C A P I T O L U L XLIV - Îngândurată

4K 319 1
                                    

         După ce Blaise mi-a mărturisit dragostea lui în felul său propriu a fost destul de ușor de convins că trebuie să dormim dacă vrem ca mâine să avem destulă putere încât să putem merge la cursuri

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

         După ce Blaise mi-a mărturisit dragostea lui în felul său propriu a fost destul de ușor de convins că trebuie să dormim dacă vrem ca mâine să avem destulă putere încât să putem merge la cursuri.

         Cel puțin, el a putut dormi, mintea mea retrăind minute în șir toate momentele frumoase dintre noi. Pe cele urâte am vrut să nu le scot la iveală. Am pus și declarația lui ciudată la amintirile frumoase, dar și sărutările care au urmat după ce ne-am mărturisit reciproc dragostea, fiecare în felul nostru ciudat.

        Am stat pe pieptul lui toată noaptea, ascultându-i bătăile regulate ale inimii și privindu-i tatuajele prin lumina difuză și pală  care intra de afară pe geamul mare al dormitorului.

          Toate emoțiile pe care le-am simțit nu mi-au dat pace să închid ochii nici pentru două ore, astfel că în acest moment, în drum spre universitate, simt că mai am puțin și voi adormi.

          Casc cu putere și mai iau o gură din cafeaua făcută de Noah pe care am luat-o la pachet într-un pahar de plastic. Noah a fost destul de drăguț să ne comande și micul dejun, așa că am plecat de acasă împreună cu Blaise cu doar câteva minute înainte de începerea cursurilor.

        ― Ești bine, iubito? mă chestionează Blaise, iar inima mea face o tumbă foarte complicată auzind alintul pe care îl folosește.

         Mă trezesc zâmbindu-i topită și încuviințând.

         ,, Sunt obosită. Tu ești bine? " ridic din sprâncene.

         ― Sunt bine.

         Oprește la semafor și profită de cele câteva secunde pentru a se aplecă spre mine și mă lasă fără suflu când își lipește buzele de ale mele. Este un sărut scurt, dar atât de intens încât degetele de la picioare mi se strâng, la fel ca coapsele , simțind din nou acea dorință.

         Noaptea trecută mi-a fost greu să nu cedez ispitei și mă întreb cât timp voi reuși să îi mai fac față. Oare ar trebui să mă lupt în  continuare sau să mă las dusă de val? De ce am reținerea asta?

        Oftez, gândurile mele fiind prea încâlcite.

        ― Mi-aș dori să știu ce este în mintea ta, sparge Blaise tăcerea, iar eu îi mulțumesc Domnului că asta nu este posibil.

         ,, Mai bine nu. Nu ai vrea intri în mintea mea. Te-ai rătăci. " scriu chicotind.

        Rânjește imediat ce citește.

        ― Acum m-ai făcut și mai curios. Aș aprecia dacă mi-ai împărtăși și mie gândurile tale.

Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum