zice în cele din urmă. Haide, să mergem de aici! Îmi este frică că îmi va pune Mike piedică când mă va vedea cu tine, se strâmbă, privind mormântul.
Îl privesc aspru și îl pocnesc peste braț, făcându-l să rânjească.
Stai, cum adică nu este asta?
Mă desprind de el, dar îl urmez spre ieșirea din cimitir.
,, Cum adică nu este asta? Nu înțeleg, Blaise, șisunt foarte confuză. Ești aici, în cimitir... în Dillay. Este totul foarte ciudat."
Am rămas puțin în urmă, așa că sunt nevoită să fug după el. Mă postez în fața lui și îi pun ecranul telefonului în față pentru că nu vreau să mai amân deloc primirea unui răspuns.
Clatină ușor din cap, apoi mă prinde de mână și mă trage ușor după el.
― În primul rând, sunt aici în cimitir pentru că am fost acasă la tine. Pentru că nu erai acolo, părințiităi au bănuit că ești aici. La mormântul fostului tău, mormăie la final și îmi dau seama că nu este atât de împăcat cu acest lucru cum vrea să pară.
Confuzia mea crește în loc să scadă.
Mă proptesc cu toată puterea pe picioare, refuzând să mă mai mișc.
